Miorița gastronomică

Puține lucruri din domeniul gastronomiei îmi sînt neplăcute. În general e o delectare pentru mine să aud oamenii vorbind despre mîncare, gastronomie în general, programele mele preferate la televizor sînt cele culinare, revistele pe care le mai citesc în format ”hîrtie” sînt tot cele cu rețete, iar pe internet probabil că 50% din ce urmăresc este despre mîncare. Cum am mai lăsat să se ghicească și din articolul meu scris acum cîțiva ani, Și bucătarii amatori (se) plîng cîteodată, un lucru care nu îmi place în domeniul acesta este plînsul, lamentarea (după mine astea două nu sînt sinonime, plînsul e o lamentare cu lacrimi, lamentarea e un plîns tăcut, cum vreți s-o luați).

Continue reading

Sos de mentă și lămîie

Pe ultima sută de metri înainte de Paște, mi-am adus aminte că tare aș vrea să popularizez un genial sosuleț de mentă cu lămîie, lime, sau ce altă lămîie ciudată mai știți pe lumea asta.

Sosulețul e dedicat mielului, mielului făcut friptură, adică, dar merge excelent și peste orice garnitură cartofoasă, bulguroasă, orezoasă, cous-cous-oasă, adică de-astea carbohidrante. E răcoritor și aduce o notă de prospețime preparatelor grăsuț-fin-unsuroase, cum e fripturica asta de miel. Pe lîngă sosul tradițional al fripturii, realizat în diverse feluri, după preferințe.

Se cere mentă, sare de mare grunjoasă, zeamă de lămîie și ulei de măsline.

Menta mea e proaspăt culeasă de prin grădină, o folosesc destul de des în diverse preparate, așa că o cultiv cu drag. Se întinde și repede, nu am făcut niciun efort s-o înmulțesc.

O mînă de mentă bine spălată. Poză.

Continue reading