Ciorbă de nuntă tătărească – Toy Șorbasî

Unul dintre felurile de mîncare celebre la mesele tătarilor din Dobrogea este Toy Șorbasî (sau çorbası), sau, pe românește, ciorba de nuntă.

După numele din românește eram convinsă că acest fel de mîncare se servește doar la nunțile tătărești, dar, după cîteva investigații în istoria acestei renumite și mult lăudate ciorbe, am descoperit că este servită ca prim fel la mesele tuturor evenimentelor importante din viețile tătărilor: la botezurile băieților, la logodne sau nunți, ba chiar și la înmormîntări sau la pomenile ulterioare, dar se prepară și în casele lor, pentru consumul cotidian. Traducerea exactă în română ar fi de fapt ”ciorba care satură”, toy venind de la verbul toymaq, care înseamnă a te sătura. Continue reading

Crumble în(tr-o singură) tigaie – fără cuptor

Am promis în postarea anterioară că voi pune rețeta de crumble executat în totalitate pe aragaz, într-o tigaie, așadar fără cuptor. Rezultatul este un desert excepțional, fără compromisuri în ceea ce privește gustul sau textura crocantă cu care sîntem obișnuiți cînd e vorba de crumble. Am și o rețetă clasică de crumble pe site, făcută la cuptor.

Pentru cine nu știe ce e crumble-ul, fac o mică prezentare: e un desert făcut dintr-un strat de fructe proaspete coapte, caramelizate, înmuiate, însiropate, cum vreți să le ziceți, acoperite de un aluat fărîmițat (după cum îi spune și numele englezesc), destul de brut, deci nu îndelung frămîntat, făcut din unt, făină, zahăr. Desertul se servește fierbinte, cu înghețată alături.

Continue reading

Seară de live cooking la hotel Iaki – Mamaia

Aminteam în rețeta de piperchi țârgâsiti de experiența prestației mele într-un show culinar pe terasa hotelului Iaki, în 1 august 2018. Cum amintirile au început să revină și mi s-a făcut deja dor de seara aia, am zis să aștern și cîteva cuvinte, ca să le citesc și mai tîrziu, deși de uitat probabil n-o să uit prea curînd cum a fost.

Continue reading

Piperchi țârgâsiti

Abia am așteptat să vină vara-vară, aceea cu zile lungi și călduroase, chiar caniculare. Cu seri petrecute afară, sub cerul plin de stele, cu mîncare făcută cît mai simplu și mai rapid, cu ingrediente pline de savoare, cum numai acum se găsesc. Vara nimeni nu mai spune doar ”roșie”, ci ”roșie de-alea bune, de grădină”, prin asta înțelegîndu-se o roșie culeasă deja coaptă, dulce acrișoară, plină de zeamă. Aproape că nu-ți mai trebuie altceva de mîncare în afară de-o roșie, o bucată de brînză bună și o bucată de pîine. Probabil la un sondaj făcut printre români, acestea ar fi campioane supreme la mîncărurile preferate vara. Ca și mămăliga cu brînză și smîntînă devenită MBS, probabil că și roșiile cu brînză și pîine ar merita un acronim gen RBP. Nu fac excepție, și eu sînt îndrăgostită de brînză în mai toate formele ei, preferata mea rămînînd telemeaua de oaie, deși sub denumirea generică de ”telemea” există zeci de feluri: mai proaspătă și mai moale, mai maturată și, deci, mai tare, mai sărată, mai puțin sărată, unele-s puțin acrișoare, unele sînt fărîmicioase, altele cremoase, oricum ar fi, rar găsești una care să nu fie delicioasă. Iar dacă ai o sursă de brînză de la un aromân, poți considera că ai dat lovitura, nu o să găsești ceva mai bun. Nu e de mirare că în bucătăria lor nu sînt multe feluri de mîncare care să nu conțină telemeaua de oi. Plăcinte, deserturi, feluri principale, cred că dacă scormonesc puțin, găsesc chiar și o ciorbă care să conțină brînză.

Continue reading

Lansare ”Bucătăria Română” de la 1865 la Constanța

Viața în Constanța vara este ceva e se desfășoară foarte intens. Am mereu impresia că în cele 3 luni de vară, trăim cît pentru tot anul. Sînt atîtea lucruri de făcut, de văzut, de ascultat, de mirosit, de gustat, de atins. Toată țara se mută la mare, primești vizite, îi însoțești pe vizitatori pe unde merg și ei, sîntem mereu în mișcare. Și ce? Am zis eu că nu-mi place? Normal că-mi place, am din ce mă ”hrăni” toată iarna, cînd în afară de a admira marea în furtună sau înghețare, mare lucru nu avem de făcut așa… pentru spirit. Este una dintre explicațiile pentru faptul că am întîrziat să scriu pe blog despre ceva frumos care s-a întîmplat în Constanța zilele trecute. Adică acum 3 săptămîni, dar tot ”zilele trecute” e.

Continue reading

Corăbioare

Vi le aduceți aminte? Romburi mici și albe, dulci, făinoase, fragede, fărîmicioase, cîteodată înecăcioase, prietenele noastre din pauzele de la școală, luate de la chioșcuri și savurate pînă la începerea următoarei ore. ”Prietenele noastre”, adică ale celor din generația mea, pentru că în ultimii 20-30 de ani corăbioarele au cam dispărut din cofetării sau de la acele mici magazine din curțile școlilor, locul fiindu-le luat de punguțe cu covrigi, chips-uri și altele. Foarte rar în cîte o cofetărie mică, de cartier, cu laborator propriu, se mai găsesc Corăbioare, Zorele, bezele, pricomigdale și alte prăjiturele pe care le adoram cînd eram mici. Continue reading

Tochitură Dobrogeană

Oare s-a mai întrebat cineva, ca mine acum, prin ce ar fi această mîncare așa de tipic dobrogeană încît să i se alipească adjectivul dobrogean atît de ferm? Tochitură, da, mîncare existentă și în Moldova, și-n Oltenia, în Ardeal nici nu mai zic. Dar în Dobrogea? Am mers la Bucate, Vinuri și Obiceiuri Românești, unde Radu Anton Roman a strîns mîncărurile tradiționale ale regiunilor românești, le-a luat urma și le-a explicat apariția, de ce acolo e așa, de ce în altă parte e altfel, dar, oricît de cuprinzătoare e cartea, tochitura dobrogeană nici măcar nu apare ca rețetă, darămite explicații.

Continue reading

Ciulama cu ciuperci și măruntaie de pui

Zilele astea mi-a tot ieșit în cale ciulamaua: pe unde m-am dus, pe unde m-am întors, sau m-am dus iar, toată lumea făcea sau vorbea despre ciulama. Cum îmi și place foarte mult, mi-am zis că n-ar fi rău s-o fac și eu, în varianta care-mi place mie foarte mult, cu pipote și inimi de pui, dar și cu ciuperci. Poate că nu scriam și rețeta dacă, stînd de vorbă cu colega mea care mă întreba ”oare ce să mai gătesc? tu ce mai faci de mîncare?”, eu nu-i răspundeam ”ciulama!”, iar ea nu-mi spunea ”păi eu nu știu să fac ciulama!”. Nu-mi pusesem niciodată problema că cineva nu ar ști să facă ciulama, asta constînd, simplist vorbind, în facerea unui sos alb din smîntînă și/sau făină și combinarea acestui sos cu diverse alte componente cum ar fi carnea sau ciupercile. Continue reading

Prăjitură cu mere și făină de migdale

Pe lîngă că e foarte bună, această prăjitură este una ultra-ultra-ultrarapidă. N-o să vă plictisesc nici eu prea mult cu vorbăria, că atunci degeaba ar fi ea rapidă, dacă ați sta să citiți o lungă rețetă. Eu o fac pentru că e foarte potrivită în dieta Montignac, la care revin din cînd în cînd, cum ar fi acum. De aceea eu folosesc fructoză, dar voi puteți pune zahăr.

Ingrediente:

  • 120 g migdale crude măcinate fin;
  • 6 ouă;
  • 50 g unt moale;
  • 2 linguri fructoză;
  • 1 linguriță rasă de praf de copt;
  • 1 linguriță rasă de scorțișoară;
  • 3 mere tăiate cuburi cu latura de maxim 1 cm (nu necesită decojire, doar căsuța cu semințe trebuie scoasă).

Se amestecă bine toate cele de mai sus, se pune compoziția într-un vas termorezistent și care se poate băga la microunde, preferabil și transparent, să vedem ce face compoziția acolo, în cuptorul cu microunde, că acolo vom coace prăjitura, am uitat să vă spun, de-aia e așa de rapidă. Se bagă la cuptorul cu microunde la puterea maximă pentru aproximativ 7-8-9 minute, sau pînă se încheagă bine compoziția.

O să vă îndrăgostiți de ea, așa e de simplă și de bună.

Iată cum arată:

Afînată, texturată, parfumată și gustoasă.