Haferland, Selgros, Tururi culinare, Vizite, Vorbe

Haferland. Săptămîna Haferland.

Știu, o să fie puțină nedumerire în rîndul cititorilor mei în legătură cu ce vor citi mai jos. Eu, cea care vorbește despre Dobrogea de cîte ori are ocazia, scrie acum despre… Haferland?

E momentul pentru o definiție: Haferland = Țara Ovăzului – regiune din Transilvania, cuprinsă între Rupea și Sighișoara, populată cu sași care cultivau cu precădere ovăz, din cauza climei mai aspre, și care e formată din satele Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.

Poate n-o să vă vină să credeți, dar chiar pot face o corespondență între sași și Dobrogea. Pentru cei mai mulți dintre noi, sașii înseamnă Ardeal, zona Brașovului și a Sibiului – mai ales, precum și porțiunea dintre ele, așa cum am spus mai sus. Din păcate, foarte puțină lume mai știe astăzi, chiar și dintre dobrogeni, că sașii au întemeiat comunități importante în Dobrogea. De exemplu Cogealac, localitate cu nume turcesc, în care astăzi trăiesc în majoritate aromâni, este una dintre localitățile cele mai mari întemeiate de sași în Dobrogea, în secolul XIX. Am aflat de la localnici, cei care le-au luat locul după ce sașii au părăsit localitatea, în 1940, și din diverse documente scrise, ce pot să facă germanii în locurile în care se așază, de felul în care își construiesc casele, rămase încă în picioare după mai bine de 100 de ani, de felul în care sistematizează străzile, lăsîndu-le mai largi decît bulevardele din marile orașe, de modul în care își educau copiii, de grandoarea și sobrietatea cu care clădeau bisericile, de seriozitatea și talentul cu care își făceau meseriile, fie că erau agricultori sau mici meseriași în satele lor. Despre istoria lor și impactul trecerii lor pe meleagurile dobrogene promit să scriu altă dată mai pe larg, acum să ne întoarcem în Haferland.

Știm cu toții că sașii au plecat masiv din România, începînd cu anii 70, ”fugind” la rudele de peste hotare, continuînd cu anii 80, cînd erau ”cumpărați” de statul german, da, cumpărați, statul român ”vînzînd” în perioada 1980-1989 peste 250.000 de etnici germani. După revoluția din 89, sașii au părăsit România masiv, satele populate de ei pînă atunci rămînînd aproape goale, fapt ce a dat naștere unor ocupări ilegale a locuințelor lor abandonate, fenomen împotriva căruia nu s-a putut face mare lucru. Așa s-a ajuns ca de la o populație de 800.000 de etnici de naționalitate germană la recensămîntul din 1910, să se ajungă în 2011 la doar 27.019 persoane. O realitate tristă, pe care o resimțim, cred eu, toți cei care iubim diversitatea: etnică, culturală, religioasă și, de ce nu?, chiar diversitatea gastronomică. Și dacă eu simt asta, de la distanța fizică și emoțională pe care o implică apartenența mea la altă zonă și altă comunitate, vă puteți imagina cum e pentru cei plecați, sau pentru cei rămași acolo?

Am avut ocazia să merg acolo, în Haferland, mai exact în Criț, acum mai puțin de o lună. Am primit invitația din partea Selgros România, partenerul meu care anul acesta mă sprijină, pe mine dar și pe alți pasionați de tradiții culinare, în aventura redescoperirii rețetelor vechi din diverse colțuri ale țării, prin proiectul Selgros Caută Pasiunea. Selgros România sprijină, de asemenea, împreună cu alte multe organizații și companii, desfășurarea Săptămânii Haferland, un eveniment care se desfășoară an de an, anul acesta fiind cea de-a șasea ediție și avînd loc în perioada 2-6 august.

Ne-au sprijinit în diverse feluri și alți parteneri: Automobile Bavaria (dealer în România pentru mărcile auto premium BMW, MINI/ Rolls Royce și pentru autocarele și camioanele marca MAN) ne-a pus la dispoziție niște super automobile, mie revenindu-mi bucuria să conduc un Mini Countryman roșu, absolut superb, dar mai ales ușor de condus, după primii kilometri părăsindu-mă total emoțiile în legătură cu drumul plin de serpentine din zona Brașovului care mă aștepta. Ei bine, mașina asta s-a condus mai mult singură, singurul efort pe care l-am făcut a fost să mențin (cît am putut) viteza legală, pentru că imediat sărea, fără voia mea (haha!), peste.

În fotografia de mai jos sîntem gata de drum, eu și Cristina Toth, prietena mea, autoarea blogului Divă în bucătărie. Ni s-au alăturat pe drum Dana Burlacu-Visternicu, de la Prăjiturici și altele, și Iuliana Sbîrnea de la Bucate aromate.

Acum e momentul pentru o nouă explicație. Care este legătura între Săptămîna Haferland și Automobile Bavaria? Președintele Automobile Bavaria, domnul Michael Schmidt, actualmente cetățean german, este născut în România, județul Brașov, satul Criț (Deutsch-Kreuz), exact satul unde am fost eu. În timpul studenției, Michael Schmidt devine membru în Asociaţia Saşilor din Germania şi se implică activ în proiectele tineretului săsesc al grupului din München. În anul 1990 se întoarce în Transilvania si coordoneaza activitatea centrului social săsesc. În anul 2010, anul în care a împlinit 50 de ani, Michael Schmidt a înfiintat Fundația Michael Schmidt, care are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea orgii bisericii din Criț, finanțarea filmului Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus (locul unde am și fost cazați), editarea volumelor Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei și Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași în limba română și germană, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum Sonoro Conac și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Începînd din 2017, fundația acordă o atenție specială copiilor din comunitățile în care își desfășoară activitatea prin înființarea unui program de sprijin educațional care este menit să prevină abandonul școlar și să susțină performanța pe termen lung.  În anul 2012, alături de artistul Peter Maffay, Michael Schmidt a inițiat un proiect cultural de amploare, Săptămâna/ Kulturwoche Haferland, care se desfășoară anual și include mai multe localități din judeţul Brașov printre care Saschiz, Rupea, Bunești, Criț, Viscri, Fișer, Meșendorf și Roadeș.

Revenind la călătorie și la drumul nostru pînă departe, în Haferland, trebuie să mai fac un popas de mulțumiri și la un alt susținător al Săptămînii Haferland, Rompetrol. De fapt popasul l-am făcut și fizic, la benzinăria Rompetrol de pe șoseaua de centură Ploiești, și a fost o delectare a simțurilor ceea ce ne-au oferit la micul dejun. Drumurile mele cu mașina sînt în general scurte, deci nu apuc să și mănînc în popasurile făcute, de aceea a fost o surpriză acum să văd că există sandwich-uri delicoase și deserturi rafinate și în restaurantele Hei din benzinăriile Rompetrol.

Foto credit Călin Stan – CalinStan.com /  https://www.thedrone.ro/

Macarons, tarte, smoothie-uri, cafea, ne-am încărcat bateriile și am plecat mai departe, spre Haferland.

După un drum lung, dar foarte frumos, care străbate Valea Prahovei, apoi, după Brașov, pădurea Bogății, satele săsești, cetatea Rupea, am ajuns la Criț, unde ne-am revăzut cu oameni dragi, Alex Juncu, Oana Igrețiu (Savori Urbane), Laura Laurențiu (Rețete ca la mama), Tony Galeș, director comunicare al Selgros România (Tony Mott), Corina Ureche și Cosmin Dragomir (GastroArt), și ne-am făcut cunoștințe noi: Călin Stan (Filmări Aeriene The Drone) și Carmina Nițescu (Turism Market), Cosmin și Carmina erau căsătoriți de o zi, aveam să aflu ulterior, Victoria Moraru, Olivia Stapley de la Fundația Michael Schmidt.

După cîteva schimburi de priviri și de cuvinte eram deja ”înfrățiți”, ne-am dat seama că avem aceleași pasiuni legate de călătorii și locuri frumoase, precum și de experimentat activități inedite, pe care le-am avut din plin în această excursie.

Foto credit Călin Stan – CalinStan.com /  https://www.thedrone.ro/

Iar peisajul care ne-a întîmpinat trebuie să recunosc că m-a făcut să stau minute în șir cu ochii ațintiți către dealul din fața curții Casei Kraus, unde am fost cazați.

Casa Kraus este o fostă casă parohială, mult timp abandonată, dar restaurată recent cu ajutorul Fundației Michael Schimdt. Un loc foarte cald și primitor, păstrînd elemente autentice de casă veche, dar dotată cu toate elementele pentru a te simți confortabil. Curtea este ca din povești, iarba verde, pomii, o grădiniță de legume, gardul cu foișor de observație, acareturile, treptele din piatră, sala de mese somptuoasă, cu ziduri netencuite, mobilierul de lemn pictat din casă, originalele piese de mobilier din curte, din metal și lespezi de piatră, toate încîntă ochii oaspeților, oferindu-le totodată și relaxare totală.

Pentru o imagine de ansamblu voi folosi o fotografie făcută cu drona de către Călin Stan (CalinStan.com /  https://www.thedrone.ro/), ale cărui uimitoare fotografii aeriene cu peisaje din România au fost publicate și premiate de către National Geographic si Dronestagram.

În spate se vede biserica fortificată din Criț, locul în care, ca în fiecare biserică fortificată din satele săsești, localnicii se adăposteau în cazul atacurilor, fiind foarte bine organizați, fiecare stradă avînd o zonă a ei în curtea bisericii, unde își țineau și proviziile alimentare. Acum acele spații sînt folosite ca muzeu de obiecte de uz casnic săsești.

Deși le-am examinat cu atenție și eram siguri că știm destule, nu ne-am descurcat să ghicim la ce puteau folosi toate obiectele adunate în acea expoziție în aer liber. Niște răzătoare uriașe ne-au dat cel mai mult de furcă. Acum, uitîndu-mă la ele, mă gîndesc că pot folosi la răzuitul săpunului de casă, dar n-aș băga mîna în foc.

Pictura pe mobilier, poate cel mai cunoscut și apreciat meșteșug săsesc.

De altfel una dintre activitățile pe care le-am făcut în această frumoasă incursiune în Haferland a fost participarea la un atelier de pictură pe lemn, susținut de doamna Carmen, chiar în curtea bisericii din Bunești. Iată ce a ieșit din mîinile mele. Ceva simplu, dar din… inimă.

Pe partea cealaltă am făcut o pictură mai complexă, totuși.

Ediția din acest an a Săptămînii Haferland are ca tematică centrală meșteșugurile, sub sloganul Festival cu meșteșug, săsesc, și își propune să îi implice pe turiștii veniți în satele săsești în activități cît mai interesante pentru toate vîrstele: ateliere de meșteșuguri, activități pentru copii, concerte de jazz și de muzică clasică în bisericile fortificate, proiecții de film, spectacole de teatru, plimbări cu bicicleta, căruța sau tractorul, expoziții de artă, muzică și dansuri, brunch-uri cu preparate locale și deja celebrul bal săsesc. Ziua principală a festivalului va fi 4 august, în această zi va avea loc un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu în Biserica Fortificată din Criț, la celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu.

Chiar dacă nu era încă perioada festivalului, ne-am bucurat și noi de experiențe deosebite în Criț. În primul rînd, un minunat concert de muzică fado susținut de Cristiano de Sousa, Antonio Dias, Antonio Neto și Jorge Carreiro, care au adus misterele Lisabonei direct în sobrietatea bisericii fortificate din Criț.

Foto credit Călin Stan – CalinStan.com /  https://www.thedrone.ro/

Recitalul s-a bucurat de un public foarte numeros, avînd surpriza și bucuria să mă revăd cu dragii mei fini veniți din Brașov, deși nu am pus la cale această întîlnire. După concert a avut loc un brunch în curtea bisericii, unde lumea s-a bucurat, ca și noi de altfel, de gustări delicioase, ”amprentate” de proveniența locală, pentru că nu semănau cu nimic din ceea ce gustăm noi în Dobrogea sau restul zonelor țării. Pîinea umedă, slănina cu boia, cîrnați, creme de brînză, zacuscă, gogoșele, țuică, la toate ochii și stomacul meu ziceau ”DA!”, creierul și ficatul ziceau ”NU!”, ghiciți, după cum vedeți farfuria mea cu gustări, cine a învins.

Deserturile au fost, de asemenea, dintre cele mai simple și mai populare în zonă: lichiu (triunghiurile galbene din poză, o să povestesc imediat ce e cu ele), prăjitură pufoasă cu rubarbă, gogoșele mici, pudrate cu zahăr).

Despre mîncarea săsească am vorbit și cu doamna Hermine Antoni, fostă învățătoare în Criț, actualmente cetățean german, pe care am avut ocazia s-o întîlnim cu ajutorul Oliviei Stapley de la Fundația Michael Schmidt, acesta fiind unul dintre cele mai emoționante momente din acele zile. Ceea ce a pornit ca fiind o întîlnire între pasionații de gătit care eram noi, bloggerii culinari, și o cunoscătoare din interior a bucătăriei săsești – doamna Hermine, a devenit pînă la final o evocare a amintirilor din fragedă copilărie, cînd părinții doamnei, lăptari, depuneau eforturi uriașe să asigure copiilor cele necesare traiului, zona, cu clima ei, fiind una mai puțin favorabilă agriculturii. Ei erau, însă, unii dintre cei privilegiați, ceilalți locuitori ai zonei ducînd-o mult mai greu. Fiecare încerca să se descurce cu ce avea în gospodăria proprie, fiind considerată o mare rușine să te duci să ceri sau să împrumuți ceva de la vecini sau de la rude. Copiilor le-a fost inoculată și transmisă mai departe dragostea pentru case, din același motiv, al economisirii resurselor, sașii durîndu-și case foarte solide, cu pereții groși, care nu necesitau reparații dese. Hainele, mobilierul, erau făcute să dureze cît toată viața proprietarilor, nu se aruncau cu ușurință și nu se făcea risipă. Din puținul pe care îl aveau, sașii se și bucurau de momentele frumoase din viața lor, nunțile fiind ocazia în care se făceau și deserturile lor favorite, lichiul și cozonacul. Ca feluri de bază, felul de mîncare cu cea mai mare tradiție la sași era supa de găină cu tăiței uscați, și cînd vorbea despre supa asta, mie deja mi se făcea poftă. Doamna Hermine ne-a povestit apoi și despre momentul plecării dumneaei în Germania, înainte de 1989, povestire plină de emoție, așa cum sînt foarte multe dintre poveștile sașilor plecați, dar, deopotrivă, și a celor rămași. Le-am descoperit în cartea ”Povestea sașilor din Transilvania, spusă chiar de ei”, cu care m-am întors acasă de la Criț, și pe care am citit-o dintr-o suflare. A fost multă emoție în acea întîlnire, doar privind acum pozele îmi revin în minte cuvintele rostite din ce în ce mai greu de doamna Hermine, pe măsură ce se întorcea în trecut, cu povestirile despre viața dînsei. O femeie puternică, care își duce mai departe promisiunea făcută părinților de a nu-și abandona casa părintească, de care, în nicio situație, un sas nu se desparte, indiferent cîte alte case mai are în lume.

Apoi am învățat de la, și alături de doamna Hermine Antoni să facem lichiu. Noi, cei care încă nici nu știam prea bine nici ce e acela, dar și prietenele mele cu bloguri culinare pe care au deja cîteva rețete de lichiu, adică în special ardelencele. A fost o muncă de echipă, implicîndu-ne cu toții în prepararea lui, după rețeta originală, acest preparat fiind posibil să fie realizat cu diverse umpluturi. Ce este de fapt lichiul? Un preparat ce are la bază o foaie de aluat dospit, apoi diverse umpluturi de fructe, sau brînze sărate sau dulci, cele sărate pot avea și verdețuri, precum cele dulci pot avea și nuci, iar deasupra tuturor acestora se toarnă un amestec bogat de smîntînă amestecată cu gălbenușuri, ceea ce dă minunata culoare galbenă a lichiului.

Ori că lichiul acesta este un desert extraordinar, ori că bloggerii culinari care au lucrat la facerea lui sînt unii dintre cei mai talentați, și chiar sînt, ce să mai vorbim, cert e că lichiul care a rezultat a avut un gust minunat.

Lichiul cu rubarbă.

Și cel cu fructe de pădure și nuci, un deliciu. Sper să-l fac și eu curînd și să vă pun rețeta, sau, și mai bine, poate ajungeți voi în zonă și participați personal la un atelier culinar de preparare a lichiului.

Nu am putut să nu îmi fac o poză cu una dintre tăvi, deși mie mi-a revenit doar sarcina de a amesteca foarte bine smîntîna groasă cu gălbenușurile aurii. Sper că se vede ce bine le-am amestecat.

Tot în ton cu de-ale gurii, am avut experiența unei cine de poveste la casa Kraus, unde am mîncat niște sarmale de post incredibil de gustoase.

Apoi, pe terasa din fața casei, într-un decor creat pe loc dintr-un sfeșnic și cîteva lumînări, dar și alături de cîte un pahar de vin, am vorbit despre cîte-n Lună și-n Soare, pînă dincolo de miezul nopții.

Decorul perfect a fost asigurat și pentru dimneața următoare, cînd, la micul dejun, am dat cu ochii de rămășițele serii trecute.

Am deja senzația că acest articol al meu nu se va termina niciodată, recitesc ceea ce am scris și îmi dau seama că am încă foarte multe de povestit. Cum ar fi poveștile despre bisericile fortificate și refacerea lor. Am ascultat povestea bisericii din Criț, restaurată, spusă de Dietmar Depner, apoi, la Bunești, istoria care încă se scrie a refacerii bisericii fortificate de aici, nu mai puțin pitorească decît cea din Criț.

Oamenii care se ocupă de întreținerea acestor monumente au, la rîndul lor, și alte ocupații, de exemplu Ela și Helmut Wagner, cei care îngrijesc de biserica din Bunești. Ei ne-au întîmpinat cu platouri apetisante de brînzeturi, unt de casă, slăninuță și alte produse naturale din zonă.

Și ar mai fi încă multe de spus, dar undeva trebuie pus și un punct. Sau o virgulă. În finalul poveștii despre scurta dar intensa mea excursie în Haferland, vreau să vă invit să faceți și voi un drum acolo, fie că e acum, în Săptămîna Haferland, adică între 2-6 august 2018, fie că e înainte sau după acest eveniment. Sînt convinsă că aveți oricînd ce face în zonă, pentru că oamenii de acolo vă vor întîmpina cu mare bucurie, locurile sînt uimitor de frumoase, iar experiențele pe care le puteți avea sînt diverse și inedite, pentru voi sau copiii voștri.

Programul este cel de mai jos, dar pentru mai multe detalii mergeți pe pagina evenimentului, Săptămâna Haferland, pentru că e posibil să apară actualizări, iar unele activități necesită înscriere prealabilă.

Închei cu mulțumiri și felicitări pentru implicarea în proiecte atît de frumoase a celor care mi-au prilejuit această excursie: Selgros România, Fundația Michael Schmidt, Automobile Bavaria și Rompetrol.

Ne vedem în Haferland!

Tagged , , , , , , , ,

1 thought on “Haferland. Săptămîna Haferland.

  1. desi am vazut atat de tarziu articolul acesta, nu ma pot abtine sa nu scriu. ce dor imi e de bunicii de acolo, ce veri minunate erau!!!!
    ma bucur ca ati fost acolo si ca v-ati bucurat de locurile si de oamenii incredibili de acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *