Amintiri, Cafea, ceai, băuturi calde, Rețete

Cafea turcească

Cafea de bun venit. Lipsește, motivat, baclavaua.

Cafea

 OK, asta e cafeaua pe care-am promis-o ca să vă recompensez că mi-ați vizitat noul blog, acum editez nițel ca să adaug niște poze din care va rezulta, sper, și tehnica preparării cafelei cu caimac, așa cum o știu eu.

În primul rînd se caută cafea turcească. Asta e luată din bazarul de mirodenii din Istanbul, dar se găsește și la noi, la Mega Image, în niște cutii de metal cilindrice, sau la magazinele turcești, în punguțe. A fost mereu la fel de bună ca cea din Turcia, indiferent de unde am luat-o.

 Se pune apa rece la fiert într-un ibric cu gura mai îngustă decît baza, adăugînd de la început și zahărul și cafeaua în cantitățile necesare, și anume o linguriță de cafea la o ceșcuță de apă, iar zahăr după gustul fiecăruia.

Cînd aproape începe să fiarbă, caimacul se ridică la suprafață.

Se strînge caimacul cu lingurița și se distribuie în mod egal în ceșcuțele în care se va servi cafeaua.

Cafeaua din ibric, lasată fără caimac, se mai ține pe foc pînă ajunge la mult invocatul în rețete prim clocot, după care se toarnă în cești peste caimac, vezi prima poză. 

Din păcate, din punctul meu de vedere, nu e o cafea pe care să ți-o mai servească cineva într-o vizită sau pe care s-o găsești în mod obișnuit în meniurile cafenelelor. Nu e foarte tare și poți să bei mai multe în cursul unei zile, chiar și mai spre seară. Mie îmi place pentru că miroase foarte frumos, pentru ca necesită implicare în preparare, pentru că pot folosi ibricul meu de aramă care mi-e tare drag, pentru că nu o fac decît atunci cînd am timp de dichiseală, adică atunci cînd stau acasă…

Tagged

14 thoughts on “Cafea turcească

  1. Si uite asa mi-am amintit ca am o cutie de cafea fix la fel… nedesfacuta. voi serba ziua nationala cu o cafea turceasca… pey nu am fost supusii lor vreun milion de ani?

  2. Pentru ca aici nu esti conectata cu contul de google, e un site independent 🙂 Dar o sa analizez problema, daca vrei tu sa apari cu bumnita ta 🙂

  3. Raspuns 2, dupa o scurta analiza: poti sa-ti faci un cont pe site-ul acesta… daca vrei (bine, bine, te invit in mod special sa-ti faci 🙂 ) si s-ar putea sa-ti poti pune si poza preferata. Inca mai analizez…

  4. De la ciorba de burta am ajuns la cafea… de prima nu’s amatoare, dar de cafea…da!
    Ca sa nu las semne de intrebare si pen’ca la ora asta am fost neinspirata….io’s bursuca (mamaluiradudavidchristiancuCh :))) si o sa-mi faca o reala placere sa citesc tot ce asezi in virtual.
    Pup!

  5. Na bun ca am reteta de cafea…ca mereu ma fac de ras cu cofeaua mea…de ajung sa le servesc de aia solubila.
    Bunaa!!

    1. Delia, pai ce are aia solubila? Mie imi place foarte mult si de-asta imi fac in fiecare dimineata. In cursul zilei beau cafea la ibric, la filtru, espresso, dar prima cafea a zilei e un ness. Intr-o duminica asteptam niste musafiri si cind sa pun de cafea constat ca nu aveam decit ness. Am dat o fuga sa iau cafea-cafea, dar cind au venit invitatii, cu cafelele in fata discutam despre cafea si doamna invitata imi dezvaluie ca ea bea cu mult mai multa placere ness 🙂

Leave a Reply to MamaluiCh Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *