Bucatareala, Vorbe

“Compliment” și (iar) autocritică

Duminică, ora prînzului, toți trei în jurul mesei. Meniul: ciorbă de burtă și piure de cartofi cu aripi de rață prajite.

Feciorul, după 3- 4 linguri de ciorbă: “mai bine dă-mi niște piure cu friptură, sper ca măcar asta să se poată mînca“. Zbang!!

Recunosc, a ieșit destul de proastă ciorba, am luat un pachețel de 900g de burtă congelată, prefiartă, în ideea că voi face doar 3 porții de ciorbă, să se termine la o singură masă. Am lăsat-o de-aseară în frigider să se dezghețe iar dimineață, înainte de-a pleca la piață să iau zarzavatul pentru ciorbă, m-am uitat la burtă să văd în ce stadiu mai e. Am văzut prin ea niște bucăți de ceva care numai burtă nu era. M-am și speriat, “ce mi-au dat aștia aici?!”.

DSCN0127

DSCN0129

Apoi am citit pe pachet, am rămas cu gura căscată… eu care citesc etichete de se uită vînzătorii strîmb la mine crezînd că vreau să le fur produsele din raft de stau atîta cu ele în mînă, n-am crezut că la burta congelată aș mai avea nevoie să citesc conținutul:

DSCN0132

“Șorici tăiat fideluță” – ăla buretos din pozele de mai sus vi se pare șorici? Mie nu.

Au și explicația pentru adaosul ăsta surpriză:

DSCN0134

Deci dacă din vremurile vechi se știe că se adaugă o copită de vită la ciorba de burtă, noi vă adăugăm niște șorici de porc…

Am separat șoriciul de burtă și m-am mai calmat, că era totuși într-o cantitate mică față de burtă. Normal că nu l-am folosit la ciorbă…

Burta:

DSCN0137

Și bucățile de șorici (mie tot nu-mi vine să cred că asta e piele de porc…)

DSCN0136

Mie mi se pare că vor doar să înșele cumpărătorul, eu așa m-am simțit. Nu am citit înainte pe etichetă și rău am făcut, probabil că n-aș mai fi luat-o ci aș fi ales burtă-burtă.

Așa arată pachetul, deci vedeți și firma.

DSCN0131

Acum nu că din cauza asta n-a ieșit ciorba bună, i-am pus și eu cam multă sare, am pus la fiert burta cu o grămadă de zarzavaturi și s-a făcut burta portocalie de la morcov (trebuia sa-l scot mai devreme, dar am uitat de el) etc. Chiar de nemîncat n-a fost, dar m-a amuzat replica directă a feciorului.

Mai pe seară m-am revanșat cu o plăcintă de dovleac și una de mere, o nebunie! S-au terminat în mai puțin de 15 minute.

Placinta dovleac

Tagged ,

4 thoughts on ““Compliment” și (iar) autocritică

  1. Cand mai vrei sa faci ciorba din asta am eu niste oase de vitel ramase prin congelator. Tot pentru diverse ciorbe le-am pastrat. Dupa multe experimente nereusite am invatat ca ciorba de burta e o chestie care se face numai in cantitati industriale si trebuie neaparat sa bagi oase (picioare) de vita sa isi ia de acolo gelatina ca altfel iese zeama chioara. De asta eu nu fac, pentru ca sunt singura mancatoare din casa. Si acum mi-ai facut pofta …mmmmm.

    Iar placinta … arata infulecabila!!! 🙂

    PS Eu m-am delectat (tot singura) cu o supa crema de conopida cu morcovi. A incercat si fi-miu al mare si a zis ca nu are nici un gust. Mi-a dat cu firma in cap. Iar ta-su nu mananca din principiu. Si piticul ….. el ce face fratele lui face si el. Asa ca am supa crema numai pentru mine.

    1. Pai prea devreme nu mai fac nici eu ciorba de burta, mai bine merg undeva sa maninc, numai ca si undeva-ul asta e din ce in ce mai greu de gasit, sa faca ciorba dupa gustul si pretentiile mele. Daca nici eu nu reusesc… 🙂

Leave a Reply to cristina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *