Festivalul Scoicilor la Constanța

Anul trecut (2016) a avut loc prima ediție a acestui festival, adus în Constanța de chef Cătălin Scărlătescu (văd că toată lumea așa se adresează unui chef, deci tot chef o să îi zic și eu). Nu a inventat el midia, așa cum îl luau peste picior colegii lui din show-urile  de televiziune, dar cred că are un mare merit în faptul că a deschis drumul unui festival culinar la Constanța, în primul rînd, apoi că acest festival este dedicat unui produs marin local cum este midia.

Pentru că mîine, 18 mai, începe cea de-a doua ediție, sper să vă deschid apetitul pentru midii și pentru genul acesta de manifestări, prin publicarea cîtorva poze făcute anul trecut. Mie mi-a plăcut foarte mult, atmosfera era plăcută, deși era aglomerat se servea destul de repede, comercianții- restaurante, pub-uri din oraș prezente și acolo- și-au afișat diverse plite pitorești, tăvi, oale imense cu aspect antic în care fiecare făcea midiile după rețetele proprii, cele mai multe în clasicul stil natur, dar și în sos roșu sau altele mai complicate. Sub orice formă, midiile erau excelente la gust, și am luat din cîteva locuri distincte.

La final s-a organizat și un concurs între participanți / expozanți.

Continue reading

Share

Savoarea stă în lucruri mici… (Hrean cu sfeclă roșie)

..mici, mici, dar importante. Pe lîngă vedetele meselor, fripturi, ciorbe, sufleuri etc., există cîte un flecușteț fără de care nici n-ai putea concepe să te apuci să consumi ”vedeta”. Cum e muștarul pentru mici, mujdeiul pentru ciorba de burtă sau ketchup-ul pentru pizza. (Ups! asta o să doară)

Așa e pentru mine hreanul cu sfeclă roșie de Paște. Nu se poate ou roșu fără hrean, drob fără hrean, friptură fără hrean, și cîteodată chiar sarmaua nu se poate fără hrean. Adică hrean crud dat pe răzătoare, amestecat cu sfeclă roșie coaptă sau fiartă dată pe răzătoare și ea. Apoi sare, oțet (simplu și balsamic) și, pentru echilibrarea gusturilor, niște zahăr brun sau miere de albine.

Continue reading

Share

Sos de mentă și lămîie

Pe ultima sută de metri înainte de Paște, mi-am adus aminte că tare aș vrea să popularizez un genial sosuleț de mentă cu lămîie, lime, sau ce altă lămîie ciudată mai știți pe lumea asta.

Sosulețul e dedicat mielului, mielului făcut friptură, adică, dar merge excelent și peste orice garnitură cartofoasă, bulguroasă, orezoasă, cous-cous-oasă, adică de-astea carbohidrante. E răcoritor și aduce o notă de prospețime preparatelor grăsuț-fin-unsuroase, cum e fripturica asta de miel. Pe lîngă sosul tradițional al fripturii, realizat în diverse feluri, după preferințe.

Se cere mentă, sare de mare grunjoasă, zeamă de lămîie și ulei de măsline.

Menta mea e proaspăt culeasă de prin grădină, o folosesc destul de des în diverse preparate, așa că o cultiv cu drag. Se întinde și repede, nu am făcut niciun efort s-o înmulțesc.

O mînă de mentă bine spălată. Poză.

Continue reading

Share

Vizită, vorbe și drob

Cu puțin timp în urmă, eu și prietenul meu cel mai bun, blogul, am fost onorați să primim propunerea de a colabora cu Selgros într-o campanie frumoasă, ale cărei detalii le veți afla în perioada următoare, deci stați pe-aproape. Plăcîndu-mi provocările, am acceptat propunerea cu mult entuziasm, lăsînd pentru mai tîrziu analiza în legătură cu ”și acum ce fac?”. Eu fiind doar un pasionat de bucătărie, nicidecum un profesionist.

Și am luat-o metodic: ce știm noi despre Selgros? Am fost de multe ori în magazin, dar l-am văzut mereu numai dintre rafturile cu produse, deși curiozitatea m-ar fi împins să aflu mai mult. Ca și la restaurante, lucrurile interesante se petrec în bucătărie, nu neapărat la masă, în fața produsului finit. M-am gîndit că dacă o să fac tot așa, adică să mă plimb printre rafturi, n-o să aflu mare lucru. Rezolvarea a venit mai repede decît mă așteptam: am primit invitația de a vizita magazinul și am profitat de ocazie să văd și ce e în ”culise”, în zona unde se întîmplă ”magiile”.

