Dovleac cu ceapă crocantă. Sau reciclarea dovlecilor de Halloween

Ca orice pasionat de gastronomie, iubesc și respect alimentele și încerc să le valorific în întregime, pe cît se poate. Cu greu arunc alimentele, chiar și resturile, care știu că pot deveni o hrană foarte bună pentru animale. Mi-am creat sau am preluat multe rețete care se bazează pe reciclarea ingredientelor nu foarte proaspete, cum ar fi resturile de brînză cărora le-am dedicat un articol special, Brînza-i pe bani. Cred că numai cei care nu au plantat măcar un leuștean într-un ghiveci pe balcon pot arunca la gunoi fără strîngere de inimă ceva de mîncare. Unele motive comerciale sau economice (de fapt total neeconomice) pe care le-am menționat tot în acel articol, că marfa nu arată prea bine pentru a fi vîndută, mi se par absurde. De multe ori alimentele care nu arată prea bine sînt cele mai bune pentru mîncat, fiind foarte gustoase.

Continue reading

Supă de roșii cu găluște de cașcaval

La cererea celor ce-au îndrăgit supa mea de roșii cu găluște de cașcaval, pun, pe scurt, modul de preparare. Nu are nicio chichiță pe care s-o țin secretă, deci dacă nu vă iese, mai încercați.

Sucul de roșii folosit la supă, ca să fie după normele dietei Montignac, trebuie să nu conțină zahăr. Vara e preferabil să faceți zeama din roșii proaspete decojite și pasate. Continue reading