Lecții de la maeștri – Cotlet de berbecuț cu sos de fructe de pădure

Aminteam într-un subiect anterior despre necesitatea de a învăța continuu și de a încerca să ne depășim pe noi înșine, pentru că atunci cînd nu mai învățăm nu înseamnă că stagnăm, ci că, de fapt, regresăm. E un motiv de bucurie pentru mine, și puțină mîndrie, să apreciez că în anul care tocmai a trecut am evoluat foarte mult, nu atît din punctul de vedere al rezultatelor mele culinare, deși am făcut multe lucruri gustoase și frumoase, cît mai ales din punctul de vedere al achizițiilor dobîndite în domeniul artei culinare. Am avut nevoie de un stimulent, iar acesta a venit sub forma propunerii de colaborare cu Selgros România, propunere care m-a onorat și m-a responsabilizat. Pasiunea e bună și frumoasă, dar cînd postezi pe același site cu nume mari ale bloggingului culinar din România, începi să te gîndești că trebuie să te ridici cumva la același nivel. Am citit anul acesta multă teorie despre gătit, despre chimie alimentară și tehnici, despre igiena alimentelor, organizare sau prezentare. Toate au rămas acolo undeva și, chiar dacă nu le-am folosit pe moment, așteaptă timpul potrivit să fie valorificate. Am urmărit zeci de rețete video de pe canalul YouTube al Selgros România executate de chefi renumiți și explicate în detaliu, astfel că și un amator pasionat, așa ca mine, le-ar putea reproduce destul de aproape de original. Nu o să-mi exprim preferința pentru unul sau altul dintre acești profesioniști, toți fac lucrurile impecabil, dar ca femeie am fost absolut încîntată de stilul de a găti și de a povesti despre ce face al doamnei Cornelia Ghișoi, maestru în artă culinară. Mi-am propus ca pentru Crăciun să încerc una dintre rețetele dumneaei, cotlete de berbecuț gătite sous vide, pe care să o adaptez la gusturile și posibilitățile mele tehnice. Mi-am propus ca garnitura să fie un piure de păstîrnac, iar sosul să fie din fructe de pădure cu ghimbir.

Un nume complet al rețetei mele ar fi Cotlet de berbecuț gătit la temperatură joasă, cu piure de păstîrnac, sos de fructe de pădure cu ghimbir și vin rose, salată de fenicul cu mandarine și ceapă roșie.

Continue reading

Supă de linte

Nu m-am întrebat foarte des de ce ar alege cineva care intră pe blogul meu să facă o rețetă așa cum o descriu eu. Niciuna dintre rețetele mele nu este ”ca la carte” sau ”așa cum trebuie să se facă”, ci așa cum o fac eu. În afara cîtorva feluri de mîncare care poartă un nume anume al unui creator, nicio altă mîncare nu are un fel în care trebuie să se facă. Oricîte rețete ai citi, nu e una la fel cu alta, fiecare aduce nota ei proprie, de fapt a celui care a scris-o, numai că unii țin la varianta lor ca fiind originalul, numaiașaseface! etc. M-am ferit mereu de afirmații de acest gen, deși uneori le mai fac și eu (exemplu – ”drobul făcut din altceva decît măruntaie de miel nu e drob!”).

Continue reading

Friptură aromată de porc cu piure cu ghimbir și sos de ceapă caramelizată

Este prima zi din 2018 și, ca să mă impulsionez pentru tot restul anului să postez mai des pe blog, o să și pun o rețetă. Răsfoind prin poze cu ce mai fac eu de mîncare, cea mai la îndemînă mi-a fost această friptură delicios de aromată și foarte simplu de făcut, așa că o să v-o propun și vouă. Eu o fac destul de des pentru că mi-e tare drag gătitul în cuptor, unde este foc dar nu iese fum, nu sare ulei pe toți pereții, nu trebuie să stai să păzești minut de minut starea cărnii. Impresia finală lăsată celor cărora le-o veți servi este că friptura asta e ceva foarte elaborat, în realitate îți ia sub jumătate de oră pentru preparare, cu tot cu garnitură și sos, mai mult timp luînd coptul la cuptor. Rezultă o friptură rumenă și apetisantă, alături de care servești garnitura potrivită și le cununi pe amîndouă cu un fir de sos delicios.

Mai jos aveți necesarul de ingrediente.

Continue reading

Cel mai bun cozonac din lume – de data asta pe bune

Dacă aveți curiozitatea să citiți o istorie personală a cozonacului, așa cum am trăit-o eu, o puteți face aici. În această postare voi scrie doar rețeta. Nu vă luați după titlu, vrea să fie o glumă legată de postarea anterioară, cozonacul se numește ”cozonac moldovenesc”.

Ingredientele pentru aluat:

  • 1 kg de făină;
  • 300 g zahăr;
  • 2 plicuri zahăr vanilat;
  • 450 ml de lapte;
  • 8 gălbenușuri;
  • o linguriță sare;
  • 50 g drojdie proaspătă (2 cuburi);
  • 50 ml ulei + 50 g unt

Continue reading

Tartiflette… și micile bucurii ale pasiunii

Se apropie finalul de an, motiv de bilanțuri ale anului care a trecut și de planuri pentru anul care vine. Deocamdată o să-mi fac un mic bilanț culinar al lunii noiembrie, pentru că am trăit una dintre cele mai mari bucurii ale unui bucătar amator: participarea la finala concursului de gastronomie ”Arena Bucătarilor”, organizat de Selgros România, precum și la gala de premiere a cîștigătorilor acestui concurs.

