Amintiri, Bucatareala, Paine, Psihogastroterapie, Rețete

Invitație la făcut baghete – și notițe de păstrat despre ACUM

O numesc ”invitație” pentru că nu, nu AM o rețetă de baghete, ci m-am apucat să fac baghete așa, dintr-un impuls, după ce mă declarasem foarte plictisită de febra preparării pîinilor care i-a cuprins pe toți acum.

Despre acest ACUM voi păstra niște notițe pentru cînd voi/vom reciti acest text după ani. Cine e interesat doar de baghete poate să meargă direct la prima poză și să citească de-acolo mai departe.

Așadar acum e Acum: azi sîntem după aproximativ 2 luni de epidemie/ pandemie de coronavirus. Stăm acasă de o lună și jumătate. La începutul acestei pandemii, în România s-a declarat stare de urgență și s-a restricționat circulația, s-au dat ordonanțe militare conform cărora trebuie să completăm declarații pentru a ne deplasa doar pentru aprovizionarea noastră și a celor care nu se pot deplasa, în special cei de peste 65 de ani, categorie foarte vulnerabilă la acest virus. Tot la început, lumea s-a speriat că n-o să mai găsească alimente prin magazine și s-a aprovizionat cu multă făină și drojdie. Și hîrtie igienică. S-a rîs. Eu nu. Eu mi-am adus aminte de începutul anilor ’80, am și început să scriu despre amintirile de atunci, n-am apucat să termin, pentru că a început o agitație în ”pauza” noastră forțată, dar cumva binevenită, pentru că toți, sau aproape toți, eram mult prea stresați înainte de diverse lucruri care ni se păreau fără putință a fi amînate. S-a putut, toți am intrat în izolare, stăm doar cu familiile noastre acasă, muncim de acasă, ieșim doar cînd este neapărat necesar. În afara magazinelor alimentare (supermarket-uri) și cele de bricolaj, sînt închise aproape toate celelalte. Restaurantele sînt primele care s-au închis, unele funcționează în regim de livrare la domiciliu. Am trecut un Paște cu emoții că oamenii nu vor mai avea răbdare să stea în case și se vor duce chiar la biserică, dar nu s-au dus. În paralel cu ce facem noi prin case și prin supermarketuri, unii se îmbolnăvesc de Covid 19, sînt tratați, se fac bine… sau nu. Scopul izolării este distanțarea socială care pînă acum este singura metodă de prevenție, neexistînd un vaccin și nici un tratament general acceptat și declarat ca fiind eficient 100%. Se fac studii, se caută remedii. Purtăm măști și mănuși obligatoriu cînd ieșim afară. Păstrăm 1,5 m – 2 m între noi. Nu mai dăm mîna, nu ne îmbrățișăm, nu ne pupăm cu nimeni străin, nici cu părinții noștri care stau acasă și cărora noi le ducem cumpărăturile. Cumpărăturile le lăsăm la intrare, ei le ridică după o zi – două, ce e perisabil se spală cu apă și săpun apoi se depozitează sau se consumă. Noi ne spălăm pe mîini de 1000 de ori pe zi. De o zi-două se vorbește despre o relaxare a măsurilor luate pînă acum, deși școlile nu vor începe decît la toamnă, cu excepția claselor terminale. Data de 15 mai e așteptată ca o eliberare. Oare asta va fi tot? Poate voi reveni cu actualizări la subiectul ăsta, încă nu știu…

Între timp, de plictiseală sau de nevoie, chiar și cei mai nepricepuți oameni s-au apucat de gătit. Gătesc diverse, dar, parcă toți, și pîine. Pentru că drojdia a dispărut din magazine, unii făcîndu-și provizii cît pentru un batalion, lumea s-a pus pe făcut maia pentru pîine. Pozele cu maiaua – o chestie alb-gri, cu bule, e ca umplutura de sutiene pentru fete sau pentru blugii slim fit pentru bărbați, adică revărsabilă peste cam orice recipient e pusă – au invadat wall-urile gospodinelor dedicate sau amatoare, apoi, la ceva timp, pentru că maiaua e ceva ce crește și ”trăiește”, apar pozele cu pîinea, apoi filmele cu coaja trosnind, crăpată, rumenă, apetisantă, ce mai, a fost mai virală maiaua ca virusul în sine. Plăcerea oamenilor, nu poți să te opui, poți doar să îți spui și tu părerea, de aceea ți-ai făcut blog.

