La Tauc – restaurant pescăresc

Azi e 15 august, bun prilej să anticipăm că sezonul pe litoral se va încheia curînd, chiar dacă vremea caldă și bună de plajă ține încă vreo lună. Nu cunosc motivele pentru care cei mai mulți turiști aleg doar vîrful de sezon la mare, cînd aglomerația și prețurile ajung pînă la cer, dar e alegerea lor. Dacă aș fi îndemnat pe cineva toată vara să devieze de la binecunoscutul drum Mamaia-Mangalia ca să vadă și altceva, probabil m-ar fi ignorat total, așa că o să fac acum această recomandare.

Continue reading

Soleanca cu pește

N-aș putea spune că m-am săturat de ciorba clasică de pește, de altfel nici nu știu ce înseamnă clasic în ceea ce privește ciorba de pește, pentru că rețeta se schimbă din 10 în 10 kilometri, cel puțin în zona Dobrogei, unde aproape fiecare localitate are rețeta ei. Totuși în ultima vreme mi-aș fi dorit ceva nou: să fie cu pește, dar cu un pește mai deosebit, să fie o zeamă acrișoară, dar nu cu borș sau oțet, să nu fie cu prea multe legume, erau cam multe cerințe și gîndul mă ducea numai la variante orientale de supe de pește, care, bine-nțeles, nu îmi erau total pe plac. Noroc cu feciorul meu care îmi furnizează tot felul de rețete interesante atunci cînd nu știu ce să gătesc. După exprimarea poftelor mele de ciorbă de pește, a venit cu propunerea: ”soleanca de pește”. Continue reading

Soare, plimbare, mîncare… de pește

După atîta frig și ceață, vorba poetului, normal că mi-a fost tare dor de primăvară, de soare, de plimbare, dar, sinceră să fiu, cel mai dor mi-a fost de o postare. Așa că după prima plimbare de primavară oficială de anul ăsta, profit de ocazia ”prinderii” unor poze draguțe cu niște mîncare bunicică ca să scriu despre un loc frumos. Locul merită o prezentare mai pe larg, dar cum inspirația vine scriind, eu doar îmi propun să pun ceva poze, să nu le risipesc pe facebook așa… degeaba, unde vreme trece, vreme vine și nimeni nu se mai uită dup-aia la ele ani de zile. Dacă o fi să vină și inspirația la scris, bine, dacă nu, nu, oi reveni mai pe larg altă dată.

Continue reading