Plăcintă dobrogeană

Constanța pare să fie metropola unei mulțimi de mici meserii care nu necesită o muncă serioasă. Negustorii de pepeni stau așezați cu nonșalanță în fața tejghelelor lor, lustruitorii de pantofi, vînzătorii de alimente neverosimile cum ar fi semințele de dovleac și boabele de fistic, de dulciuri, de monede grecești, de relicve antice colectate de pe malul mării, negustorii de pește, etc. Mulți rămîn toată ziua în colțul unei case așteptînd cumpărătorii. În căldura sufocantă a verii, sub soarele care face să dogorească casele albe, nimic nu este mai caraghios decît să mergi și să faci semne pentru a atrage clientul.

În aer plutesc mirosuri de ulei încins, de piper, de roșii coapte și ceapă prăjită. Toată gama picantă a bucătăriei orientale ne pătrunde în nări. Toate prăvăliile dau spre stradă. Se vede cum se coace pîinea, cum se rumenește puiul, cum se prăjește ardeiul sau peștele. Acest fapt nu doar provoacă apetitul, dar este și foarte pitoresc și animă în mod unic orașul.

Cuvintele de mai sus sînt scrise de Eugene Pittard, un antropolog elvețian care a elaborat un studiu de o mare însemnătate despre Dobrogea românească în lucrarea La Roumanie; Valachie, Moldavie, Dobroudja, după cercetările desfășurate în România la sfîrșitul secolului XIX.

Continue reading

Cel mai bun cozonac din lume

Nu am nostalgii din copilărie cu gustul formidabil al cozonacului făcut de mama sau bunica. Făceau amîndouă, mai întîi împreună, bunica făcea, mama era ajutorul, curăța nucile, presăra făină, turna lichidele, ținea ligheanul la frămîntat, stătea cu gura pe noi să nu deschidem ușa la bucătărie, mare filosofie era cu ușa asta, de ferestre nici nu mai vorbesc, totul era în atmosferă de sală de chirurgie cînd se făceau cozonacii. Se scoteau toate de prin frigider cu o seară înainte și se lăsau la temperatura camerei, care neapărat se încălzea și peste noapte, apoi, în dimineața următoare, bunica se lega la cap cu basmaua, îi ordona maică-mii ”hai și ne-om apuca, fatî hăi!”, și nu mai ieșeau de-acolo pînă cînd nu lăsau undeva la dospit aluatul pe care îl alchimizaseră timp de cîteva ore. Dacă nu te trezeai mai înainte de-a se apuca ele de treabă, și sigur nu te trezeai, rămîneai nemîncat pînă la finalizarea acestei operațiuni. Continue reading

Supă de rață cu varză – reconstituire

Printre amintirile mele din copilărie, există și unele foarte… gustoase. Așa cum mirosurile sau sunetele îmi aduc aminte de momente din viața mea, există feluri de mîncare care îmi aduc aminte de evenimente la care am participat, oameni pe care i-am cunoscut și stări pe care le-am avut cîndva. Un gust pe care nu îl regăsisem de mult, dar după care tînjeam, aducîndu-mi deodată aminte de el, a fost cel al unei supe de rață pe care o făcea bunica mea. Ținînd cont de faptul că bunica mea s-a dus cînd eu aveam pînă în 10 ani, și că experiențele mele în bucătărie au început mult mai tîrziu, am încercat să scot ceva de la mama în legătură cu supa asta, să văd dacă își aduce aminte de ea, pentru că după moartea bunicii ea nu a mai făcut-o niciodată. Și din lipsă de rață, creșterea păsărilor de toate felurile fiind marea pasiune a bunicii, dar probabil și pentru că uitase că există acest fel de mîncare, cum și eu mai uit de cîte unul. Îi zic supă pentru că după amintirile mele nu era acrită în niciun fel, ba chiar îmi aduc aminte că era cumva dulceagă față de ciorbele acre pe care le făceau mama și bunica în general. Ei, mama nu cred că a citit vreo rețetă de mîncare în viața ei, dacă o întrebi cum face ceva începe să explice într-un limbaj plin mai mult de prepoziții și interjecții decît de verbe și substantive, așa că, neaflînd nimic relevant, am deschis subiectul cu sora mea, bazîndu-mă pe memoria ei, pe inventivitate și creativitate, precum și pe cunoștințele de fizică și chimie pe care le deține. Ce i-am descris: ”mă, era o zeamă grasă cu rață și multă varză, dar varza era așaaa… nu știu cum…”, iar ea mi-a spus plină de siguranță: ”prăjea varza înainte și-i punea bulion!”. Wow! Atît de simplu! Cum de nu m-am gîndit?!

Continue reading

Album literar gastronomic tătăresc

Un eveniment deosebit petrecut în lumea culturală, multiculturală și gastronomică a Constanței a avut loc zilele trecute prin apariția Albumului literar gastronomic tătăresc, o lucrare de suflet a doamnei Leila Kerim Wilson. Fiică a scriitorului și jurnalistului Altay Kerim, căruia i se datorează numeroase materiale dedicate comunității tătare din România, dar și două valoroase dicționare, român-tătar și tătar-român, autoarea a dus la bun sfîrșit, prin lansarea acestui album, un proiect început împreună cu tatăl ei.

Continue reading

Dobrogea mai puțin umblată – invitație la un tur culinar

”Coc” de mult timp ideea unui tur culinar al Dobrogei, iar acum am ocazia să vă invit să citiți articolul meu de la link-ul de mai jos, și, dacă vi se pare interesant, să vă înscrieți pentru acest tur. Vă aștept cu drag înscrierile, urmînd ca detaliile organizatorice să le stabilim împreună.

Dobrogea mai puțin umblată

Edit 2018: link-ul către articol nu mai funcționează, dar puteți citi argumentul meu pentru un tur culinar dobrogean în articolul Dobrogea – tururi, excursii.

Cîteva fotografii care sper să vă inspire să acceptați invitația:Jurilovca

IMG_0714 IMG_0717 IMG_9312

20150407_210049 20150522_211000 20150522_212812 IMG_0709

Revelion 2015

În poze și foarte scurte descrieri.

Revelionul l-am petrecut acasă, cu prietenii noști, dar asta nu înseamnă că am pregătit singură totul, ci, așa cum facem des la întîlnirile noastre, am stabilit să facem fiecare cîte ceva și să le reunim într-o relativă armonie pe masa de Revelion.

Masa, în aspectul general, e foarte-foarte simplă și nepretențioasă. De fiecare dată cînd organizez o masă îmi propun ca pînă ”data viitoare” să îmi iau și eu niște tacîmuri, niște porțelanuri, chestii de-astea de mese pretențioase, dar uit repede și tot cu astea ”defilez”, adică farfuriile și tacîmurile de zi cu zi. Continue reading

Varză și Vărzărie

Varza n-a fost niciodată printre mîncărurile mele preferate, ba chiar dimpotrivă, a fost singura mîncare pe care, cînd eram mică, îmi propusesem să n-o fac niciodată cînd o să cresc și o să fiu ”la casa mea”. O vreme m-am și ținut de promisiune, nu am făcut și, deci, nici nu am mai mîncat. Dar, după un timp, cînd am refăcut după propriile mele gusturi multe din preparatele clasice din casa părintească, am decis că merită să încerc să-mi creez și propria rețetă de mîncare de varză, varză călită sau cum s-o numi acea mîncare de varză cu carne de porc pe care o făcea și mama. Am făcut-o, și de data asta mi-a plăcut. Apoi, după ce am reabilitat varza, m-am pus pe diversificarea rețetelor. După descoperirea site-urilor culinare, am aflat și de varza a la Cluj și chiar am făcut-o o dată, dar nu m-a impresionat foarte tare, mi s-a părut banală, drept pentru care n-am mai repetat-o.

Continue reading

Londra – partea a IIa

După ce am scris prima parte din serialul Londra, am aflat de la unul dintre cei aproape 3 cititori ai blogului meu (între care mă includ și pe mine) că roșiile și ciupercile sînt obligatorii în english breakfast și nu opționale. În cazul ăsta acord încă un punct în minus hotelului unde am stat, pentru că nu au băgat niciodată în micul dejun ciupercuțe și roșioare, asta pe lîngă celelalte neajunsuri pe care le aveau, printre care numărul extrem de mic de mese, adică 4, la un număr de 30 de camere. Dar, cum am primit asigurări că nu confortul și comoditatea caracterizează o excursie la Londra, am fost destul de mulțumită în zilele în care stăteam mai puțin de jumătate de oră așteptînd să se elibereze un loc la masă.

Continue reading

Paștele Blajinilor

Înainte de a începe să scriu despre acest subiect, am încercat să fac o scurtă documentare, pentru că tot ce știam eu despre Paștele Blajinilor se poate rezuma, în doar cîteva cuvinte, astfel: e Paștele morților, se merge la cimitir unde se face curat, trece popa și citește la morminte și se împarte pomană. Și ce credeți că am aflat în urma documentării foarte serioase și îndelungate? Nimic important în plus. Sau… depinde ce surse aleg să consider că sînt demne de a fi luate în seamă sau ce consider că e important.

Continue reading