Rețetă lipicioasă atît la propriu, cît și la figurat, alvița – unul dintre iubitele dulciurile ale copilăriei noastre, în acea incertă stare de agregare: solidă, devenind lipicioasă la atingere, greu de manevrat, de depozitat, dar atît de ușor de mîncat. Or fi și unii cărora alvița nu le-o plăcea, mai ales cei care nu agreează dulciurile prea dulci, acest preparat fiind făcut aproape numai din zahăr cu miere de albine, dar sper că voi nu faceți parte din această categorie, ci din cea care abia așteaptă să afle o rețetă așa de simplă de alviță.
În copilăria mea, în cofetării încă se mai găsea alviță cu arahide (le spuneam ”alune americane”), o raritate, ce e drept. Niciodată nu erau suficiente, după gustul meu, ci numai un fel de pulbere amestecată în masa alviței, dar tot îi dădeau un gust minunat. Apoi arahidele au dispărut, și mai tîrziu a dispărut chiar și alvița. Din păcate nimeni nu știa cum ar fi putut fi reprodusă în bucătăriile noastre de acasă, deși, aveam să aflu după ani și ani, ar fi fost chiar foarte simplu. A revenit în magazine cînd eram deja adult, iar prima muscătură dintr-un baton de alviță, după atîta timp, m-a transportat direct în anii copilăriei.