Poze

Am zis undeva, prin primele subiecte de pe blog, că voi încerca să scriu cîte ceva despre poze în general și despre cele pe care le fac eu și le pun pe blog în mod special. Asta pentru că printre comentarii era și unul prin care mi se comunica faptul că pozele mele nu sînt chiar foarte bune. O observație perfect adevărată și bine intenționată pentru care îi mulțumesc celui care a făcut-o.

Sînt conștientă că nu toate pozele sînt foarte bune, unele nu sînt nici măcar mediocre și totuși le-am ales să le pun pe blog. De fapt, cînd încep să scriu un subiect nici nu mă gîndesc dacă am pentru el poze suficient de bune ca să le pot folosi. Deși poate părea că ăsta e un blog culinar clasic, unde cineva pune poze frumoase și explică o rețetă, eu nici nu am vrut și deci nici nu m-am concentrat să-l fac așa. M-am concentrat mereu pe ce scriu, iar pozele sînt pata de culoare pe care aleg să o trîntesc în postări ca să exemplific cele scrise (în cazul rețetelor), ca să dovedesc că am făcut o chestie cu care mă laud, ca să critic ceva sau pe cineva sau ca să-mi fac autocritica, ca să laud pe altcineva și așa mai departe.

Mi-am propus încă de la început să pun pe blog doar poze făcute de mine, și deși am găsit destule plîngeri pe alte bloguri că se fură și în spațiile astea virtuale, nu am pus nicio protecție pe vreuna dintre poze. Dacă le-ar fura cineva, mi-ar da o dovadă că mai plac și altcuiva. Mie îmi plac toate pozele cu mîncare, fie că sînt ale mele, fie că sînt ale altcuiva. Îmi plac din mai multe motive, cel mai important este cel pe care nu pot să-l numesc în cuvinte. E o pasiune, o atracție specială și poate anormală pentru pozele cu mîncare. Dacă într-un album văd peisaje din natură, chipuri de oameni, pisici, mașini, case, rochii, pantofi și chiar și o singură poză cu mîncare, atunci privirea mi se duce țintă spre cea cu mîncarea. Al doilea motiv, identificabil de data asta, este că orice poză mi se pare că înglobează în ea toată esența preparatului fotografiat. Cu alte cuvinte, dacă mă uit cu multă atenție la o poză cu un preparat, încep să-i ”simt” gustul, mirosul și, fără exagerare, cîteodată încep să-i simt chiar și textura și consistența. Nu zic că sînt ”paranormală”, poate că nici nu intuiesc întotdeauna corect. Într-o zi obișnuită văd, probabil, cîteva sute de poze cu mîncare. Mă uit la unele în care se pare că vezi o friptură fragedă și suculentă, de exemplu, dar ceva anume din poză mă face să cred că, de fapt, e doar o impresie și că friptura respectivă e ori tare, ori fadă, ori rece ori nu mai știu cum, dar oricum nu atît de reușită cum ar părea la prima vedere. Adică aparențele înșeală. Asta mi s-a confirmat și cu propriile mele poze. Îndrăgostită fiind de tartele cu fructe, mi-am pus o dată ambiția să fac și eu acasă o tartă maaaare. Mi-am luat tavă specială, am luat mure în miez de iarnă și am vrut să folosesc pentru prima dată gelatină într-un fel de mîncare. Numai că nu m-am priceput deloc cum s-o fac, de la un cap la altul am făcut numai greșeli, așa că, deși tarta arăta excepțional, a fost o ratare cu ștaif. N-avea gust, nu se întărise jeleul de deasupra, ba chiar se scursese pînă la blat și sub el generînd fărîmițarea acestuia și impresia că crema de vanilie (insipidă la maxim) era mai tare decît blatul. După ce am gustat cîteva lingurițe am cules murele de deasupra și am aruncat tarta cît colo… Nu știu cîți ar fi zis după ce au văzut poza cu tarta asta că a sfîrșit la coșul de gunoi.

Cinstit vorbind, după poza de mai sus nici eu, cu capacitățile mele mai sus enumerate, nu știu dacă aș fi ghicit ce ratare a fost. Eu încă salivez cînd o văd.

Am făcut poze cu foarte multe modele de aparate de fotografiat. Unele mai simple, altele mai complicate. Sper într-o minune de la fiecare dintre ele. Aș vrea să pot lua aparatul, să pun obiectivul pe subiectul sau obiectul de pozat, să apăs pe buton și să fac o poză reușită pe care s-o salvez în calculator și asta să fie totul. Din pacate, sau din fericire, nu e chiar așa. Mi-am dat seama destul de devreme că nu o să am niciodată timpul, dispoziția necesară și nici setul minim de cunoștințe de optică pentru a înțelege ce spun aia în cărți. Plus trufia de a nu mă ”coborî” la citirea manualului după ce am dat o groază de bani pe aparat (asta e o replică celebră a cuiva care a sunat la un call center și a fost trimis să citească mai întîi manualul: ”după ce am dat o groază de bani, să mai citesc și manualul?!”). Deși netalentată într-ale pozelor, simțul meu artistic suferă în fața unor poze proaste și se zbuciumă să găsească soluții. Atunci pun mîna pe aparat, pun ceva în fața lui și încep să-nvîrt de rotițe sau să apăs pe butoane pînă cînd sînt cît de cît mulțumită de rezultat. După care rețin situația respectivă (că a fost la lumina becului, că a fost pe lumină naturală) și setarea potrivită și o folosesc la maxim. Dar de cele mai multe ori las aparatul pe ”auto”.

Poza de bucătărie, numită și fotografie culinară, e și mai delicată decît fotografierea în general. Gîndiți-vă că la fiecare pas trebuie să scoți mîna din castroane, să te speli bine-bine, să te ștergi, să aranjezi frumușel ce vrei să pozezi, chestii care de obicei, în fazele intermediare, arată foarte necomestibile, faci 2-3-10 poze după care te întorci la băgat mîna în mîncare, toci, coci, prăjești, iar te speli, iar aranjezi, iar pozezi. Dacă ai noroc sau timp și gătești ziua, beneficiezi de lumină naturală, care e aur la casa fotografului de orice fel, cred eu. Dar chiar și atunci trebuie să-ți faci o zonă studio-foto pe lîngă fereastră, să poți pune produsul într-o lumină favorabilă. În timpul ăsta cei ai casei nu stau pur și simplu într-un loc, liniștiți, așteptînd să-i chemi tu la masă, ci se plimbă pe uși, bucătăria îi atrage ca un magnet, te găsesc cu aparatul într-o mînă și cu farfuria cu mîncare în cealaltă, în dreptul ferestrei, fac comentarii și recomandări ”drăguțe” de genul ”sper că n-ai pus mîna murdară pe lentilă!”, asta se poate să te scoată nițel din ale tale și să mai renunți la niște poze pe care tare le-ai fi făcut și cu siguranță ți-ar fi ieșit și foarte bine. Așa că îi admir foarte tare pe cei care pot să și gătească și să facă și niște poze bune.

Mai am ceva de zis despre poze și mă opresc, deocamdată. Pentru mine o poză înseamnă, într-un fel, surprinderea și imortalizarea unui moment al realității. Aparatele foto din ultimele generații și toate accesoriile pentru ele  au atîtea posibilități de a oferi culoare în plus, lumină, volum, ascuțime și altele, că de cele mai multe ori în fața unei poze reușite după exigențele fotografice ale momentului nu mai înțelegi nimic. Acum e foarte la modă albul, lumina excesivă, lipsa umbrelor, unele fotografii de genul ăsta sînt interesante, dar din unele nu se mai înțelege nimic. Într-o cameră albă, pe un blat alb, pe o farfurie albă, cu o lumină învăluitoare albă, încerci să ghicești ce este chestia aia mică (și cîteodată albă) din centrul pozei, preparatul.  La fel ca și în accentuarea nefirescă a culorilor, specifică și filmărilor HD. Mă uit la unele programe HD sau la unele poze așa colorate cum ziceam mai sus și mă întreb ”de ce?”. Nu reflectă deloc realitatea, am fost și eu pe munți sau pe stadioane și verdele ierbii sau verdele gazonului nu e niciodată atît de verde ca verdele de pe un ecran HD. Albastrul mării sau al cerului sînt culorile mele preferate, dar ce se vede în unele poze e deja culoare scăpată de sub control și frizează, după părerea mea, kitsch-ul. Cititorul deja m-a introdus în categoria ”prea acri strugurii”, adică na! dacă eu nu știu să fac poze așa frumoase, zic că nici nu-mi plac. O să mă mai gîndesc dacă nu cumva e o picătură de adevăr în asta.

Să vedem cum aș putea să concluzionez:

– toate pozele de pe blogul meu sînt făcute de mine, în diverse timpuri și cu diverse aparate;
– prefer să pun o poză mai slabă calitativ dar care mie îmi spune ceva, sau momentul în care am facut-o a fost unul deosebit, în locul uneia foarte reușite care nu are o astfel de  încărcătură;
– parcă totuși nu sînt chiar așa rele pozele mele…
– pot exista diverse combinații: mîncare bună / poze proaste; mîncare proastă / poză bună / mîncare bună / poză bună; mîncare proastă / poză proastă.
– pentru un subiect despre poze găsești foarte greu niște poze potrivite.

Tagged poze