Ardei copți cu brînză Feta

Suspectez faptul că pe timp de caniculă mi-e perturbat uzul rațiunii, astfel că mă apucă gătitul înfocat, adică ”înfocat” la propriu, cu mult foc, exact cînd afară sînt peste 30 de grade. Numai pe timp extrem de călduros îmi aduc aminte de această ”mîncare”, fapt justificabil, totuși, pentru că numai vara găsesc ardei capia atît de buni pentru copt. Și chiar dacă o fac la cald, o mănînc rece, așa că merită efortul inițial, ca după aceea doar s-o scoți de la frigider și s-o mănînci în orice moment al zilei, de la mic dejun, pînă la cinele tîrzii.
Combinația de ardei copți cu feta am întîlnit-o în Grecia în mai multe forme: ardei copți umpluți cu feta, ardei copți scufundați într-un fel de fondue, ardei copți într-o tocană cu brînză și cîrnați, etc, dar toate aceste rețete erau prea complexe ca să încerc să le reconstitui la mine în bucătărie, așa că am simplificat totul la maxim și a ieșit asta.

Continue reading

Șuberec cu aluat crocant

Crustă crocantă, cu bășici, peste o crustă moale, o descriere modestă, dar o chestie tare bună… am testat noua rețetă de aluat cu care se pot face chestii prăjite cu umpluturi, eu am făcut șuberec, dar cu siguranță voi mai încerca și altele.

Spre deosebire de aluatul clasic care conține minimum de ingrediente, și anume făină, apă, sare, iar șuberecul iese moale, se poate îndoi sau rula, șuberecul făcut astfel iese mai rigid, se poate mînca mai ușor, iar crusta e, îndrăznesc să spun, mai gustoasă.

Continue reading

Soleanca cu pește

N-aș putea spune că m-am săturat de ciorba clasică de pește, de altfel nici nu știu ce înseamnă clasic în ceea ce privește ciorba de pește, pentru că rețeta se schimbă din 10 în 10 kilometri, cel puțin în zona Dobrogei, unde aproape fiecare localitate are rețeta ei. Totuși în ultima vreme mi-aș fi dorit ceva nou: să fie cu pește, dar cu un pește mai deosebit, să fie o zeamă acrișoară, dar nu cu borș sau oțet, să nu fie cu prea multe legume, erau cam multe cerințe și gîndul mă ducea numai la variante orientale de supe de pește, care, bine-nțeles, nu îmi erau total pe plac. Noroc cu feciorul meu care îmi furnizează tot felul de rețete interesante atunci cînd nu știu ce să gătesc. După exprimarea poftelor mele de ciorbă de pește, a venit cu propunerea: ”soleanca de pește”. Continue reading

Supă de rață cu varză – reconstituire

Printre amintirile mele din copilărie, există și unele foarte… gustoase. Așa cum mirosurile sau sunetele îmi aduc aminte de momente din viața mea, există feluri de mîncare care îmi aduc aminte de evenimente la care am participat, oameni pe care i-am cunoscut și stări pe care le-am avut cîndva. Un gust pe care nu îl regăsisem de mult, dar după care tînjeam, aducîndu-mi deodată aminte de el, a fost cel al unei supe de rață pe care o făcea bunica mea. Ținînd cont de faptul că bunica mea s-a dus cînd eu aveam pînă în 10 ani, și că experiențele mele în bucătărie au început mult mai tîrziu, am încercat să scot ceva de la mama în legătură cu supa asta, să văd dacă își aduce aminte de ea, pentru că după moartea bunicii ea nu a mai făcut-o niciodată. Și din lipsă de rață, creșterea păsărilor de toate felurile fiind marea pasiune a bunicii, dar probabil și pentru că uitase că există acest fel de mîncare, cum și eu mai uit de cîte unul. Îi zic supă pentru că după amintirile mele nu era acrită în niciun fel, ba chiar îmi aduc aminte că era cumva dulceagă față de ciorbele acre pe care le făceau mama și bunica în general. Ei, mama nu cred că a citit vreo rețetă de mîncare în viața ei, dacă o întrebi cum face ceva începe să explice într-un limbaj plin mai mult de prepoziții și interjecții decît de verbe și substantive, așa că, neaflînd nimic relevant, am deschis subiectul cu sora mea, bazîndu-mă pe memoria ei, pe inventivitate și creativitate, precum și pe cunoștințele de fizică și chimie pe care le deține. Ce i-am descris: ”mă, era o zeamă grasă cu rață și multă varză, dar varza era așaaa… nu știu cum…”, iar ea mi-a spus plină de siguranță: ”prăjea varza înainte și-i punea bulion!”. Wow! Atît de simplu! Cum de nu m-am gîndit?!

Continue reading

Plov – Pilaf uzbek

Unul dintre lucrurile care m-a fascinat la începuturile vieții mele de bucătar amator, și continuă să mă încînte și azi, a fost infinitatea combinațiilor care pot fi făcute în domeniul culinar, folosind un număr totuși limitat de ingrediente, oricît de mare e oferta și diversitatea acestora în ziua de azi. Din aceleași ingrediente, cu doar un mic adaos, sau doar printr-o mică schimbare de procedură de gătire, iese ceva total diferit. Un gust nou, o consistență nouă, deja este un alt-ceva, cu alt nume, altă zonă din lume unde e consumat, altă cultură și altă legendă creată în jurul lui.

Continue reading

Tacheen – Pe unde mai pune țăranul șofranul

De cînd am auzit vorba ”ce știe țăranul, ce-i ăla șofranul?”, adică de foarte mult timp, m-am hotărît să ies și eu, domnule, din inferioritatea culinară ce mă caracteriza, conform înțelepciunii neamului, și să văd ce e cu el. Așa că prima dată cînd am văzut condimentul în magazin, într-un pliculeț, ca orice condiment, l-am și înhățat și deja mă vedeam urcînd  brusc o treaptă socială culinară. Gata, nu mai eram un țăran, aveam deja niște șofran și curînd aflam și ce e el. La noi acasă nu se văzuse niciodată șofran, dar am reținut totuși o discuție între mama și bunica vorbind despre cozonacul nu-știu-cui, care ”probabil nu era așa de galben de la ouă, ci de la șofran”, deci nu era ceva total necunoscut pe vremea copilăriei mele, ci poate chiar uzual din moment ce se putea pune în cozonac. Eram prea mică pe atunci să mă bag în discuții de genul ăsta, dar cuvîntul mi-a rămas în memorie.

Revenind la plicul meu: l-am deschis emoționată, să caut șofranul, nici nu știam cum arată. Ca și în cazul cadourilor din vremea adolescenței mele, cînd în pachetul mare găseai un pachet mai mic și tot așa pînă la nimic, așa am mai găsit și eu în interiorul plicului mare un plic mai mic, de fapt mult mai mic, dacă nu eram atentă puteam să arunc plicul mare cu totul la gunoi, crezînd că s-a produs o greșeală și n-au pus nimic în plic. Continue reading

Midii în sos de smîntînă cu ciuperci

Am aflat o rețetă de midii interesantă și total necunoscută mie pînă acum. În prima fază am zis ”cee? midii cu ciuperci??”, dar ideea mi s-a cuibărit undeva în minte, a încolțit bine, ulterior mi s-a părut că are un mare potențial de gust și arome și iată-mă căutînd midii să o fac, că nu mai rezistam curiozității. N-am căutat prea mult, m-am gîndit că la Selgros pot găsi tot ce-mi trebuie, așa că am anunțat familia: ”mă duc la Selgros că le găsesc acolo pe toate, vin repede!”. Am venit după vreo 2 ore. Nu m-am putut abține să nu trec iar pe la fiecare raion dintre cele dragi mie, să văd ce a mai apărut nou. De la farfuriuțe și accesorii de servit, la verdețuri, lactate și brînzeturi, vinuri, apoi la raionul de pește, după midii, scopul declarat al drumului meu la Selgros Constanța. Îmi venea să mai iau cîteva feluri de pește, așa de bine arătau și așa de frumos erau expuse. Am rezistat tentației de data asta, gîndindu-mă că e păcat să le iau și să nu le fac chiar atunci, cînd sînt proaspete, așa că m-am decis să merg iar în zilele următoare, pentru că mereu e ceva interesant de găsit aici, care te inspiră să gătești.

Continue reading

Savoarea stă în lucruri mici… (Hrean cu sfeclă roșie)

..mici, mici, dar importante. Pe lîngă vedetele meselor, fripturi, ciorbe, sufleuri etc., există cîte un flecușteț fără de care nici n-ai putea concepe să te apuci să consumi ”vedeta”. Cum e muștarul pentru mici, mujdeiul pentru ciorba de burtă sau ketchup-ul pentru pizza. (Ups! asta o să doară)

Așa e pentru mine hreanul cu sfeclă roșie de Paște. Nu se poate ou roșu fără hrean, drob fără hrean, friptură fără hrean, și cîteodată chiar sarmaua nu se poate fără hrean. Adică hrean crud dat pe răzătoare, amestecat cu sfeclă roșie coaptă sau fiartă dată pe răzătoare și ea. Apoi sare, oțet (simplu și balsamic) și, pentru echilibrarea gusturilor, niște zahăr brun sau miere de albine.

Continue reading

Sos de mentă și lămîie

Pe ultima sută de metri înainte de Paște, mi-am adus aminte că tare aș vrea să popularizez un genial sosuleț de mentă cu lămîie, lime, sau ce altă lămîie ciudată mai știți pe lumea asta.

Sosulețul e dedicat mielului, mielului făcut friptură, adică, dar merge excelent și peste orice garnitură cartofoasă, bulguroasă, orezoasă, cous-cous-oasă, adică de-astea carbohidrante. E răcoritor și aduce o notă de prospețime preparatelor grăsuț-fin-unsuroase, cum e fripturica asta de miel. Pe lîngă sosul tradițional al fripturii, realizat în diverse feluri, după preferințe.

Se cere mentă, sare de mare grunjoasă, zeamă de lămîie și ulei de măsline.

Menta mea e proaspăt culeasă de prin grădină, o folosesc destul de des în diverse preparate, așa că o cultiv cu drag. Se întinde și repede, nu am făcut niciun efort s-o înmulțesc.

O mînă de mentă bine spălată. Poză.

Continue reading

Pateu de ficat de rață/iepure cu hribi

Unul dintre produsele alimentare care-mi place foarte mult dar pe care nu mai pot să-l cumpăr decît foarte rar din comerț este pateul. De ce? Pentru că dacă citești eticheta cu ingrediente ale unui pateu de rață, de exemplu, o să vezi că are niște urme de ficat de rață, plus, în cel mai bun caz, niște ficat de porc, apoi șorici, proteină din nu-mai-știu ce și tot așa pînă la final, cînd începe enumerarea E-urilor pentru aromă, culoare. Mai găsesc în unele supermarketuri niște sortimente de pateu sau spume de pateu acceptabile, care poate chiar conțin și ficat, dar sînt tare (spre “extrem de”) scumpe. Așa că de mai mult timp m-am apucat să îmi fac propriul meu pateu de casă. Îl fac din ficat de pasăre, pui sau rață, dar în rețeta de față am folosit, pentru prima dată, ficat de iepure. Continue reading