Sîntem în preajma sărbătorilor pascale, aceasta fiind una dintre puținele perioade din an cînd românii pun pe masa lor preparate din carne de oaie, de fapt din miel. Nu prea se consumă carne de oaie pe la noi în restul anului. E suficient să începi să povestești cuiva despre un preparat în care se folosește oaie, că imediat te oprește: ”a, nu, NOI nu mîncăm oaie!”. În ceea ce mă privește, am scris în multe rînduri despre aprecierea deosebită pe care o am pentru carnea de ovine, fie că e vorba despre miel, berbec sau oaie. E o carne foarte gustoasă, mai slabă și mai ușoară decît cea de porc, dacă este bine pregătită și îi arăți interes în valorificare. Are unele particularități în gătire, dar odată aflate secretele, nu ai cum să mai spui că nu-ți place carnea de oaie.
Domnul tradițiilor culinare românești, Radu Anton Roman, scria că ”în Dobrogea, berbecul și cu doamna sa, oaia, împărățesc fără concurență: o singură vară de arșiță pe dealurile sterpe ale Casimcei ar metamorfoza orice vacă-ntr-o mîță costelivă și orice cal în măgar însetat”. E o descriere plină de umor, nu în totalitate reală, dar e adevărat că oile și caprele pe dealuri sînt cel mai popular peisaj ale unei călătorii prin Dobrogea, de cînd dă primul fir al ierbii, pînă toamna foarte tîrziu.
Am mai căutat și în trecut, de una singură, diverse ocazii de a intra în lumea asta a specialiștilor din domeniul culinar, am asistat la orice demonstrație de gătit am găsit, la tîrgurile de profil, la restaurante intru cît pot de mult în viața de dincolo de ușa bucătăriei, de asemenea concursul