Nu aș putea să spun de unde impulsul de a face și eu baghete, poate doar să-i ofer feciorului o plăcere, pentru că de o lună și jumătate mănîncă doar pîine ambalată, din aceea cu termen lung de valabilitate. Chiar și din aceea, pentru că el e singurul consumator, nu am luat decît rar, din acest motiv uscîndu-se sau mucegăind. Într-o zi, cînd nici măcar mucegăită nu mai aveam, m-am gîndit să merg să iau o pîine caldă de la o brutărie, dar cîntărind efortul de a scrie declarații, de a mă îmbrăca în hainele de cumpărături, de a-mi pune mască, mănuși și tot ritualul de dezinfectare cînd aș ajunge acasă, am renunțat. M-am gîndit să bag mașina de pîine în funcțiune, mi-a fost lene, recunosc, e înfășurată în pungi, trebuie scoasă, ocupă loc, trebuie spălată, pusă la loc… plus că durează 3 ore și ceva pînă e gata pîinea. Așa că gata, m-am hotărît să fac eu o pîine cu mînuțele mele. M-am gîndit ce fel de pîine să fac altfel. Mi-am adus aminte că fecior-miu își ia baghetă cînd se duce el la cumpărături, așa că am căutat rețete de baghete. Am dat peste rețeta Jamilei și am făcut-o ultrarapid și destul de mulțumitor, adică a ieșit pîine caldă. Tot ce e pîine și e cald e bun, după părerea mea. Am avut bănuiala că lucrurile nu se termină acolo, așa că am mai căutat ceva la fel de succint explicat, pentru că poveștile despre istoria unui preparat, povești care se repetă pe toate site-urile culinare, mă obosesc și mă fac să trec la altul, alt blog adică. Povestea lungă de mai sus sugerează că site-ul meu ori nu e unul culinar, ori vă poate, de asemenea, plictisi. De aceea nu voi face aici o rețetă cu pașii mei fotografiați în amănunt, ca să vă învăț cum să faceți, nu voi veni cu inovații, pentru că nu le am, abia dacă am făcut de 10 ori pîine în viața mea altfel decît la mașina de pîine, din care de 5 ori am făcut baghete în ultima săptămînă. Cu toate că sînt începătoare, cu toate că probabil mă voi lăsa curînd de activitatea asta, hai să vă spun cum le-am făcut, și să pun link la rețeta video, foarte clar și frumos  explicată.

Astea-s baghetele mele:

Iar rețeta video care m-a inspirat este aici:

 

Ingrediente:

  • 700 g făină – cercetați voi ce fel de făină se folosește, eu am pus Dobrogea 000. Se recomandă făină cu mai puțin gluten;
  • 520 ml sau grame de apă;
  • o jumătate de linguriță de drojdie uscată (nu am sesizat din prima că în rețetă e vorba de drojdie instant, nu doar uscată; așadar am pus uscată simplă);
  • o linguriță și jumătate de sare.

Mod de preparare:

Făina se amestecă cu sarea și cu drojdia, apoi se toarnă apa, toată deodată. Se amestecă și se frămîntă puțin. Eu am făcut toată operațiunea în vasul mixerului unde am și lăsat la frămîntat timp de vreo 4-5 minute. Aluatul iese foarte, foarte moale, nu îi puneți făină după propriile standarde, de exemplu cel că trebuie să se desprindă de mîini, să fie elastic etc. Se manipulează cu ajutorul unei spatule de silicon sau a unei raclete de plastic rotunjite și cu mîna pe care ulterior le speli, după ce le răzui de aluat. Asta e.

Se pune la dospit 45 de minute într-un vas acoperit cu folie alimentară. Se scoate din vas cu ajutorul racletei pe masa de lucru, se întinde cu mîna, se trîntește un pic de masă, ca să iasă bulele din el, dar nu foarte agresiv, vedeți filmul!

