Abia am așteptat să vină vara-vară, aceea cu zile lungi și călduroase, chiar caniculare. Cu seri petrecute afară, sub cerul plin de stele, cu mîncare făcută cît mai simplu și mai rapid, cu ingrediente pline de savoare, cum numai acum se găsesc. Vara nimeni nu mai spune doar ”roșie”, ci ”roșie de-alea bune, de grădină”, prin asta înțelegîndu-se o roșie culeasă deja coaptă, dulce acrișoară, plină de zeamă. Aproape că nu-ți mai trebuie altceva de mîncare în afară de-o roșie, o bucată de brînză bună și o bucată de pîine. Probabil la un sondaj făcut printre români, acestea ar fi campioane supreme la mîncărurile preferate vara. Ca și mămăliga cu brînză și smîntînă devenită MBS, probabil că și roșiile cu brînză și pîine ar merita un acronim gen RBP. Nu fac excepție, și eu sînt îndrăgostită de brînză în mai toate formele ei, preferata mea rămînînd telemeaua de oaie, deși sub denumirea generică de ”telemea” există zeci de feluri: mai proaspătă și mai moale, mai maturată și, deci, mai tare, mai sărată, mai puțin sărată, unele-s puțin acrișoare, unele sînt fărîmicioase, altele cremoase, oricum ar fi, rar găsești una care să nu fie delicioasă. Iar dacă ai o sursă de brînză de la un aromân, poți considera că ai dat lovitura, nu o să găsești ceva mai bun. Nu e de mirare că în bucătăria lor nu sînt multe feluri de mîncare care să nu conțină telemeaua de oi. Plăcinte, deserturi, feluri principale, cred că dacă scormonesc puțin, găsesc chiar și o ciorbă care să conțină brînză.

Continue reading →