Bucatareala, Deserturi, Internaționale, Rețete, Selgros

Iaurt cu miere și nuci – desert grecesc

Istoria grecilor din România se întinde pe o perioadă de cel puțin 27 de secole. Prezența elenilor pe teritoriul Dobrogei a fost încă din antichitate semnalată atît de izvoarele istorice, cît și de scrierile și jurnalele călătorilor ce au trecut prin Dobrogea în epoci diferite. Ajuns în cetatea Tomisului acum 2000 de ani, poetul Publius Ovidius Naso a auzit vorbindu-se greceşte. „Tristele” lui amintesc că litoralul mării era împărţit între geţi şi greci:

“Vrei tu să afli, poate, și cine-s tomitanii
și ce fel de năravuri se vad în jurul meu
Cu geții în amestec sunt grecii de pe aice,
Dar geții cei sălbatici îi copleșesc pe greci.”

O istorie lungă și zbuciumată au avut grecii pe teritoriul Dobrogei, atît venirile lor, cît și plecările, succedîndu-se în epoci diferite, în contexte sociale diferite. Ceea ce se datorează prezenței lor aici este moștenirea culturală, academică, spirituală și economică, încă actuale în Constanța. Un mic cartier din zona istorică a Constanței amintește de moștenirea  grecească, acolo existînd un teatru, o biserică, o școală și multe case construite de greci, pe vremuri existînd chiar și un spital. În prezent comunitatea greacă din Constanța este destul de restrînsă comparativ cu deceniile sau secolele trecute, dar foarte activă. Există o asociație, Elpis, care popularizează limba, dansurile și tradițiile grecești, avînd numeroși simpatizanți și în rîndul locuitorilor de alte naționalități. Cursurile de dansuri grecești și de limbă greacă sînt frecventate de greci, dar și de români, turci, tătari. Datorită activității acestei comunități am aflat și cîteva lucruri foarte interesante atît despre gastronomia greacă, dar și despre gastronomie în general.

”Gastronomia, cuvînt ce provine din limba greacă veche, Γάστρο (gastro) însemnînd stomac iar νόμος (nomos) lege, denumeşte arta de a prepara mîncăruri alese şi semnifică legătura dintre simţuri şi mîncare, reprezintă însuşirea de a aprecia calitatea mîncării, a gustului. Gastronomia elenă descrie atitudinea grecilor faţă de viaţă şi hrană.

Ingredientele şi stilurile bucătăriei greceşti au fost stabilite cu mai mult de 3000 ani în urmă. Sunt prezenţi în istorie mulţi bucătari greci renumiţi, precum Thimbron din Atena, Archestratus care a scris prima carte de bucate cunoscută (330 î.Hr.), Soteriades cel Înţelept care îşi revendica calitatea de a fi preparat feluri de mâncare pentru diferite stări de spirit şi vârste – pentru tineri, pentru iubiţi, pentru oamenii în vârstă şi pentru filozofii antici.

 În antichitate, cărţile de bucate erau foarte diferite de cele de astăzi. Cartea de bucate a lui Archestratus cuprinde un stil epic tradiţional şi intercalează poezii despre gastronomie cu anecdote, colinde şi este prezentat intr-un stil comic. Din punct de vedere istoric, oamenii foarte rar citeau in intimitate, aşadar, cărţile de bucate erau scrise în versuri, ca să fie citite la baluri sau spectacole.

Pentru greci, hrana a avut mereu tot felul de semnificaţii religioase şi filosofice. De exemplu, grecii nu mâncau niciodată carne decât dacă ar fi provenit de la sacrificiu făcut pentru un zeu. Chiar şi despre legume, grecii credeau că unele erau mai curate şi preferate de către zei. Felurile de mâncare elene au influenţat alte culturi. Multe reţete greceşti sunt găsite în prezent sub nume turceşti iar bucătăriile ambelor culturi sunt asociate foarte des.

Mâncarea este un ritual, reprezintă iubirea, spiritualitatea, filosofia, o experienţă care trebuie împărtăşită şi savurată în compania familiei şi a prietenilor. Aceasta este experienţa de a lua cina la greci. Noţiunea de a împărţi şi a oferi are o importanţă deosebită şi se numeşte „kerasma”. Mâncarea reprezintă mai mult decât hrană. Accentuează cele mai importante momente şi evenimente ale vieţii noastre. La masă se formează amintiri, se împărtăşesc experienţe, se fac afaceri, se spun poveşti. Uneori ne certăm, ne împăcăm. Putem ţine un toast, pecetlui iubirea şi înţelegerea. Dar, mai presus de toate, celebrăm viaţa.

Procesul de selecţie a ingredientelor, prepararea felurilor de mâncare, servirea acestora şi consumul lor se aseamănă cu o ceremonie ritualică străveche grecească. Ingredientele trebuie tratate cu respect şi mânuite cu grijă. Unul dintre cele mai importante ingrediente în fiecare stadiu al preparării mâncării este plăcerea de a găti şi iubirea. Interesul manifestat pentru prezentarea mâncării dă dovadă de respect, în timp ce împărţirea bucatelor arată iubirea faţă de ceilalţi şi invită pe toată lumea să o consume. Acest proces a făcut din pregătirea şi consumarea hranei o ocazie de sărbătoare. Mâncarea trebuie binecuvântată de fiecare dată înainte de ritualul mesei, începând cu urarea „Kalli Orexi” şi urmate de „Stin ighia Sas” (Pofta buna şi În sănătatea ta).

În mod natural masa este acompaniată de muzică grecească pe fundal pentru a desăvârşi experienţa. În cuvintele anticului filosof şi istoric Hesiod, cel care a scris poezia Munci şi Zile: „Respectaţi măsura cuvenită, moderaţia în tot este cel mai bun lucru” (Pan metro ariston) – totul cu moderaţie… acesta este secretul unei vieţi lungi şi sănătoase!”

O adevărată filosofie pe care și grecii din Dobrogea o urmează în familiile lor sau la mesele sociale. Într-o discuție despre deserturile lor cu unul dintre membrii comunității elene, acesta mi-a mărturisit că pentru el ”nu e alt desert mai bun ca iaurtul cu miere și nuci”. Am rămas uimită, pentru că printre deserturile grecești se află baclavaua și portokalopita, deserturi pline de savoare. Argumentul adus: ”mai bine simplificăm cît putem prepararea, pentru a sta mai mult la masă cu ceilalți”, mi s-a părut suficient de bun pentru a-mi justifica și eu alegerea de a prezenta acest preparat în cadrul proiectului Selgros Caută Pasiunea, derulat de Selgros România, despre tradițiile culinare ale etniilor din Dobrogea.

Vorbind totuși despre o rețetă, nu m-am putut abține să n-o fac puțin deosebită, o variantă care păstrează gustul proaspăt al ingredientelor neprelucrate, dar le oferă o textură și o formă nouă: un jeleu din iaurt, cu foarte puțină smîntînă pentru frișcă, deci un fel de panna cotta din iaurt.

Ingrediente pentru 4 porții:

  • 300 g iaurt grecesc 10% grăsime;
  • 100 ml smîntînă pentru frișcă (îndulcită sau nu);
  • 100 ml apă;
  • un plic de gelatină (10 g);
  • o liguriță esență de vanilie;
  • Miez de nucă – o ceșcuță;
  • Miere de albine – o ceșcuță.

Materiale: forme de tarte, din silicon sau metalice, sau alte forme potrivite.

Mod de preparare:

Gelatina se pune la înmuiat  în 100 ml apă pentru 10 minute.

Smîntîna pentru frișcă se pune la încălzit într-un vas destul de încăpător, în care vom face și amestecul final cu iaurt. Am folosit smîntîna pentru puțină cremozitate și ca să am în ce să dizolv gelatina.

Cînd temperatura ajunge la 65 de grade se pune gelatina umflată în apă și se amestecă pînă la dizolvarea completă. Se adaugă esența de vanilie și, treptat, iaurtul, amestecîndu-se ușor, dar continuu, pînă la omogenizarea completă.

Amestecul de iaurt cu smîntînă se toarnă în forme diverse, preferabil unele care să poată reține la final mierea de albine. Eu am ales forme de tarte, care au o adîncitură perfectă pentru acest preparat. Se dau la rece la frigider pentru 6 ore minim, sau pînă cînd sînt gata închegate.

Se scot din forme. Pentru a ușura scoaterea din forme, păstrînd aspectul neted, recomand scufundarea formelor într-un vas cu apă fierbinte pentru cîteva secunde. Dacă formele sînt metalice, scufundarea trebuie să fie foarte scurtă, altfel se topește prea mult din jeleu, la cele de silicon încălzirea se face mai greu.

Cam așa arată jeleul de iaurt în formă de tartă neumplută.

În scobitura formei de jeleu am pus mierea aromată și dulce, apoi am presărat cu nucă.

Nuca trebuie să fie foarte bună, dacă nu este proaspătă e recomandat să o coaceți foarte puțin ca să îi retreziți gustul. Eu am avut cîteva nuci din producția proprie, chiar dacă au fost mici, au fost excelente.

O minune! Gustul, texturile, prospețimea acestui preparat, ușurința în preparare, chiar și în forma aceasta, ceva mai complicată față de original. Cu siguranță înțelepciunea grecilor se reflectă și în gastronomia lor, iar principiul conform căruia unele dintre cele mai importante ingrediente sînt plăcerea de a găti şi iubirea este cît se poate de adevărat. Trei ingrediente simple care pot desăvîși un desert foarte iubit de greci.

 

Surse informații: wikipedia.com; www.elpis.ro

Tagged , , , ,

1 thought on “Iaurt cu miere și nuci – desert grecesc

  1. Cu mare parere de rau sa va contrazic, acest “dulce” este ALBANEZ si nu grecesc ! Iaurtul , este din lapte de oaie si de capra, de aceea este gros, si are un gust extraordinar. Locul de provenienta ? Voscopoje (Moscopole),Korcea , Butrint. Se gaseste si prin nord, la Kruje spre exemplu,dar mai rar. Nu sint albanez, sa credeti ca sint partinic, ci dobrogean,nascut in jud Tulcea, crescut prin Constanta, si de 20 de ani traiesc in Venezia. La noi, acest dulce a ajuns prin intermediul aromanilor cipani si firseloti, care au migrat de-a lungul timpului la noi. La Tariverde, in Dobrogea se mai face, de catre localnici. Are si un mic secret de servire : se pune un praf discret de scortisoara deasupra in anotimpul rece. Vara, se pune coaja de lamiie rasa. In Macedonia de nord, la Ohrid, il puteti servi si ca inghetata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *