Taufik – mîncare sau bucătar?

Zilele trecute, cînd căutam poze reprezentative pentru subiectul cu pozele, adică unele proaste ca să fac un contrast cu unele bune, am dat peste niște poze făcute în timpul executării unui preparat foarte interesant la gust și banal la aspect, pe care l-am numit tot timpul Taufik. E o rețetă prinsă din zbor de la televizor, de pe vremea cînd Euforia era la începuturi, era cam singura televiziune de lifestyle din România și avea multe emisiuni pe teme culinare după care tînjeam de mult timp. Era o veșnică emisiune cu grătarele perfecte, care ori mă plictisea, ori mă obosea, preparatele erau diverse dar agitația prezentatorului, Robert Rainford, mi se părea incongruentă cu mesajul pe care un grătar îl transmite simțurilor… mele. Într-o altă emisiune erau prezentate rețete tradiționale românești din diverse zone ale țării și în alta rețete din bucătăria internațională. Stăteam cu un carnețel în fața televizorului și mai notam din cînd în cînd cîte o rețetă, dacă mi se părea interesantă. La una dintre emisiunile unde se prezentau rețete internaționale, am văzut ceva ce mi-a atras atenția și am notat la titlul preparatului Taufik. Abia după ce am făcut-o de cîteva ori și am anunțat pe toată lumea că acelui preparat îi zice taufik, am avut curiozitatea să văd ce zice google despre el, și am constatat că… nu zice nimic. Nici urmă de vreun fel de mîncare care să se numească așa. Google returna mereu rezultate cu un jucător de badminton, așa că în loc de pagini cu preparate culinare am văzut numai pagini cu fluturași zburători. M-am gîndit cum la o emisiune culinară unde erau invitați bucătari din toată lumea să se prezinte drept fel de mîncare cu specific, parcă, arăbesc un preparat care nu există, și am ajuns la concluzia că, poate, cine știe cum, oi fi greșit eu, și în loc de numele preparatului, oi fi trecut numele bucătarului. După zeci de căutări după ingredientele folosite nu am ajuns la niciun rezultat și cum un alt nume mai bun nu am putut să-i găsesc, chifteaua asta pe care-o voi prezenta mai jos a rămas cunoscută sub numele de Taufik.

Am numit-o chiftea dar nu-i chiar așa, i-aș zice mai degrabă o turtă, dacă și cuvîntul ăsta nu ar fi ajuns să se confunde cu ceva care nu are aspect, volum și consistență competitive. E o chestie ce constă dintr-un înveliș de piure din cartofi și năut, cu umplutură de ceapă, nuci, stafide și tahina, condimentate cu scorțișoară. E simplă și rapidă toată treaba, trebuie doar puțină bunăvoință să poți trece de ideea ”ceapă, nucă, stafide, scorțișoară?!?” Da, toate astea pot coexista și colabora foarte bine la încîntarea papilelor noastre gustative.

Să enumăr ingredientele, mai întîi pentru înveliș: vreo 3 cartofi, o cutie de humus (năut fiert și pasat), sare, ulei de măsline.

Pentru umplutură: vreo 2-3 cepe, o ceșcuță de nuci, o mînă de stafide, tahina (pastă de susan) și scorțișoară.

Se fierb cartofii și se face din ei un piure care se amestecă cu humusul, puțin ulei de măsline și sare.

Să nu se mai cunoască care e una, care-i alta.

Asta e gata, acum trecem la umplutură.

Se toacă ceapa așa, peștișori sau julien

Se pune ceapa într-o tigaie cu apă, s-o acopere puțin, ca și cum am vrea s-o călim, numai că noi vrem doar s-o înnăbușim. Deci apă, ceapă și puțină sare. Se lasă pe foc pînă se evaporă toată apa și se înmoaie ceapa.

Se oprește focul și se adaugă nucile tocate cu cuțitul, stafidele, tahina și un praf de scorțisoară pentru aromă, după gust (miros). Aici înainte de tahina, după nu se mai înțelege nimic.

După, ziceam eu că nu se mai înțelege nimic…

Gata și asta. Acum asamblarea.

Pe o folie alimentară se întinde un cerc din umplutură cu grosimea între 0,5-1 cm, pe care se pune o lingurită din umplutură.

Se ridică folia în jurul învelișului din toate părțile și se modelează pînă cînd se formează o bilă închisă cît mai bine.

Cam așa:

Se nivelează și se presează / turtește puțin, se fac niște modele pe turta formată și se presară putină scorțișoară.

Se poate atașa ca garnitură la ceva fripturi, sau, cum am procedat în mai multe rînduri, făcute mai micuțe, ca aperitive. Sînt exclusiv vegetale, așa că pot fi consumate și în post.