Continue reading

Share

Pateu de ficat de rață/iepure cu hribi

Unul dintre produsele alimentare care-mi place foarte mult dar pe care nu mai pot să-l cumpăr decît foarte rar din comerț este pateul. De ce? Pentru că dacă citești eticheta cu ingrediente ale unui pateu de rață, de exemplu, o să vezi că are niște urme de ficat de rață, plus, în cel mai bun caz, niște ficat de porc, apoi șorici, proteină din nu-mai-știu ce și tot așa pînă la final, cînd începe enumerarea E-urilor pentru aromă, culoare. Mai găsesc în unele supermarketuri niște sortimente de pateu sau spume de pateu acceptabile, care poate chiar conțin și ficat, dar sînt tare (spre “extrem de”) scumpe. Așa că de mai mult timp m-am apucat să îmi fac propriul meu pateu de casă. Îl fac din ficat de pasăre, pui sau rață, dar în rețeta de față am folosit, pentru prima dată, ficat de iepure. Continue reading

Share

Somon Gravlax

Somonul gravlax este prima mea încercare de a conserva carnea de… ceva, orice, cu metoda deshidratării prin contactul cu sarea și zahărul. Rețeta e foarte răspîndită, eu am fost inspirată s-o fac de pe același forum care apare în postările mele, artaculinara.com.

Ce iese din somonul astfel pregătit este, normal, altceva decît somonul afumat, care se găsește mai pe toate drumurile din supermarketuri. Textura este mai fermă, este mai sărat și mai aromat. Într-o variantă acceptabilă se găsește în restaurantul Ikea și la magazinul lor cu alimente, în rest nu am văzut prin magazine, neînsemnînd, însă, că le știu eu pe toate. Mult mai mult decît la restaurantul Ikea, unde îmi iau o porție de somon de fiecare dată cînd merg, îmi place varianta făcută de mine, așa cum explic mai jos.

Continue reading

Share

Tiramisu cu căpșuni

Habar n-am care e elementul care identifică Tiramisu ca fiind Tiramisu, dacă sînt pișcoturile sau crema, aromele sau cacaoa de deasupra, eu am pornit de la ideea că vreau ceva cu cremă albă fină și căpșuni, așa că am improvizat rapid ceva pe care l-am numit Tiramisu cu căpșuni. Nu mă supăr dacă vă supărați pe mine din cauza asta.

felie
Continue reading

Share

Prune uscate cu orez (și zahăr ars)

Mîncare de toamnă și iarnă, făcută azi din nostalgie și mare poftă.

Prune uscate, aproximativ 500 de grame. Orez, o ceșcuță și jumătate. Zahăr, 3-4 linguri.

Se pune apă la fiert și cînd clocotește se aruncă prunele spălate în ea. Apa să acopere prunele, să nu fie prea multă. Se fierb vreo 15 minute.

Se pune la fiert orezul în aproximativ 3 cești de apă.

Se topesc într-un vas 2-3 linguri de zahăr pînă se caramelizează și miroase a zahăr ars, să nu se ardă foarte tare, dar nici să nu fie doar topit. Zahăr ars înseamnă puțin fum…

Se amestecă în vasul cu zahărul ars prunele cu apa în care au fiert și orezul fiert doar pe jumătate, scurs de apă, se adaugă o lingură de zahăr și un praf de scorțisoară și se lasă să fiarbă împreună pînă e gata orezul.

Rezultat:

20151030_160705[1]Noi o tratăm ca pe o mîncare obișnuită și o mîncăm cu pîine, cine vrea poate să o mănînce ca desert. Eu vreau s-o servesc mîine pe post de garnitură la o rață la cuptor, dacă mai rămîne ceva pînă atunci. N-ar fi de mirare ca cineva s-o vrea ciorbă… chestie de alegeri.

Share

Zacuscă

Anul trecut în noiembrie începusem această postare, mă lamentam în introducere că e deja prea tîrziu ca să mai prezinte interes ca rețetă pentru cineva, dar, din cine știe ce motive, nu am încheiat-o și nici publicat-o atunci. Pentru că totuși cea mai grea treabă a fost făcută, și anume încărcarea fotografiilor, o s-o pun acum, pentru că e sezonul foarte potrivit și nu trebuie, deci, decît să mai scriu vreo două vorbe.

Zacusca pe care o fac eu se mănîncă de obicei imediat sau în ziua următoare, nu o fac pentru conservărit, așa că și rețeta este adaptată în consecință. Nu se pun aspirine, conservanți, și nici nu o fierb excesiv de mult. E proaspătă, zemoasă, aromată, iar mie îmi place foarte mult.

Continue reading

Share

Ciorbă pârgălău (pîrgălău, pirgalau)

Am făcut din nou o mîncare doar pentru că mi-a plăcut numele și descrierea absolut sumară găsită pe net, și anume ciorba pârgălău. Sîmbăta abia trecută (26 septembrie 2015), la început de toamnă, un anume pasionat bucătar sau proprietar de restaurant din Vama Veche, Ozzy, invita doritorii să se delecteze cu un meniu care suna foarte bine și care avea această ciorbă cap de afiș. Am căutat să văd ce e cu ea, am găsit doar vreo două referințe, un reportaj de la tîrgul de toamnă de anul trecut (2014) din Constanța și încă ceva pe Bucătăria lui Radu, ambele foarte sumare, chestie care, însă, nu m-a oprit de la a mă avînta s-o fac în stilul meu, că prea îmi rămăsese gîndul la ea. ”Poveștile” sînt în link-uri, mărturisesc că stilul Radu Anton Roman mi-a plăcut întotdeauna, dar ce am găsit pe site-ul ăsta mi-e imposibil să înțeleg, așa că eu trec direct la treabă.

Continue reading

Share