Bab gulaș

După cum cititorii mei fideli au aflat încă de anul trecut de 1 decembrie, nu prea-s de acord cu ideea că tradiția culinară a zilei naționale a României este fasolea cu cîrnați sau cu ciolan, sau fasole pur și simplu. Nu-s de acord, dar n-am nimic împotrivă să se facă, să fie servită, să stea lumea la coadă pentru ea, sau ca cineva s-o facă chiar acasă în virtutea patriotismului ce-l animă. Întîmplător, anul ăsta am inclus și eu, într-un fel, fasolea în meniul de 1 decembrie. E vorba despre un gulaș cu fasole, bab gulaș, despre care am aflat abia anul ăsta, în vară, și care m-a obsedat timp de 4 zile cît am călătorit prin cîteva localități din Ardeal. Timp de 4 zile am mîncat zilnic acest fel de gulaș în Sibiu, în Alba Iulia, în Sighișoara și în Brașov. Mi-a ajuns pentru 3 luni cantitatea de fasole și alți carbohidrați acumulați atunci, așa că abia acum am mai simțit nevoia să introduc acest ingredient într-o mîncare. Și, după cum spuneam, absolut din întîmplare.

Ieri mă plimbam printr-o alimentara gîndindu-mă ce aș putea să iau ca să fac repede ceva de mîncare, și m-am oprit la niște carne de porc prezentată ca gulaș de porc, adică bucăți de pulpă, fleică, ceafă, piept rezultate de la tranșare, tăiate în bucăți potrivit de mari, numai bune pentru o mîncare de cartofi, mă gîndeam eu. Știam că am niște cartofi acasă, deci era perfect. Ajung acasă și văd că punga de cartofi pe care mă bazasem se golise considerabil, nu mai rămăseseră decît vreo 5-6 cartofi, așa că a trebuit să improvizez pe loc ceva. Am mai gasit 5 morcovi, o jumătate de țelină, un ardei verde, niște ceapă, așa că m-am gîndit imediat ”gulaș am luat, gulaș o să fac!”.

L-am făcut așa: bucățile de carne le-am pus într-o tavă la cuptor, pe hîrtie de copt, fără ulei sau alt unguent, doar cu sare pe deasupra. După vreo oră erau coapte, nu definitiv, dar suficient pentru a fi puse în mîncare. Între timp am curățat și am tăiat cuburi cartofii și țelina, morcovii rondele, ceapa și ardeiul felii, și le-am pus într-o cratiță care poate fi băgată la cuptor, am acoperit cu apă, am mai pus 2 linguri de bulion, sare, boia dulce (vreo lingură rasă) și boia iute (vreo linguriță rasă, dar atenție la cantitate, că poate să fie prea multă… mai bine adăugați pe rînd, după ce gustați) și un amestec de condimente diverse, atunci măcinate în mojar, și anume: piper, ienibahar, chimen, coriandru, cuișoare, scorțișoară, dafin, în cantități variabile, după gustul meu, la final obținînd cam 2 linguri rase de praf. Aproximativ o lingură am pus-o în cratiță de la început, cealaltă lingură am pus-o la final de tot. Am scos carnea de la cuptor, am turnat tot (cu zeama și grăsimea lăsată) peste cartofi și restul legumelor din cratiță și am dat la cuptor pentru vreo oră și jumătate. Am scos cratița, toate erau făcute, cartofii, țelina, morcovii fierte, dar exista cam multă zeamă în cratiță, așa că m-am mai uitat puțin în jur și am dat cu ochii de o cutie de fasole gata fiartă, din care nu îmi prea lipsește din casă, pentru că e ideală pentru salate sau chiar pentru un fel de mîncare rapid. Așa că am deschis cutia, am aruncat apa din ea, am mai clătit puțin fasolea, cum fac de obicei, și hop cu ea în cratiță. Am lasat-o de data asta pe ochiul aragazului, la foc foarte mic, încă vreo jumătate de oră. La final am oprit focul și am adăugat condimentele mojarate care mi-au mai rămas. Deși m-am ferit să mai amestec în cratiță după ce am pus fasolea, pentru că e deja fiartă foarte bine, s-a mărunțit de aproape că nu se mai cunoștea, dar i-a dat o consistență și un gust excelent. Pot să spun cu mîna pe inimă că a ieșit la fel de bun ca gulașul mîncat la restaurante vestite pentru felul ăsta de mîncare din Ardeal, Ungaria, Austria sau Cehia. Nu știu care e rețeta originală a bab gulașului, dar din degustările făcute nu sînt departe de ea cu ce am descris eu mai sus.

Iată, deci, contribuția mea modestă la păstrarea în diversitate a tradiției culinare a zilei naționale a României.

Să trăim fericiți mulți ani!