”Duminica la prânz” de Laura Laurențiu

Aș fi scris un titlu lung, cu toate detaliile pe care aș vrea să le știți despre acest subiect, dar îl las așa, că e un titlu și trebuie să fie scurt. Pentru cei mai nerăbdători dintre voi, însă, voi pune o fotografie sugestivă:

DA! Laura Laurențiu a scos o carte de bucate!  Continue reading

Alviță – O rețetă lipicioasă

Rețetă lipicioasă atît la propriu, cît și la figurat, alvița – unul dintre iubitele dulciurile ale copilăriei noastre, în acea incertă stare de agregare: solidă, devenind lipicioasă la atingere, greu de manevrat, de depozitat, dar atît de ușor de mîncat. Or fi și unii cărora alvița nu le-o plăcea, mai ales cei care nu agreează dulciurile prea dulci, acest preparat fiind făcut aproape numai din zahăr cu miere de albine, dar sper că voi nu faceți parte din această categorie, ci din cea care abia așteaptă să afle o rețetă așa de simplă de alviță.

În copilăria mea, în cofetării încă se mai găsea alviță cu arahide (le spuneam ”alune americane”), o raritate, ce e drept. Niciodată nu erau suficiente, după gustul meu, ci numai un fel de pulbere amestecată în masa alviței, dar tot îi dădeau un gust minunat. Apoi arahidele au dispărut, și mai tîrziu a dispărut chiar și alvița. Din păcate nimeni nu știa cum ar fi putut fi reprodusă în bucătăriile noastre de acasă, deși, aveam să aflu după ani și ani, ar fi fost chiar foarte simplu. A revenit în magazine cînd eram deja adult, iar prima muscătură dintr-un baton de alviță, după atîta timp, m-a transportat direct în anii copilăriei.

Continue reading

Cum faci din salată un fel de mîncare

Adică cum o faci să-ți placă s-o mănînci ca fel de mîncare de sine stătător, poate chiar ca un singur fel la o masă, nici ca aperitiv, nici ca însoțitoare pentru alte preparate. Simplu: îi pui ceva mai consistent în ea în afara frunzelor și a altor legume, îi faci un dressing (sos), o ornezi drăguț. Ceva consistent înseamnă o proteină, după părerea mea. Poate să fie brînză (telemea), cașcaval sau fulgi de parmezan, pește sau fructe de mare (preparate de noi în vreun fel sau din conservă), carne (pui, vită, de asemenea preparate de noi, fripte, grătar sau la cuptor). Ideea mea despre salată este că se face repede, e răcoritoare, ușoară, dar trebuie să fie și hrănitoare, să nu te ridici de la masă și să ți se facă foame după jumătate de oră. Continue reading

Găină umplută

Probabil din cauza instalării toamnei, sînt puțin mai nostalgică decît de obicei. Primele ploi reci au venit, iar eu m-am retras într-un fotoliu și am început să răsfoiesc albume de fotografii, mai noi și mai vechi. Cele noi sînt de departe în număr mult mai mare decît cele vechi. Înainte de apariția mijloacelor digitale de fotografiat, te gîndeai bine dacă să faci o poză, pentru că un film fotografic avea cel mult 36 de poziții, cam cîte poze facem acum într-o jumătate de oră la un eveniment de familie. De aceea pozele se făceau în mod special la evenimente deosebite, cînd se aduna toată familia. Răsfoiam, răsfoiam, mă bucuram de vederea în fotografii a celor apropiați, a celor care încă sînt lîngă mine, dar și de amintirea celor care s-au dus, bunici, mătuși, unchi, tata… Continue reading

Musaca rapidă – reciclări

Probabil că fripturile sînt cele mai reciclabile feluri de mîncare, pentru că de obicei ne pare rău să aruncăm ceva ce știm că are valoare mare, atît din punct de vedere financiar, cît și din punct de vedere nutritiv. De aceea de cîte ori îmi rămîne niște carne deja pregătită în vreun fel, mai înainte de a o da la un cățel pe stradă (gest condamnat de cei mai mulți, dar pe care recunosc că-l fac, pentru că pur și simplu nu pot arunca la gunoi mîncarea), încerc să o integrez într-un alt preparat pe care să-l pot consuma cu multă plăcere. Pentru că, să recunoaștem, friptura după o zi devine ceva total neapetisant, cel puțin după gustul meu. Se întărește, se usucă, capătă o culoare gri sau neagră, nu mă atrage așa ceva. Continue reading

Ciorbă de nuntă tătărească – Toy Șorbasî

Unul dintre felurile de mîncare celebre la mesele tătarilor din Dobrogea este Toy Șorbasî (sau çorbası), sau, pe românește, ciorba de nuntă.

După numele din românește eram convinsă că acest fel de mîncare se servește doar la nunțile tătărești, dar, după cîteva investigații în istoria acestei renumite și mult lăudate ciorbe, am descoperit că este servită ca prim fel la mesele tuturor evenimentelor importante din viețile tătărilor: la botezurile băieților, la logodne sau nunți, ba chiar și la înmormîntări sau la pomenile ulterioare, dar se prepară și în casele lor, pentru consumul cotidian. Traducerea exactă în română ar fi de fapt ”ciorba care satură”, toy venind de la verbul toymaq, care înseamnă a te sătura. Continue reading

Crumble în(tr-o singură) tigaie – fără cuptor

Am promis în postarea anterioară că voi pune rețeta de crumble executat în totalitate pe aragaz, într-o tigaie, așadar fără cuptor. Rezultatul este un desert excepțional, fără compromisuri în ceea ce privește gustul sau textura crocantă cu care sîntem obișnuiți cînd e vorba de crumble. Am și o rețetă clasică de crumble pe site, făcută la cuptor.

Pentru cine nu știe ce e crumble-ul, fac o mică prezentare: e un desert făcut dintr-un strat de fructe proaspete coapte, caramelizate, înmuiate, însiropate, cum vreți să le ziceți, acoperite de un aluat fărîmițat (după cum îi spune și numele englezesc), destul de brut, deci nu îndelung frămîntat, făcut din unt, făină, zahăr. Desertul se servește fierbinte, cu înghețată alături.

Continue reading

Seară de live cooking la hotel Iaki – Mamaia

Aminteam în rețeta de piperchi țârgâsiti de experiența prestației mele într-un show culinar pe terasa hotelului Iaki, în 1 august 2018. Cum amintirile au început să revină și mi s-a făcut deja dor de seara aia, am zis să aștern și cîteva cuvinte, ca să le citesc și mai tîrziu, deși de uitat probabil n-o să uit prea curînd cum a fost.

Continue reading

Piperchi țârgâsiti

Abia am așteptat să vină vara-vară, aceea cu zile lungi și călduroase, chiar caniculare. Cu seri petrecute afară, sub cerul plin de stele, cu mîncare făcută cît mai simplu și mai rapid, cu ingrediente pline de savoare, cum numai acum se găsesc. Vara nimeni nu mai spune doar ”roșie”, ci ”roșie de-alea bune, de grădină”, prin asta înțelegîndu-se o roșie culeasă deja coaptă, dulce acrișoară, plină de zeamă. Aproape că nu-ți mai trebuie altceva de mîncare în afară de-o roșie, o bucată de brînză bună și o bucată de pîine. Probabil la un sondaj făcut printre români, acestea ar fi campioane supreme la mîncărurile preferate vara. Ca și mămăliga cu brînză și smîntînă devenită MBS, probabil că și roșiile cu brînză și pîine ar merita un acronim gen RBP. Nu fac excepție, și eu sînt îndrăgostită de brînză în mai toate formele ei, preferata mea rămînînd telemeaua de oaie, deși sub denumirea generică de ”telemea” există zeci de feluri: mai proaspătă și mai moale, mai maturată și, deci, mai tare, mai sărată, mai puțin sărată, unele-s puțin acrișoare, unele sînt fărîmicioase, altele cremoase, oricum ar fi, rar găsești una care să nu fie delicioasă. Iar dacă ai o sursă de brînză de la un aromân, poți considera că ai dat lovitura, nu o să găsești ceva mai bun. Nu e de mirare că în bucătăria lor nu sînt multe feluri de mîncare care să nu conțină telemeaua de oi. Plăcinte, deserturi, feluri principale, cred că dacă scormonesc puțin, găsesc chiar și o ciorbă care să conțină brînză.

Continue reading

Lansare ”Bucătăria Română” de la 1865 la Constanța

Viața în Constanța vara este ceva e se desfășoară foarte intens. Am mereu impresia că în cele 3 luni de vară, trăim cît pentru tot anul. Sînt atîtea lucruri de făcut, de văzut, de ascultat, de mirosit, de gustat, de atins. Toată țara se mută la mare, primești vizite, îi însoțești pe vizitatori pe unde merg și ei, sîntem mereu în mișcare. Și ce? Am zis eu că nu-mi place? Normal că-mi place, am din ce mă ”hrăni” toată iarna, cînd în afară de a admira marea în furtună sau înghețare, mare lucru nu avem de făcut așa… pentru spirit. Este una dintre explicațiile pentru faptul că am întîrziat să scriu pe blog despre ceva frumos care s-a întîmplat în Constanța zilele trecute. Adică acum 3 săptămîni, dar tot ”zilele trecute” e.

Continue reading