Lansare ”Bucătăria Română” de la 1865 la Constanța

Viața în Constanța vara este ceva e se desfășoară foarte intens. Am mereu impresia că în cele 3 luni de vară, trăim cît pentru tot anul. Sînt atîtea lucruri de făcut, de văzut, de ascultat, de mirosit, de gustat, de atins. Toată țara se mută la mare, primești vizite, îi însoțești pe vizitatori pe unde merg și ei, sîntem mereu în mișcare. Și ce? Am zis eu că nu-mi place? Normal că-mi place, am din ce mă ”hrăni” toată iarna, cînd în afară de a admira marea în furtună sau înghețare, mare lucru nu avem de făcut așa… pentru spirit. Este una dintre explicațiile pentru faptul că am întîrziat să scriu pe blog despre ceva frumos care s-a întîmplat în Constanța zilele trecute. Adică acum 3 săptămîni, dar tot ”zilele trecute” e.

Continue reading

Haferland. Săptămîna Haferland.

Știu, o să fie puțină nedumerire în rîndul cititorilor mei în legătură cu ce vor citi mai jos. Eu, cea care vorbește despre Dobrogea de cîte ori are ocazia, scrie acum despre… Haferland?

E momentul pentru o definiție: Haferland = Țara Ovăzului – regiune din Transilvania, cuprinsă între Rupea și Sighișoara, populată cu sași care cultivau cu precădere ovăz, din cauza climei mai aspre, și care e formată din satele Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.

Poate n-o să vă vină să credeți, dar chiar pot face o corespondență între sași și Dobrogea. Pentru cei mai mulți dintre noi, sașii înseamnă Ardeal, zona Brașovului și a Sibiului – mai ales, precum și porțiunea dintre ele, așa cum am spus mai sus. Din păcate, foarte puțină lume mai știe astăzi, chiar și dintre dobrogeni, că sașii au întemeiat comunități importante în Dobrogea. De exemplu Cogealac, localitate cu nume turcesc, în care astăzi trăiesc în majoritate aromâni, este una dintre localitățile cele mai mari întemeiate de sași în Dobrogea, în secolul XIX. Am aflat de la localnici, cei care le-au luat locul după ce sașii au părăsit localitatea, în 1940, și din diverse documente scrise, ce pot să facă germanii în locurile în care se așază, de felul în care își construiesc casele, rămase încă în picioare după mai bine de 100 de ani, de felul în care sistematizează străzile, lăsîndu-le mai largi decît bulevardele din marile orașe, de modul în care își educau copiii, de grandoarea și sobrietatea cu care clădeau bisericile, de seriozitatea și talentul cu care își făceau meseriile, fie că erau agricultori sau mici meseriași în satele lor. Despre istoria lor și impactul trecerii lor pe meleagurile dobrogene promit să scriu altă dată mai pe larg, acum să ne întoarcem în Haferland.

Continue reading

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte…

A mi se ierta folosirea versului lui Nichita Stănescu într-o postare care n-are de-a face cu poezia, ci cu bucătăria, sau chiar cu banala ”alimentație publică”, sintagmă economică cuprinzătoare, dar foarte depersonalizată. Alimentația publică, mîncarea, hrănirea se fac pentru oameni, iar cînd e vorba de facerea și servirea ei în restaurante e deja un act social, personal și chiar intim, de aceea aleg să vorbesc acum despre el din punctul de vedere al… comunicării. Da, da, comunicarea aceea care a devenit obiect de studiu, despre care se vorbește prin cărți, pe la conferințe, workshop-uri etc.

Continue reading

Tort baclava cu ciocolată

După postarea despre plăcinta dobrogeană, cu care am dat startul seriei de rețete legate de specificul local al zonei mele, Dobrogea, în proiectul derulat anul acesta de Selgros Romania cu pasionații de tradiții culinare din toată țara, m-am tot gîndit care să fie cea de-a doua rețetă propusă. Am atît de multe lucruri în minte pe care aș vrea să le povestesc, încît nici nu știu ce să aleg mai întîi. Îmi propusesem să aleg ceva care ține și de sezonul acesta, ceva ce răsare sau se coace numai acum, dar fiind încă iarnă, nu am găsit nimic specific.

O discuție între mai mulți bloggeri culinari mi-a atras atenția zilele trecute. Este postul Paștelui, dar lumea are totuși unele evenimente de parcurs în această perioadă, așa că s-a ridicat problema realizării unor dulciuri festive de post, și, de ce nu, chiar un tort de post. Ideile cu privire la ingredientele care puteau fi folosite nu lăsau foarte mult loc de întors, dar lăsau foarte mult de dorit în privința calității: ”frișcă” vegetală, margarină, biscuiți pisați, stau și mă întreb ce treabă au aceste ingrediente cu savoarea, care se presupune că nu trebuie să-i lipsească unui tort. M-am gîndit că baclavaua se poate face foarte bine de post, dacă scoatem unele ingrediente pe care le folosim fără probleme în restul timpului. Așa cum am descris și în rețeta tradițională de baclavale, la realizarea foilor în casă se folosesc ouă și iaurt, iar foile pot fi unse apoi cu unt. Dacă le scoatem pe acestea, baclavalele devin 100% de post. Foi de baclavale făcute numai din făină se găsesc de cumpărat, acestea pot fi unse și cu ulei, deci am început să-mi imaginez deja cum aș face un tort baclava. Cu ciocolată! L-am fabricat mintal în toate detaliile lui. Ca orice tort, și acesta trebuia să se remarce prin opulență, așa că nu m-am oprit doar la introducerea ciocolatei în umplutură, ci și în alegerea celorlalte ingrediente. Mi-am propus să folosesc 4 feluri de nuci (și o să numesc așa toate fructele oleaginoase folosite): fistic, alune de pădure, migdale și nuci obișnuite.  Să-l însiropez cu sirop aromatizat cu cuișoare, vanilie și apă de tarndafiri. Să-l ornez cît mai bogat și interesant, cu fructe uscate, fructe oleaginoase (nuci) și petale de trandafiri. Am căutat, m-am documentat, am găsit idei de decorare și m-am pus pe treabă, adică am reinterpretat celebrele baclavale într-un nou preparat: tortul baclava cu ciocolată!

Continue reading

Garda Culinară luată la întrebări – interviu în IQads

Am fost onorată de redacția IQads să fiu luată la întrebări despre cine sînt și ce fac cu blogul meu. Am răspuns cu mult zel, abia așteptam să mă întrebe cineva toate detaliile astea, altfel nu știu dacă mă scotoceam așa de tare prin memorie să le fi pus în cuvinte.

Mulțumindu-vă pentru faptul că voi, cititorii mei, sînteți parte din acest proiect minunat al meu care se numește Garda Culinară, vă invit să citiți interviul prin click pe link-ul de mai jos sau pe fotografie.

[Gustul pasiunii] Carmen Paraschivescu (Garda Culinară): În aprecierile lor, cititorii mei fac referire la stilul meu de a scrie mai mult decât la rețetele postate

 

Plăcintă dobrogeană

Constanța pare să fie metropola unei mulțimi de mici meserii care nu necesită o muncă serioasă. Negustorii de pepeni stau așezați cu nonșalanță în fața tejghelelor lor, lustruitorii de pantofi, vînzătorii de alimente neverosimile cum ar fi semințele de dovleac și boabele de fistic, de dulciuri, de monede grecești, de relicve antice colectate de pe malul mării, negustorii de pește, etc. Mulți rămîn toată ziua în colțul unei case așteptînd cumpărătorii. În căldura sufocantă a verii, sub soarele care face să dogorească casele albe, nimic nu este mai caraghios decît să mergi și să faci semne pentru a atrage clientul.

În aer plutesc mirosuri de ulei încins, de piper, de roșii coapte și ceapă prăjită. Toată gama picantă a bucătăriei orientale ne pătrunde în nări. Toate prăvăliile dau spre stradă. Se vede cum se coace pîinea, cum se rumenește puiul, cum se prăjește ardeiul sau peștele. Acest fapt nu doar provoacă apetitul, dar este și foarte pitoresc și animă în mod unic orașul.

Cuvintele de mai sus sînt scrise de Eugene Pittard, un antropolog elvețian care a elaborat un studiu de o mare însemnătate despre Dobrogea românească în lucrarea La Roumanie; Valachie, Moldavie, Dobroudja, după cercetările desfășurate în România la sfîrșitul secolului XIX.

Continue reading

Cel mai bun cozonac din lume

Nu am nostalgii din copilărie cu gustul formidabil al cozonacului făcut de mama sau bunica. Făceau amîndouă, mai întîi împreună, bunica făcea, mama era ajutorul, curăța nucile, presăra făină, turna lichidele, ținea ligheanul la frămîntat, stătea cu gura pe noi să nu deschidem ușa la bucătărie, mare filosofie era cu ușa asta, de ferestre nici nu mai vorbesc, totul era în atmosferă de sală de chirurgie cînd se făceau cozonacii. Se scoteau toate de prin frigider cu o seară înainte și se lăsau la temperatura camerei, care neapărat se încălzea și peste noapte, apoi, în dimineața următoare, bunica se lega la cap cu basmaua, îi ordona maică-mii ”hai și ne-om apuca, fatî hăi!”, și nu mai ieșeau de-acolo pînă cînd nu lăsau undeva la dospit aluatul pe care îl alchimizaseră timp de cîteva ore. Dacă nu te trezeai mai înainte de-a se apuca ele de treabă, și sigur nu te trezeai, rămîneai nemîncat pînă la finalizarea acestei operațiuni. Continue reading

Tartiflette… și micile bucurii ale pasiunii

Se apropie finalul de an, motiv de bilanțuri ale anului care a trecut și de planuri pentru anul care vine. Deocamdată o să-mi fac un mic bilanț culinar al lunii noiembrie, pentru că am trăit una dintre cele mai mari bucurii ale unui bucătar amator: participarea la finala concursului de gastronomie ”Arena Bucătarilor”, organizat de Selgros România, precum și la gala de premiere a cîștigătorilor acestui concurs.

Am mai căutat și în trecut, de una singură, diverse ocazii de a intra în lumea asta a specialiștilor din domeniul culinar, am asistat la orice demonstrație de gătit am găsit, la tîrgurile de profil, la restaurante intru cît pot de mult în viața de dincolo de ușa bucătăriei, de asemenea concursul Chef pentru o zi mi-a adus o mare satisfacție prin faptul că am putut fi alături de cîștigătorul din Constanța în ziua prestației lui în bucătăria unui restaurant de 4 stele, dar aceste două zile petrecute într-o lume în care toți eram din același film al pasionaților, mi-au mers la inimă.

Continue reading

Miorița gastronomică

Puține lucruri din domeniul gastronomiei îmi sînt neplăcute. În general e o delectare pentru mine să aud oamenii vorbind despre mîncare, gastronomie în general, programele mele preferate la televizor sînt cele culinare, revistele pe care le mai citesc în format ”hîrtie” sînt tot cele cu rețete, iar pe internet probabil că 50% din ce urmăresc este despre mîncare. Cum am mai lăsat să se ghicească și din articolul meu scris acum cîțiva ani, Și bucătarii amatori (se) plîng cîteodată, un lucru care nu îmi place în domeniul acesta este plînsul, lamentarea (după mine astea două nu sînt sinonime, plînsul e o lamentare cu lacrimi, lamentarea e un plîns tăcut, cum vreți s-o luați).

Continue reading