Am mai căutat și în trecut, de una singură, diverse ocazii de a intra în lumea asta a specialiștilor din domeniul culinar, am asistat la orice demonstrație de gătit am găsit, la tîrgurile de profil, la restaurante intru cît pot de mult în viața de dincolo de ușa bucătăriei, de asemenea concursul Chef pentru o zi mi-a adus o mare satisfacție prin faptul că am putut fi alături de cîștigătorul din Constanța în ziua prestației lui în bucătăria unui restaurant de 4 stele, dar aceste două zile petrecute într-o lume în care toți eram din același film al pasionaților, mi-au mers la inimă.

Continue reading

Saramură de crap

Am aflat cu stupoare că pe blogul meu nu am rețeta de saramură de pește, am numai o rețetă de slănină în saramură, pe care chiar o recomand pentru Crăciun. Dacă doriți s-o aveți gata pentru sărbători, cam acum ar fi momentul s-o pregătiți.

Ei, dar pînă atunci mai e o bună bucată de post de trecut, și, deși e restrictiv, are totuși multe dezlegări la pește, ceea ce-l face mai ușor de parcurs. Am zis să fiu și eu de folos celor care țin post și ieri am pus pe blog o rețetă de salată de cartofi cu pește afumat.

Ieri după amiază intenționam să facem împreună cu prietenii noștri o miniexcursie pe meleaguri tulcene-pescărești ca să mîncăm o saramură, dar planurile ne-au fost date peste cap de vremea cam năbădăioasă dar și de comoditatea care ne-a lovit, așa că am mutat pescăria la mine în bucătărie. N-am pierdut ocazia să fac și cîteva poze ca să ilustrez o rețetă extrem de simplă de saramură, cea pe care eu o fac cel mai des. Deși o fac pe aceasta pentru că e preferata familiei și a prietenilor, saramura pe care eu o plac cel mai tare este alta, o să vă vorbesc puțin despre ea la finalul acestei postări. O să credeți că sînt înfumurată, dar n-am făcut niciodată o documentare serioasă cu privire la saramură în cărți de bucate sau pe bloguri, pentru că e chestie de gust personal și dacă mie așa mi se pare că trebuie să fie saramura, așa o s-o fac. La fel și ție, dacă îți place într-un fel, fă-o așa. Nu o să spun nimănui ”numai a mea e saramură! nu se face așa ca tine!”. Ca și borșul de pește pentru care fiecare sat din Dobrogea are rețeta lui, așa e și cu saramura, fiecare gospodărie o face cum îi place.

Continue reading

Salată de cartofi cu pește afumat

Odată titlul scris, am și enumerat două dintre cele 4 ingrediente ale acestei minimaliste, rapide și gustoase salate. Celelalte două ingrediente sînt ceapa roșie și caperele. Bine-nțeles că nu putem întocmi o salată fără sare, ulei, oțet sau ceva asemănător.

Pentru că e post dar cu multe dezlegări la pește, pentru că lumea chiar se preocupă de post (ieri am trecut printr-o pescărie de obicei plină de pește dar acum era goală), am zis să vă sugerez această salată care poate fi gata și în 10 minute, dacă vă mișcați cu talent, și doar știm că dacă ne e foame, cu toții sîntem foarte talentați.

Continue reading

Miorița gastronomică

Puține lucruri din domeniul gastronomiei îmi sînt neplăcute. În general e o delectare pentru mine să aud oamenii vorbind despre mîncare, gastronomie în general, programele mele preferate la televizor sînt cele culinare, revistele pe care le mai citesc în format ”hîrtie” sînt tot cele cu rețete, iar pe internet probabil că 50% din ce urmăresc este despre mîncare. Cum am mai lăsat să se ghicească și din articolul meu scris acum cîțiva ani, Și bucătarii amatori (se) plîng cîteodată, un lucru care nu îmi place în domeniul acesta este plînsul, lamentarea (după mine astea două nu sînt sinonime, plînsul e o lamentare cu lacrimi, lamentarea e un plîns tăcut, cum vreți s-o luați).

Continue reading

Dovleac cu ceapă crocantă. Sau reciclarea dovlecilor de Halloween

Ca orice pasionat de gastronomie, iubesc și respect alimentele și încerc să le valorific în întregime, pe cît se poate. Cu greu arunc alimentele, chiar și resturile, care știu că pot deveni o hrană foarte bună pentru animale. Mi-am creat sau am preluat multe rețete care se bazează pe reciclarea ingredientelor nu foarte proaspete, cum ar fi resturile de brînză cărora le-am dedicat un articol special, Brînza-i pe bani. Cred că numai cei care nu au plantat măcar un leuștean într-un ghiveci pe balcon pot arunca la gunoi fără strîngere de inimă ceva de mîncare. Unele motive comerciale sau economice (de fapt total neeconomice) pe care le-am menționat tot în acel articol, că marfa nu arată prea bine pentru a fi vîndută, mi se par absurde. De multe ori alimentele care nu arată prea bine sînt cele mai bune pentru mîncat, fiind foarte gustoase.

Continue reading

Supă rapidă de vită (ce i-aș mai zice Pho!)

Aceasta nu este o rețetă de supă Pho. E doar una dintre acele supe despre care vă vorbeam și la un alt subiect, care este gata în maxim 15 minute de la intrarea în bucătărie. Cum bine zic și-n titlu, eu i-aș zice Pho. După ce am mîncat-o prima dată într-un restaurant vietnamez din București, mi se părea că am depistat tare bine, doar imaginar, modalitatea de preparare a acelei supe vietnameze de care sînt îndrăgostită (am un vocabular foarte restrîns cînd e vorba să laud ceva de mîncare, toate la mine-s ”geniale”, ”minunate”, ”extraordinare” și, bine-nțeles, de toate sînt ”îndrăgostită”). Continue reading