Piperchi țârgâsiti

Abia am așteptat să vină vara-vară, aceea cu zile lungi și călduroase, chiar caniculare. Cu seri petrecute afară, sub cerul plin de stele, cu mîncare făcută cît mai simplu și mai rapid, cu ingrediente pline de savoare, cum numai acum se găsesc. Vara nimeni nu mai spune doar ”roșie”, ci ”roșie de-alea bune, de grădină”, prin asta înțelegîndu-se o roșie culeasă deja coaptă, dulce acrișoară, plină de zeamă. Aproape că nu-ți mai trebuie altceva de mîncare în afară de-o roșie, o bucată de brînză bună și o bucată de pîine. Probabil la un sondaj făcut printre români, acestea ar fi campioane supreme la mîncărurile preferate vara. Ca și mămăliga cu brînză și smîntînă devenită MBS, probabil că și roșiile cu brînză și pîine ar merita un acronim gen RBP. Nu fac excepție, și eu sînt îndrăgostită de brînză în mai toate formele ei, preferata mea rămînînd telemeaua de oaie, deși sub denumirea generică de ”telemea” există zeci de feluri: mai proaspătă și mai moale, mai maturată și, deci, mai tare, mai sărată, mai puțin sărată, unele-s puțin acrișoare, unele sînt fărîmicioase, altele cremoase, oricum ar fi, rar găsești una care să nu fie delicioasă. Iar dacă ai o sursă de brînză de la un aromân, poți considera că ai dat lovitura, nu o să găsești ceva mai bun. Nu e de mirare că în bucătăria lor nu sînt multe feluri de mîncare care să nu conțină telemeaua de oi. Plăcinte, deserturi, feluri principale, cred că dacă scormonesc puțin, găsesc chiar și o ciorbă care să conțină brînză.

Continue reading

Lansare ”Bucătăria Română” de la 1865 la Constanța

Viața în Constanța vara este ceva e se desfășoară foarte intens. Am mereu impresia că în cele 3 luni de vară, trăim cît pentru tot anul. Sînt atîtea lucruri de făcut, de văzut, de ascultat, de mirosit, de gustat, de atins. Toată țara se mută la mare, primești vizite, îi însoțești pe vizitatori pe unde merg și ei, sîntem mereu în mișcare. Și ce? Am zis eu că nu-mi place? Normal că-mi place, am din ce mă ”hrăni” toată iarna, cînd în afară de a admira marea în furtună sau înghețare, mare lucru nu avem de făcut așa… pentru spirit. Este una dintre explicațiile pentru faptul că am întîrziat să scriu pe blog despre ceva frumos care s-a întîmplat în Constanța zilele trecute. Adică acum 3 săptămîni, dar tot ”zilele trecute” e.

Continue reading

Haferland. Săptămîna Haferland.

Știu, o să fie puțină nedumerire în rîndul cititorilor mei în legătură cu ce vor citi mai jos. Eu, cea care vorbește despre Dobrogea de cîte ori are ocazia, scrie acum despre… Haferland?

E momentul pentru o definiție: Haferland = Țara Ovăzului – regiune din Transilvania, cuprinsă între Rupea și Sighișoara, populată cu sași care cultivau cu precădere ovăz, din cauza climei mai aspre, și care e formată din satele Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.

Poate n-o să vă vină să credeți, dar chiar pot face o corespondență între sași și Dobrogea. Pentru cei mai mulți dintre noi, sașii înseamnă Ardeal, zona Brașovului și a Sibiului – mai ales, precum și porțiunea dintre ele, așa cum am spus mai sus. Din păcate, foarte puțină lume mai știe astăzi, chiar și dintre dobrogeni, că sașii au întemeiat comunități importante în Dobrogea. De exemplu Cogealac, localitate cu nume turcesc, în care astăzi trăiesc în majoritate aromâni, este una dintre localitățile cele mai mari întemeiate de sași în Dobrogea, în secolul XIX. Am aflat de la localnici, cei care le-au luat locul după ce sașii au părăsit localitatea, în 1940, și din diverse documente scrise, ce pot să facă germanii în locurile în care se așază, de felul în care își construiesc casele, rămase încă în picioare după mai bine de 100 de ani, de felul în care sistematizează străzile, lăsîndu-le mai largi decît bulevardele din marile orașe, de modul în care își educau copiii, de grandoarea și sobrietatea cu care clădeau bisericile, de seriozitatea și talentul cu care își făceau meseriile, fie că erau agricultori sau mici meseriași în satele lor. Despre istoria lor și impactul trecerii lor pe meleagurile dobrogene promit să scriu altă dată mai pe larg, acum să ne întoarcem în Haferland.

Continue reading

Corăbioare

Vi le aduceți aminte? Romburi mici și albe, dulci, făinoase, fragede, fărîmicioase, cîteodată înecăcioase, prietenele noastre din pauzele de la școală, luate de la chioșcuri și savurate pînă la începerea următoarei ore. ”Prietenele noastre”, adică ale celor din generația mea, pentru că în ultimii 20-30 de ani corăbioarele au cam dispărut din cofetării sau de la acele mici magazine din curțile școlilor, locul fiindu-le luat de punguțe cu covrigi, chips-uri și altele. Foarte rar în cîte o cofetărie mică, de cartier, cu laborator propriu, se mai găsesc Corăbioare, Zorele, bezele, pricomigdale și alte prăjiturele pe care le adoram cînd eram mici. Continue reading

Chef pentru o zi! – Ediția 2018

Pregătiți pentru o nouă mare provocare?

Selgros România îi cheamă din nou pe pasionații de gătit la un concurs! Și nu numai pe pasionații de gătit, ci și de tradiții.

Abia am așteptat să vă dau vestea începerii concursului Chef pentru o zi și anul acesta!

Unii dintre voi poate își mai amintesc de concursul de anul trecut, cînd premiile concursului Chef pentru o zi au constat atît în niște ultraperformați roboți de bucătărie, seturi de gătit, vouchere de cumpărături, dar și în cîștigarea experienței de a fi chef pentru o zi într-unul dintre restaurantele din orașul unde s-au înscris participanții, o experiență deosebită pe care am trăit-o alături de cîștigătorul din Constanța, și pe care am povestit-o pe larg după desfășurare.

Anul acesta avem noutăți. După cum știți, împreună cu alți pasionați de gătit și tradiții din toată țara, desfășurăm pe site-ul Selgros Caută Pasiunea un proiect de redescoperire a rețetelor tradiționale vechi, uitate, sau rețete foarte dragi sufletului fiecăruia dintre noi. S-au strîns deja zeci de rețete din toate colțurile țării, pe care le poate descoperi oricine, de oriunde din lume, citindu-le fie ca pe o poveste, pentru că fiecare are și o poveste în spatele ei, fie ca pe o rețetă demnă de a fi reprodusă, ducînd astfel mai departe o moștenire valoroasă a culturii gastronomice românești.

Tot despre tradiții și pasiune este vorba și în ediția de anul acesta a concursului Chef pentru o zi, iar cuvintele cheie sînt Bucate (Re)mixate.

Ce trebuie să faci: te gîndești la o rețetă veche, cu tradiție în familia ta, o (re)mixezi în varianta ta, o fotografiezi în 2 etape ale realizării ei și o poză finală, fiecare alături de un carton pe care să scrie Chef pentru o zi 2018, o înscrii în concurs cu o descriere a modului de preparare și aștepți jurizarea făcută de Laura Laurențiu, Oana Igrețiu și Cosmin Dragomir, să vezi dacă ești vreunul dintre cîștigătorii celor 110 premii puse în joc: 100 de vouchere de cumpărături și 10 roboți de bucătărie KitchenAid Heavy Duty 5 KPM 5 EER (în paranteză fie spus, visul oricărui pasionat de gătit). Primii 10 cîștigători vor fi sărbătoriți și cu un… CHEF pe cinste, la Brașov, alături de invitați speciali și multe alte surprize.

Rețetele se pot înscrie începînd de azi, 15 iunie, timp de o lună, deci pînă pe 15 iulie, ora 23:59. Jurizarea se va face pînă pe 20 august 2018, iar cîștigătorii vor fi anunțați pe 21 august 2018.

Înscrierile se fac pe pagina concursului http://chefpentruozi.ro/, unde găsiți toate detaliile organizatorice și regulamentul de participare.

Vă doresc mult succes!

Tochitură Dobrogeană

Oare s-a mai întrebat cineva, ca mine acum, prin ce ar fi această mîncare așa de tipic dobrogeană încît să i se alipească adjectivul dobrogean atît de ferm? Tochitură, da, mîncare existentă și în Moldova, și-n Oltenia, în Ardeal nici nu mai zic. Dar în Dobrogea? Am mers la Bucate, Vinuri și Obiceiuri Românești, unde Radu Anton Roman a strîns mîncărurile tradiționale ale regiunilor românești, le-a luat urma și le-a explicat apariția, de ce acolo e așa, de ce în altă parte e altfel, dar, oricît de cuprinzătoare e cartea, tochitura dobrogeană nici măcar nu apare ca rețetă, darămite explicații.

Continue reading

Pulpă de berbec în aluat

Sîntem în preajma sărbătorilor pascale, aceasta fiind una dintre puținele perioade din an cînd românii pun pe masa lor preparate din carne de oaie, de fapt din miel. Nu prea se consumă carne de oaie pe la noi în restul anului. E suficient să începi să povestești cuiva despre un preparat în care se folosește oaie, că imediat te oprește: ”a, nu, NOI nu mîncăm oaie!”. În ceea ce mă privește, am scris în multe rînduri despre aprecierea deosebită pe care o am pentru carnea de ovine, fie că e vorba despre miel, berbec sau oaie. E o carne foarte gustoasă, mai slabă și mai ușoară decît cea de porc, dacă este bine pregătită și îi arăți interes în valorificare. Are unele particularități în gătire, dar odată aflate secretele, nu ai cum să mai spui că nu-ți place carnea de oaie.

Domnul tradițiilor culinare românești, Radu Anton Roman, scria că ”în Dobrogea, berbecul și cu doamna sa, oaia, împărățesc fără concurență: o singură vară de arșiță pe dealurile sterpe ale Casimcei ar metamorfoza orice vacă-ntr-o mîță costelivă și orice cal în măgar însetat”. E o descriere plină de umor, nu în totalitate reală, dar e adevărat că oile și caprele pe dealuri sînt cel mai popular peisaj ale unei călătorii prin Dobrogea, de cînd dă primul fir al ierbii, pînă toamna foarte tîrziu.

Continue reading

Tort baclava cu ciocolată

După postarea despre plăcinta dobrogeană, cu care am dat startul seriei de rețete legate de specificul local al zonei mele, Dobrogea, în proiectul derulat anul acesta de Selgros Romania cu pasionații de tradiții culinare din toată țara, m-am tot gîndit care să fie cea de-a doua rețetă propusă. Am atît de multe lucruri în minte pe care aș vrea să le povestesc, încît nici nu știu ce să aleg mai întîi. Îmi propusesem să aleg ceva care ține și de sezonul acesta, ceva ce răsare sau se coace numai acum, dar fiind încă iarnă, nu am găsit nimic specific.

O discuție între mai mulți bloggeri culinari mi-a atras atenția zilele trecute. Este postul Paștelui, dar lumea are totuși unele evenimente de parcurs în această perioadă, așa că s-a ridicat problema realizării unor dulciuri festive de post, și, de ce nu, chiar un tort de post. Ideile cu privire la ingredientele care puteau fi folosite nu lăsau foarte mult loc de întors, dar lăsau foarte mult de dorit în privința calității: ”frișcă” vegetală, margarină, biscuiți pisați, stau și mă întreb ce treabă au aceste ingrediente cu savoarea, care se presupune că nu trebuie să-i lipsească unui tort. M-am gîndit că baclavaua se poate face foarte bine de post, dacă scoatem unele ingrediente pe care le folosim fără probleme în restul timpului. Așa cum am descris și în rețeta tradițională de baclavale, la realizarea foilor în casă se folosesc ouă și iaurt, iar foile pot fi unse apoi cu unt. Dacă le scoatem pe acestea, baclavalele devin 100% de post. Foi de baclavale făcute numai din făină se găsesc de cumpărat, acestea pot fi unse și cu ulei, deci am început să-mi imaginez deja cum aș face un tort baclava. Cu ciocolată! L-am fabricat mintal în toate detaliile lui. Ca orice tort, și acesta trebuia să se remarce prin opulență, așa că nu m-am oprit doar la introducerea ciocolatei în umplutură, ci și în alegerea celorlalte ingrediente. Mi-am propus să folosesc 4 feluri de nuci (și o să numesc așa toate fructele oleaginoase folosite): fistic, alune de pădure, migdale și nuci obișnuite.  Să-l însiropez cu sirop aromatizat cu cuișoare, vanilie și apă de tarndafiri. Să-l ornez cît mai bogat și interesant, cu fructe uscate, fructe oleaginoase (nuci) și petale de trandafiri. Am căutat, m-am documentat, am găsit idei de decorare și m-am pus pe treabă, adică am reinterpretat celebrele baclavale într-un nou preparat: tortul baclava cu ciocolată!

Continue reading

Plăcintă dobrogeană

Constanța pare să fie metropola unei mulțimi de mici meserii care nu necesită o muncă serioasă. Negustorii de pepeni stau așezați cu nonșalanță în fața tejghelelor lor, lustruitorii de pantofi, vînzătorii de alimente neverosimile cum ar fi semințele de dovleac și boabele de fistic, de dulciuri, de monede grecești, de relicve antice colectate de pe malul mării, negustorii de pește, etc. Mulți rămîn toată ziua în colțul unei case așteptînd cumpărătorii. În căldura sufocantă a verii, sub soarele care face să dogorească casele albe, nimic nu este mai caraghios decît să mergi și să faci semne pentru a atrage clientul.

În aer plutesc mirosuri de ulei încins, de piper, de roșii coapte și ceapă prăjită. Toată gama picantă a bucătăriei orientale ne pătrunde în nări. Toate prăvăliile dau spre stradă. Se vede cum se coace pîinea, cum se rumenește puiul, cum se prăjește ardeiul sau peștele. Acest fapt nu doar provoacă apetitul, dar este și foarte pitoresc și animă în mod unic orașul.

Cuvintele de mai sus sînt scrise de Eugene Pittard, un antropolog elvețian care a elaborat un studiu de o mare însemnătate despre Dobrogea românească în lucrarea La Roumanie; Valachie, Moldavie, Dobroudja, după cercetările desfășurate în România la sfîrșitul secolului XIX.

Continue reading