Londra – partea a IIa

După ce am scris prima parte din serialul Londra, am aflat de la unul dintre cei aproape 3 cititori ai blogului meu (între care mă includ și pe mine) că roșiile și ciupercile sînt obligatorii în english breakfast și nu opționale. În cazul ăsta acord încă un punct în minus hotelului unde am stat, pentru că nu au băgat niciodată în micul dejun ciupercuțe și roșioare, asta pe lîngă celelalte neajunsuri pe care le aveau, printre care numărul extrem de mic de mese, adică 4, la un număr de 30 de camere. Dar, cum am primit asigurări că nu confortul și comoditatea caracterizează o excursie la Londra, am fost destul de mulțumită în zilele în care stăteam mai puțin de jumătate de oră așteptînd să se elibereze un loc la masă.

Continuînd: următoarea zi a fost, din nou, de colindat. După parc, palat și căutat drumul de ieșire din zona palatului, am dat nas în nas cu un resturant ce părea tipic englezesc, asta după percepția mea, adică intrare impunătoare, cu marmură închisă la culoare și nume scris cu litere aurii.

Mai dintr-o parte:

Barul din interior:

Felul principal servit, pe care de altfel l-am și comandat, că m-a amuzat desenul și am zis că trebuie să văd și eu ce e cu fish and chips-ul ăsta cu care se laudă englezii:

În farfurie arăta așa:

Da, mazăre cu cartofi prăjiți,  un file de pește pane (cod, dacă nu îmi joacă vreun renghi numele asta asemănător – ba chiar la fel – cu cel din română), sosuri, pîine cu unt și o ceapă murată. Nu prea rău, nici prea bine, un prînz obișnuit.

Înainte de asta ne-am încălzit cu o supă ”stilton and celery”, bunicică:

Seara a fost dedicată scopului principal al vizitei noastre la Londra, un concert ce ne-a ținut ocupați pînă pe la 10 noaptea, dar pusesem ochii din timp pe un restaurant indian în zonă. Era destul de aglomerat, dar din fericire servirea a fost rapidă, fiind genul de restaurant bine optimizat pentru servire, avînd mai multe sedii răspîndite prin Londra, pe numele lor Masala Zone.

Am luat o gustare care conținea niște de toate indiene, supă, un fel cu ceva carne și sosuri, chiftele vegetale etc. Au fost mulțumitoare, dar nici pe departe nu se comparau cu cele de la Indian Lounge (vezi prima parte).

O imagine din restaurant, destul de drăguț, se gătea și se pregătea la vedere.

Am băut o bere indiană, Cobra, la cît mă pricep eu la bere, a fost destul de bună.

E vremea să bem și o cafea la Londra, deși am băut mai multe, asta cred că e singura pe care am și pozat-o.

Am băut-o într-un restaurant aflat foarte aproape de hotel, de-abia ne ridicaserăm de la micul dejun (”de-abia” înseamnă cam vreo oră), plecam să colindăm, dar un miros irezistibil de croissant te lovea cînd treceai prin dreptul intrării. Ne-am oprit și am luat și noi cîte unul.

O grădină verticală pe un perete…

Un ornament ce părea banal pe altul…

Dar totul căpăta unitate dacă știai cum arată clădirea pe afară, și era spectaculoasă, mai ales noaptea, datorită iluminării.

Au urmat obișnuitele plimbări prin locurile din Londra unde mai ”trebuia” să ajungem, apoi ne-am oprit la un restaurant ce se prezenta ca un ”steak house”, se numea Steak & Co.

Pînă să comandăm ne-am delectat cu ce li se aducea celorlalți clienți, cum ar fi o halcă de carne pe o piatră încinsă, care scotea atîta fum la un moment dat, că se explica și prezența stingătorului în imediata apropiere.

Cam asta era atmosfera și amenajarea, mese foarte dese, destul de mare îngrămădeala.

Și ce am comandat noi. Eu coaste.

De partea cealaltă cotlete de miel, foarte previzibili, chiar și la Londra… garniturile erau interesante, însă. După cum se vede, mazăre cu sos de mentă și un cartof copt zdrobit, interesant.

 Deși masa asta a fost luată destul de tîrziu și am fi putut sări peste cină, nu ne-a lăsat inima să nu ieșim (de fapt să intrăm) undeva în ultima seară petrecută la Londra, a doua zi urmînd să plecăm dis-de-dimineață înapoi acasă. Așa că iar am apelat la tripadvisor.com și am găsit foarte aproape de noi un loc drăguț, pe numele lui The Harrison. Mi-a plăcut din prima clipă o sobă, lîngă care ne-am și așezat. Și am încercat s-o pozez. Prima data mi-a ieșit așa.

Apoi, a doua, așa, ceva mai bine, adică se vede cum arată soba, dar eu am vrut să surprind focul, atmosfera… n-am reușit foarte bine.

Am pozat primprejur. Din nou am remarcat că, pe rînd, cîte unul părăsea masa și ieșea afară să fumeze, deci chiar dacă erau mulți fumători nu se trecea peste regula fumatului interzis în local.

Barul… și cu multe feluri de bere scrise pe tablă, îmi place chestia asta.Am luat cîte o Shepherd’s Pie.

Și răscolită…

A doua zi, la patru dimineața, am plecat. Cam asta a fost și a fost frumos. Sper să mai fie!