O experiență inedită – Chef pentru o zi la Constanța

Odată cu intrarea în viața de adult e din ce în ce mai greu să mai găsești un lucru pe care să-l faci pentru prima oară. În vreme ce unii caută senzații noi în sporturi extreme, Selgros România s-a gîndit să ofere ca premiu la o competiție culinară o experiență nouă: cea de ”chef pentru o zi” în bucătăria unui mare restaurant. Mi-a plăcut din start ideea, și cred că și concurenților care s-au înscris în număr foarte mare la concurs. Pe lîngă premii în obiecte valoroase pentru bucătăriile lor, seturi de vase, vouchere de cumpărături, iar pentru marele premiu un robot de bucătărie profesional Kenwood, acest premiu-experiență a fost partea inedită și, după mine, cea mai valoroasă a concursului.

Continue reading

Risotto cu căpșuni

Greu îmi e să încep o postare cu o rețetă fără să vorbesc despre ea: de unde am aflat-o, de ce m-am hotărît s-o fac, lucruri care mie mi se par interesante dar habar n-am cum sînt pentru ceilalți care ajung să le citească. Recunosc, eu sînt destul de plictisită cînd caut o rețetă să stau să citesc de zece ori aceeași poveste despre cum Savarin a făcut savarina, Chateaubriand – Chateaubriand-ul, Pavlova – Pavlova etc. “Haha!”, hai nu mai rîdeți, știu și eu că nu e așa, v-am zis doar că citesc poveștile de 10 ori pînă apuc să ajung la rețeta propriu-zisă, doar am vrut să fac economie de text, care, iată, tocmai a devenit mai lung.

Continue reading

Ardei copți cu brînză Feta

Suspectez faptul că pe timp de caniculă mi-e perturbat uzul rațiunii, astfel că mă apucă gătitul înfocat, adică ”înfocat” la propriu, cu mult foc, exact cînd afară sînt peste 30 de grade. Numai pe timp extrem de călduros îmi aduc aminte de această ”mîncare”, fapt justificabil, totuși, pentru că numai vara găsesc ardei capia atît de buni pentru copt. Și chiar dacă o fac la cald, o mănînc rece, așa că merită efortul inițial, ca după aceea doar s-o scoți de la frigider și s-o mănînci în orice moment al zilei, de la mic dejun, pînă la cinele tîrzii.
Combinația de ardei copți cu feta am întîlnit-o în Grecia în mai multe forme: ardei copți umpluți cu feta, ardei copți scufundați într-un fel de fondue, ardei copți într-o tocană cu brînză și cîrnați, etc, dar toate aceste rețete erau prea complexe ca să încerc să le reconstitui la mine în bucătărie, așa că am simplificat totul la maxim și a ieșit asta.

Continue reading

Șuberec cu aluat crocant

Crustă crocantă, cu bășici, peste o crustă moale, o descriere modestă, dar o chestie tare bună… am testat noua rețetă de aluat cu care se pot face chestii prăjite cu umpluturi, eu am făcut șuberec, dar cu siguranță voi mai încerca și altele.

Spre deosebire de aluatul clasic care conține minimum de ingrediente, și anume făină, apă, sare, iar șuberecul iese moale, se poate îndoi sau rula, șuberecul făcut astfel iese mai rigid, se poate mînca mai ușor, iar crusta e, îndrăznesc să spun, mai gustoasă.

Continue reading

Supă de rață cu varză – reconstituire

Printre amintirile mele din copilărie, există și unele foarte… gustoase. Așa cum mirosurile sau sunetele îmi aduc aminte de momente din viața mea, există feluri de mîncare care îmi aduc aminte de evenimente la care am participat, oameni pe care i-am cunoscut și stări pe care le-am avut cîndva. Un gust pe care nu îl regăsisem de mult, dar după care tînjeam, aducîndu-mi deodată aminte de el, a fost cel al unei supe de rață pe care o făcea bunica mea. Ținînd cont de faptul că bunica mea s-a dus cînd eu aveam pînă în 10 ani, și că experiențele mele în bucătărie au început mult mai tîrziu, am încercat să scot ceva de la mama în legătură cu supa asta, să văd dacă își aduce aminte de ea, pentru că după moartea bunicii ea nu a mai făcut-o niciodată. Și din lipsă de rață, creșterea păsărilor de toate felurile fiind marea pasiune a bunicii, dar probabil și pentru că uitase că există acest fel de mîncare, cum și eu mai uit de cîte unul. Îi zic supă pentru că după amintirile mele nu era acrită în niciun fel, ba chiar îmi aduc aminte că era cumva dulceagă față de ciorbele acre pe care le făceau mama și bunica în general. Ei, mama nu cred că a citit vreo rețetă de mîncare în viața ei, dacă o întrebi cum face ceva începe să explice într-un limbaj plin mai mult de prepoziții și interjecții decît de verbe și substantive, așa că, neaflînd nimic relevant, am deschis subiectul cu sora mea, bazîndu-mă pe memoria ei, pe inventivitate și creativitate, precum și pe cunoștințele de fizică și chimie pe care le deține. Ce i-am descris: ”mă, era o zeamă grasă cu rață și multă varză, dar varza era așaaa… nu știu cum…”, iar ea mi-a spus plină de siguranță: ”prăjea varza înainte și-i punea bulion!”. Wow! Atît de simplu! Cum de nu m-am gîndit?!

Continue reading

Plov – Pilaf uzbek

Unul dintre lucrurile care m-a fascinat la începuturile vieții mele de bucătar amator, și continuă să mă încînte și azi, a fost infinitatea combinațiilor care pot fi făcute în domeniul culinar, folosind un număr totuși limitat de ingrediente, oricît de mare e oferta și diversitatea acestora în ziua de azi. Din aceleași ingrediente, cu doar un mic adaos, sau doar printr-o mică schimbare de procedură de gătire, iese ceva total diferit. Un gust nou, o consistență nouă, deja este un alt-ceva, cu alt nume, altă zonă din lume unde e consumat, altă cultură și altă legendă creată în jurul lui.

Continue reading

Festivalul Scoicilor la Constanța

Anul trecut (2016) a avut loc prima ediție a acestui festival, adus în Constanța de chef Cătălin Scărlătescu (văd că toată lumea așa se adresează unui chef, deci tot chef o să îi zic și eu). Nu a inventat el midia, așa cum îl luau peste picior colegii lui din show-urile  de televiziune, dar cred că are un mare merit în faptul că a deschis drumul unui festival culinar la Constanța, în primul rînd, apoi că acest festival este dedicat unui produs marin local cum este midia.

Pentru că mîine, 18 mai, începe cea de-a doua ediție, sper să vă deschid apetitul pentru midii și pentru genul acesta de manifestări, prin publicarea cîtorva poze făcute anul trecut. Mie mi-a plăcut foarte mult, atmosfera era plăcută, deși era aglomerat se servea destul de repede, comercianții- restaurante, pub-uri din oraș prezente și acolo- și-au afișat diverse plite pitorești, tăvi, oale imense cu aspect antic în care fiecare făcea midiile după rețetele proprii, cele mai multe în clasicul stil natur, dar și în sos roșu sau altele mai complicate. Sub orice formă, midiile erau excelente la gust, și am luat din cîteva locuri distincte.

La final s-a organizat și un concurs între participanți / expozanți.

Continue reading

Savoarea stă în lucruri mici… (Hrean cu sfeclă roșie)

..mici, mici, dar importante. Pe lîngă vedetele meselor, fripturi, ciorbe, sufleuri etc., există cîte un flecușteț fără de care nici n-ai putea concepe să te apuci să consumi ”vedeta”. Cum e muștarul pentru mici, mujdeiul pentru ciorba de burtă sau ketchup-ul pentru pizza. (Ups! asta o să doară)

Așa e pentru mine hreanul cu sfeclă roșie de Paște. Nu se poate ou roșu fără hrean, drob fără hrean, friptură fără hrean, și cîteodată chiar sarmaua nu se poate fără hrean. Adică hrean crud dat pe răzătoare, amestecat cu sfeclă roșie coaptă sau fiartă dată pe răzătoare și ea. Apoi sare, oțet (simplu și balsamic) și, pentru echilibrarea gusturilor, niște zahăr brun sau miere de albine.

Continue reading

Sos de mentă și lămîie

Pe ultima sută de metri înainte de Paște, mi-am adus aminte că tare aș vrea să popularizez un genial sosuleț de mentă cu lămîie, lime, sau ce altă lămîie ciudată mai știți pe lumea asta.

Sosulețul e dedicat mielului, mielului făcut friptură, adică, dar merge excelent și peste orice garnitură cartofoasă, bulguroasă, orezoasă, cous-cous-oasă, adică de-astea carbohidrante. E răcoritor și aduce o notă de prospețime preparatelor grăsuț-fin-unsuroase, cum e fripturica asta de miel. Pe lîngă sosul tradițional al fripturii, realizat în diverse feluri, după preferințe.

Se cere mentă, sare de mare grunjoasă, zeamă de lămîie și ulei de măsline.

Menta mea e proaspăt culeasă de prin grădină, o folosesc destul de des în diverse preparate, așa că o cultiv cu drag. Se întinde și repede, nu am făcut niciun efort s-o înmulțesc.

O mînă de mentă bine spălată. Poză.

Continue reading

Vizită, vorbe și drob

Cu puțin timp în urmă, eu și prietenul meu cel mai bun, blogul, am fost onorați să primim propunerea de a colabora cu Selgros într-o campanie frumoasă, ale cărei detalii le veți afla în perioada următoare, deci stați pe-aproape. Plăcîndu-mi provocările, am acceptat propunerea cu mult entuziasm, lăsînd pentru mai tîrziu analiza în legătură cu ”și acum ce fac?”. Eu fiind doar un pasionat de bucătărie, nicidecum un profesionist.

Și am luat-o metodic: ce știm noi despre Selgros? Am fost de multe ori în magazin, dar l-am văzut mereu numai dintre rafturile cu produse, deși curiozitatea m-ar fi împins să aflu mai mult. Ca și la restaurante, lucrurile interesante se petrec în bucătărie, nu neapărat la masă, în fața produsului finit. M-am gîndit că dacă o să fac tot așa, adică să mă plimb printre rafturi, n-o să aflu mare lucru. Rezolvarea a venit mai repede decît mă așteptam: am primit invitația de a vizita magazinul și am profitat de ocazie să văd și ce e în ”culise”, în zona unde se întîmplă ”magiile”.

Continue reading