Tort de bezea cu cremă de lamîie

Am amintit într-o postare anterioară despre un tort de bezea cu cremă de lămîie. Este unul dintre puținele torturi pe care le fac, pentru că, de obicei, pregătirea unui tort presupune un efort foarte mare, ca timp și resurse materiale (ingrediente, vase, ustensile, decoruri), și pentru că țin foarte mult la timpul meu, am devenit și foarte selectivă.

Am găsit rețeta, cu ani în urmă, pe un forum culinar unde fusese scrisă și explicată în poze de o doamnă care trăiește în Suedia, de la care am ”furat” două rețete spectaculoase, pe care le fac foarte des și care întotdeauna au succes la publicul consumator, de aceea îi mulțumesc foarte mult, și pe această cale, Elenei.

Are doar 4 ingrediente, toate ieftine, deci un tort excelent ca gust, care are vreo 6 porții, ajunge să coste aproximativ 10 lei. Eu îl fac, de obicei, cu cantitățile duble și se poate împărți numai bine în 12 felii. Nu economia este cea mai importantă atunci cînd faci un tort, dar e uimitor cum se pot face lucruri excelente și cu atît de puțini bani. Și chiar cu foarte puțin efort, o să vedeți în continuare.

Ingredientele sînt următoarele:

Pentru blat:

– 4 albușuri
– 175 g zahăr (preferabil foarte fin sau măcinat de voi să fie astfel)

Pentru cremă:

– 4 gălbenușuri
– 66 g zahăr – știu că e o cantitate ciudată, dar așa rezultă dintr-o transformare a unor unități de măsură; eu am cîntar electronic și pot să cîntăresc exact, dar cred ca merge și cu mici aproximări.
– coaja și zeama de la o jumătate de lămîie – n-am găsit niciodată lămîie bio, dar le spăl pe astea normale cît pot de bine cu un burete și cu apă caldă și le folosesc coaja rasă cînd se impune asta în cîte o rețetă.
– 50 g unt nesărat

Ornare – frișcă sau ce vă trece prin cap.

Am făcut poze doar într-un rînd cînd am folosit fructoză în loc de zahăr, pentru că în afara adaosului de zahăr, ingredientele îl fac să fie 100% comaptibil cu dieta Montignac. Deci dacă vreți un tort Montignac, înlocuiți zahărul cu ceva mai puțină fructoză, că îndulcește mai tare. Și calitatea bezelei are puțin de suferit față de varianta cu zahăr, dar dacă e musai…

În poza de mai jos sînt ingredientele. Nu mă întrebați de ce sînt acolo 2 lămîi, nici de ce ouăle nu sînt separate și nici de ce n-am putut să desfac pachetul ăla cu unt să se vadă untul și nu hîrtia mototolită… așa mă pricepeam eu să fac poze.

 Bezeaua pentru blat se prepară clasic: se bat albușurile spumă cu mixerul (pînă se întoarce vasul invers și nu curge), apoi se toarnă zahărul fin sau pudră și se bate pînă nu se mai simte urmă de fir de zahăr în albuș. Se întinde imediat într-o tavă acoperită cu hîrtie de copt, în forma dorită, desenată cu creionul pe hîrtie cu ajutorul unei farfurii mici sau mijlocii, sau orice alt instrument. Există foi de silicon pe care sint deja desenate cercuri cu diverse diametre, dar eu nu am așa ceva. Cînd fac din cantitățile duble, coc blaturile sub formă de dreptunghi, în tava cuptorului împărțită în jumătate, doar cu 2 centrimetri lăsați liberi între foi, să nu se lipească.

 Se coc la foc foarte, foarte mic timp de 2 ore, 2 și jumătate sau cît îi ia cuptorului să usuce foarte bine bezeaua, că asta este toată șmecheria la bezea, mai mult să se usuce decît să se coacă, ca să iasă crocantă. Eu am cuptor vechi cu gaz și are doar o idee de control al temperaturii, scrie 110 grade Celsius, dar cine știe cîte are el de fapt, așa că dau pe treapta aceasta și după vreo oră las și cuptorul foarte puțin deschis. Am lăsat blaturile și cîte 3 ore la copt așa.

La final trebuie să le desprindem ușor de pe hîrtie, cît putem mai repede pentru că altfel se cam lipesc de hîrtie. Vara, mai ales, este destul de dificil de lucrat cu bezeaua, se ”lasă” foarte repede și devine lipicioasă. După cum se vede, marginile sînt foarte neregulate, dar nu contează absolut deloc.

Foarte fragile, foarte ușoare, foarte crocante, de fericire că mi-au ieșit, mă jucam cu ele în diverse poziții.

În timp ce se coc blaturile, putem face și crema.

Se pun într-o crăticioară (preferabil cu fund gros) gălbenușurile, zeama și coaja de lămîie, zahărul și se ține pe foc mic, amestecînd continuu, pînă cînd se îngroașă destul de tare.

Avertismente: dacă focul e foarte mic, o să învîrtiți la cremă vreo oră, dacă e prea mare ouăle se fac omletă, deci experimentați pînă ajungeți la punctul optim de foc / rotații pe minut etc. Eu îmi iau un tel de-ăla cu fire, pară parcă îi zice, pun și o tablă deasupra flăcării de la aragaz, și amestec continuu pînă se leagă crema, dar nu mai dau chiar la minim focul că am stat o dată vreo oră să fac crema. Ultima dată am măsurat și temperatura la care s-a legat crema, dar am uitat-o, cred că era undeva între 80-85 grade Celsius.

 După ce se ia de pe foc, se lasă cîteva minute să se odihnească, apoi se pune untul taiat cubulețe mici și se amestecă bine pînă se topește și se încorporează în întregime în cremă. Așa arată la final, trebuie să fie exact ca o cremă de tort obișnuită la consistență.

Se așază pe platoul final unul dintre blaturi (eventual cel mai puțin reușit) și se acoperă cu toată crema.

I se pune deasupra celălalt blat.

Ne uităm la el și dintr-o parte, să-l admirăm.

Îl acoperim cu frișcă făcută din smîntînă. Eu am folosit vreo 10 ani smîntînă Dorna cu 32% grăsime, dar de cîtva timp nu mai iese deloc frișcă din ea, așa că am schimbat firma cu ceva de la Kaufland, marcă proprie, din păcate nu îmi aduc aminte exact ce scrie pe cutiuțe și nici pe internet nu găsesc, dar voi reveni după o vizită la Kaufland. Nu sînt împotriva friștilor vegetale, bătute sau din spray, au un gust destul de bun și nici nu cred că sînt foarte nesănătoase consumate cîteva grame la un tort o dată pe an, dar au o consistență jalnică cînd le bagi în gură (îți rămîn unsuroase limba și cerul gurii) și chiar și mai jalnică după cîteva minute de la pusul pe tort, se usucă, se întărește de poți s-o iei cu mîna și s-o pui deoparte, eu nu-mi doresc așa ceva pe torturile mele.

Nu prea am poze cu torturile finale pentru că nu sînt o talentată la ornat. Îl aleg pe cel mai reușit dintre ele, făcut pentru ziua unei prietene. Este acoperit cu frișcă colorată în roz cu cîteva picături de colorant roșu. Minunatele inimioare sînt decupate cu o formă din niște bomboane marshmallow Haribo care au o parte galbenă și una roz, foarte pastelate și drăguțe, moi, destul de potrivite cu gustul și consistența tortului. Nu e o minune, dar merge. Mai suportă, de asemenea, ornare cu fructe de pădure proaspete. Sau, ca în rețeta Elenei de la care am luat-o, cîteva feliuțe de mandarină. După imaginația și priceperea fiecăruia. Literele de pe tortul de mai jos au fost făcute tot din bezea, scrise cu seringa pe hîrtia de copt, ornate cu niște mărgele sidefate comestibile și apoi lăsate la uscat în cuptorul dat la minim.

Secțiunea unuia dintre torturi, cred că ultimul, făcut de ziua mea:

Este un tort care se consuma, de preferință, în ziua preparării. Este foarte simplu, deosebit de interesant la gust, bezeaua dulce în combinație cu crema acrișoară este foarte stimulativă pentru papile, deci vă recomand călduros să-l încercați.