Se face operațiunea de dospire și împachetare sau întindere aluat încă de 2 ori, la interval de 45 de minute. În total vom avea 4 reprize de cîte 45 de minute de dospire a aluatului ca întreg. Modalitățile de scoatere a bulelor din aluat alternează, îl putem împacheta simplu cu ajutorul racletei pentru cîteva secunde. Nu mai adăugăm deloc făină în aceste faze, putem umezi puțin mîinile ca să putem apuca aluatul.

După a patra dospire aluatul se scoate pe masa de lucru pe care am cernut puțină făină, se împarte în 4, se împachetează și se lasă la dospit/odihnit pachețelele încă 15 minute, tot acoperite cu folie.

Fiecare bucată de aluat se întinde cu degetele pe masă într-o formă de dreptunghi, apăsînd ușor. Nu am făcut mai multe fotografii, e greu cu făina pe mîini să mai faci așa ceva… poate într-un episod viitor.

Se mai presară făină ca să ne fie mai ușor, se rulează și se închide cu podul palmei, se învîrte puțin ca să se lungească cît putem și ne ține cuptorul sau tava, apoi se pune deoparte, pe un prosop curat sau, în cazul meu, direct în tavă. Am încercat să fac precum autorul din film, dar nu mi-a reușit prea bine transferul.

Așa că am improvizat un culcuș din hîrtie de copt pentru fiecare baghetă direct în tavă, și am fost destul de mulțumită.

Le-am transferat în această tavă.

Se mai lasă la dospit 30 de minute. Cu 10 minute înainte de expirarea acestei ultime perioade de dospire dăm drumul la cuptor și îi plasăm în interior o tavă sau cratiță largă cu apă caldă, pentru păstrarea unei atmosfere umede în cuptor.

Înainte de a le băga la cuptor, se crestează baghetele cît mai oblic, arată și în film, de fapt tot ce vă spun este scos din film. Apoi se stropesc / pulverizează cu apă. Eu le crestez cu o lamă de cutter, dar tot nu mi se pare suficient de tăioasă, aluatul se cam agață, fiind atît de moale, dar nu e așa o mare problemă ca baghetele să arate ciufulite. O să-mi caut totuși o lamă-lamă, din cea folosită la ras, cred că e mult mai bună.

Se bagă la cuptor, eu le bag la temperatura maximă, am cuptor pe gaz. Am experimentat cu 200 de grade, cum zice în film, și a durat aproape o oră coacerea. Se mai pot întoarce în cuptor ca să se rumenească peste tot, dacă aveți un cuptor fițos și nu face peste tot la fel. Se mai pot pulveriza cu apă sau se mai aruncă niște apă în cuptor ca să se facă aburi. Cînd sînt cît de rumene vă plac vouă, le scoateți. Se zice că se lasă la răcit complet înainte de a fi tăiate. Nu înțeleg această cerință, 2 dintre ele le mîncăm calde cînd sînt gata, cu diverse chestii pe care le punem pe ele (pastă de pește, unt cu arome, brînzeturi etc.), restul le mîncăm în următoarele 2 zile, deci rece consumăm mai puțină.

Poza cu ele finale e sus, acum o să mai pun poză cu o secțiune.

Departe de a fi baghetele perfecte, sînt totuși ale mele și sînt excelente, sînt mîndră de ele. Orice critică v-ar aduce cineva, că nu are coaja nu-știu-cum, că miezul nu e suficient de aerat, că tăieturile nu sînt suficient de oblice sau egale, dacă vă plac, nu vă opriți. Nu negați că nu apar acele imperfecțiuni, preluați criticile pertinente și aplicați sfaturile celor care vi le dau constructiv. Dacă nu e o baghetă perfectă, atunci e o pîine bună, e suficient pentru a vă menține stima de bucătar ridicată și să încercați să vă perfecționați tehnicile. Bucătăria casei noastre nu e spațiu de concurență sau locul unde să căutăm perfecțiunea, este locul unde ne creăm hrana cu care ne acoperim una dintre primele noastre nevoi. Ceea ce pentru cunoscători poate fi un eșec, pentru care să-ți aducă critici, pentru copiii tăi sau familia ta e o dovadă de dragoste și grijă și o amintire. Continuă!

Tagged , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.