Aperitive, Bucatareala, Reciclări, recuperări, Rețete, Vorbe

Brînza-i pe bani

Am văzut zilele trecute o știre la televizor, și am auzit-o și la radio, cum că jumătate din mîncarea produsă în lume este aruncată din diverse cauze. Una- o cauză- ar fi că nu se depozitează cum trebuie, alta- că nu place consumatorilor, alta- că nici nu se culege de pe cîmp pentru că nu arată atît de bine cît să poată fi consumată. Asta la legume. Eu îmi recunosc din start vina în această cauză. Nu cred că arunc chiar jumătate din ce cumpăr, probabil că doar vreun sfert, și nu arunc ci… redau naturii. Adică: toate resturile de carne le dau la căței, pisici sau pescăruși, care ajunge mai repede la pradă; firimiturile de pîine le consumă de pe marginea terasei păsărelele sau tot pescărușii (cîteodată vor să mă recompenseze pentru ce le dau eu, și mai scapă din plisc pe terasa mea cîte-o broscuță hăcuită, în zbor spre cuibul lor de pe casa alăturată); resturile de legume nu prea am cui să le dau și îmi pare tare rău. Știu cît se bucură găinile, de exemplu, cînd pot ciuguli resturile de pe feliile de pepene roșu, sau porcul cînd îi dai cojile de cartofi. Din păcate asta e situația la oraș, nu ai ce să faci cu ele.

De ce se nasc la mine chestii de-astea numai bune de… nefolosit? Pentru că:

1. salamul sau orice alt mezel pare comestibil doar atunci cînd e în dimensiune mai mare de 10 cm, bucățelele mai mici de 2 cm nu le mai bagă nimeni în seamă, rămîn în pungi, punguțe, cutii, cutiuțe pînă cînd careva se enervează și zice “hai să le dăm la cîini”. Asta după ce i-a bodogănit bine pe ceilalți, care au lăsat neconsumate bucățelele alea. Aia care bodogănește sînt eu, de obicei.

2. Ca și în studiul de care aminteam mai sus, unele chestii pe care le cumpărăm nu ne plac. Încerc să le folosesc combinate cu ceva, să le schimb forma, gustul… dar nu întotdeauna îmi iese. Respectivele produse poposesc ceva timp prin frigider ca pînă la urmă să sfîrșească prin aparatele digestive ale viețuitoarelor din preajma casei.

3. Îmi fac o idee greșită despre cheful și timpul pe care le am la dispoziție pentru a găti și mă supra-aprovizionez cu produse ușor perisabile. Merg prin piață și văd varză, îmi zic “iau varză, și pe-asta o fac azi și mîine fac ghiveci de legume din ardei, vinete, ceapă, cartofi etc.” Ei, foarte des se întîmplă ca lucrurile să stea altfel și să nu stau pe-acasă sau să n-am timp sau să n-am chef să fac ce mi-am propus.

4. (și, deși nu e ultima cauză, mă voi opri la ea) Deși nu sînt alterate, unele produse nu se mai pot consuma pentru că se… transformă. E cazul brînzeturilor, care, în condițiile pe care le cunosc eu de depozitare, probabil nu cele mai indicate, se usucă sau își pierd din prospețime, fermentează și devin alt fel de brînză (poate chiar cu mucegai). Zic de condiții de depozitare pentru că frigiderele mele (2) din ultimii aproximativ 15 ani au fost ambele pe sistemul cu aer rece, și usucă foarte tare tot ce pui în ele. Pe de-o parte e bine, pe de alta nu. Cum brînzele de cam toate felurile sînt unele dintre produsele care îmi plac foarte mult, se întîmplă des ca la o curățare de frigider să rezulte multe resturi. Acestea, împreună cu brînze proaspete sau proaspăt cumpărate, pot face obiectul unei foarte eficiente reciclări a brînzelor uscate sau care nu se mai consumă din plictiseală sau saturație.

Pentru că am făcut-o foarte de curînd, la una dintre întîlnirile cu prietenii nostri, o să încep prezentarea seriei preparatelor delicioase din resturi de brînză cu un model realizat din trei feluri de brînză, care fărîmițată, care tăiată bucățele mici-mici, amestecate cu o brînză cremoasă și cu ceapă tocată mărunt și prăjită. Ideea am preluat-o de aici. Am folosit o bucată de telemea de capră (fărîmițată), o bucată de Brie President (tăiată bucățele) și două cutiuțe de Almette cu smîntînă. Am pus în forme individuale amestecul de brînze cu ceapa prăjită, condimentat cu cimbru și le-am pus la cuptor pînă s-au topit și s-au rumenit puțin deasupra. Intenționasem, pentru rigoarea dietei Montignac, să le servesc cu bețisoare din morcov crud, ardei gras roșu și verde și castravete, dar am renunțat și ne-am răsfățat cu niște crackers. Deși toate brînzele destinate preparării acestui minunat aperitiv au fost cumpărate în chiar aceeași zi, se pot folosi diverse tipuri de brînză pe care le aveți uitate prin frigider, important este să existe și o componentă cît-de-cît cremoasă.

crema brinza la cuptor

 

Altă modalitate de salvare a brînzelor poate fi liptauer-ul. Acesta este un amestec de brînze care devine tartinabil prin diverse adaosuri lichide, nu că asta ar fi ideea de bază. Se poate amesteca brînză de burduf și o cremă de brînză (eu prefer Almette cu smîntînă), chimen, ceapă tocată foarte mărunt și atît de puțină bere încît să ajungă la consistența pe care o doriți, preferabil cît să o puteți întinde pe pîine. Are un gust minunat dacă stă cîteva ore la frigider ca să se împrietenească toate ingredientele. Se mai pot adăuga diverse condimente, arome, cum ar fi boiaua iute sau dulce (pentru gust sau culoare), pătrunjel, alte feluri de brînză, unt, smîntînă etc.

Cam așa arată, de gust o să povestiți voi.

liptauer Și un detaliu de la un liptauer cu mai mult chimen sau doar fotografiat mai de aproape.

Liptauer detaliu

Tot un aperitiv cald, sau chiar un fel principal, poate fi constituit de un fondue făcut din diverse tipuri de brînză dedicate acestui preparat, sau improvizînd cu sortimente autohtone.

Fondue-ul este o cremă de brînză topită într-un vas termorezistent care a fost frecat cu un cățel de usturoi și în care s-a turnat un pahar de vin. În acest vas se pune amestecul de brînze și condimente potrivite, în general piper alb ca să nu strice aspectul alb-cremos al brînzei topite (la propriu), nucșoară sau schinduf. Servirea se face direct din vasul în care s-au topit brînzele, ținut deasupra flăcării unei spirtiere, sau în vasul destinat special acestui preparat care conține toate accesoriile, inclusiv țepușele, niște furculițe lungi în vîrful cărora se pune o bucată de pîine sau, pentru cine vrea, diverse legume sau chiar fructe, care se bagă în brînza fierbinte, apoi, cu grijă să nu te frigă, în gură. Nu numai că este delicios, dar e o modalitate foarte simpatică de a socializa cu comesenii, pentru că vasul este mic și trebuie să ajungi la el, să te lupți să bagi și tu țepușa ta pe lîngă a celorlalți, creează bună-dispoziție atunci cînd e pe masă.

Am folosit foarte multe combinații de brînze ca să iasă ceva ce semăna cu fondue-ul pe care îl mîncasem prima dată în Elveția. Ingredientul de bază acolo era brînza de Gruyere, ceva care mirosea destul de puternic, dar și foarte plăcut, pentru unele gusturi. Aici, la vremea respectivă, prin 2006, nu am găsit-o exact pe asta și am folosit brînză de burduf românească pentru componenta puturoasă și diverse altele pentru restul cerințelor de gust, miros și consistență.

Un tip de amestec:

amestec brinze

Sau altul din perioada cînd am început să găsesc brînza de Gruyere.

SANYO DIGITAL CAMERAEu le prepar mai întîi într-un ceaun de fontă direct pe aragaz. Le pun claie peste grămadă peste vin…

Amestec pe aragaz

În curînd încep să se topească rînd pe rînd brînzele și devin o cremă apetisantă care te îmbie și prin aspect, dar mai ales prin miros.

Pentru a se menține cald în timpul servirii, pînă să îmi cumpăr vas special de fondue puneam fondue-ul într-un ceaunel de gulaș, foarte drăguț și potrivit acestui scop, tot cu o lumînare sau mai multe dedesubtul ceaunului.

fondue in vas

De aici e simplu, se bagă în țepușă pîinea model țărănesc, adică cu coaja groasă, sau bucățele de legume cum se văd în farfuria din stînga, ardei, conopidă (o să-mi ziceți că n-ați știut că se poate mînca conopidă crudă, eu pînă pe la vreo 20 de ani n-am știut că se poate găti), castraveți. Este o chestie care se consumă cu mult succes în anotimpul rece, numai cînd simți mirosul de vin fiert cu brînză topită te încălzești subit. Se poate bea la masă exact vinul care a fost folosit la prepararea fondue-ului. Normal că alb și sec.

Mai sînt multe alte metode de a re-folosi brînza care nu se mai mănîncă în forma în care a fost concepută pentru consum, dar oricine știe să dea brînza pe răzătoare și s-o pună la o budincă, la niște macaroane sau la o mămăligă.

Important mi se pare să nu uităm ideea de bază, și anume că foarte multe aparente resturi pot fi folosite dacă ne punem mintea și mînuțele la contribuție  și să nu trăim cu certitudinea că dacă mîncarea încă există din belșug pe mesele noastre, astfel încît ne putem permite să aruncăm jumătate din ea, starea asta de lucruri nu se poate schimba brusc și dramatic.

Tagged , , , ,

9 thoughts on “Brînza-i pe bani

  1. A meritat asteptarea articolului. Foarte frumos scris, l-am “sorbit” dintr-o privire si deja am preluat vreo doua idei de pus pe “to do” list. Mi-a placut mult si folosirea termenului de “imprietenire” a ingredientelor, fiind si prima data cand il aud in context gastronomic.

  2. Poate daca scoti continutul, il toci la masina si il folosesti la ceva… cum ar fi cirnatii, in amestec cu carne proaspata tocata. O sa fie ca un lebar, probabil.

  3. Draga Carmen, citesc de ceva vreme blogul tau. rad de ma lesin si iti admir umorul si ingeniozitatea in bucatarie.

    si eu am o mare problema cu aruncatul mancarii, cu puctul tau 3 am cea mai mare paguba. dar lucrez sa elimin cumparaturile in exces.

    apropos, elvetianul get-beget inmoaie bucatica de paine in niste “tuica” de cirese.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *