Plăcintă dobrogeană

Constanța pare să fie metropola unei mulțimi de mici meserii care nu necesită o muncă serioasă. Negustorii de pepeni stau așezați cu nonșalanță în fața tejghelelor lor, lustruitorii de pantofi, vînzătorii de alimente neverosimile cum ar fi semințele de dovleac și boabele de fistic, de dulciuri, de monede grecești, de relicve antice colectate de pe malul mării, negustorii de pește, etc. Mulți rămîn toată ziua în colțul unei case așteptînd cumpărătorii. În căldura sufocantă a verii, sub soarele care face să dogorească casele albe, nimic nu este mai caraghios decît să mergi și să faci semne pentru a atrage clientul.

În aer plutesc mirosuri de ulei încins, de piper, de roșii coapte și ceapă prăjită. Toată gama picantă a bucătăriei orientale ne pătrunde în nări. Toate prăvăliile dau spre stradă. Se vede cum se coace pîinea, cum se rumenește puiul, cum se prăjește ardeiul sau peștele. Acest fapt nu doar provoacă apetitul, dar este și foarte pitoresc și animă în mod unic orașul.

Cuvintele de mai sus sînt scrise de Eugene Pittard, un antropolog elvețian care a elaborat un studiu de o mare însemnătate despre Dobrogea românească în lucrarea La Roumanie; Valachie, Moldavie, Dobroudja, după cercetările desfășurate în România la sfîrșitul secolului XIX.

Continue reading

Supă de țelină

Așa e că și vouă vă plac rețetele de supe care nu depășesc un rînd? Așa e că vă place să aveți gata făcută o supă delicioasă în 15-20 de minute, cu minim de efort? E ziua voastră norocoasă, ați găsit aici, acum, soluția: supa de țelină. Am mîncat una la Londra într-o zi friguroasă de februarie, mi-a plăcut și am făcut-o și eu de mai multe ori, de fiecare dată în niște variante extrem de minimaliste, ingredientele fiind reduse la două: țelină și brînză. Prima dată cu brînză Stilton topită în ea, așa cum o mîncasem la Londra, cu crutoane de pîine pe deasupra, a doua oară cu brînză mărunțită în bolul cu supă fierbinte etc.

Astăzi inspirația a fost asta:

Continue reading

Chiperchi

Asta e varianta de piperchi sau chiperchi (cum vreți să-i spuneți) descrisă în Bucatele… lui Radu Anton Roman, și e o mîncare machidonească foarte populară, pe numele original piperchi țârgâsiti, în traducere ardei prăjiți.  Machidonii sînt cunoscuți și ca aromâni într-un limbaj mai elevat. Indiferent cum le-aș spune, mie îmi sînt tare dragi pentru că au multe obiceiuri foarte frumoase pe care le păstrează aproape neschimbate de cînd au ajuns pe teritoriul României, pentru că sînt foarte prietenoși, foarte săritori la nevoie, se ajută enorm de mult între ei, cultivă ca nimeni alții relațiile umane și, nu în ultimul rînd, au niște feluri de mîncare excelente,  bazate mult pe produsele care se obțin de la ovine, în care sînt specialiști. În mod special brînza de oaie, cu responsabilitate spun că nu știi ce e aia brînză de oaie pînă nu ai mîncat brînză de la machidoni.

Continue reading

Brînza-i pe bani

Am văzut zilele trecute o știre la televizor, și am auzit-o și la radio, cum că jumătate din mîncarea produsă în lume este aruncată din diverse cauze. Una- o cauză- ar fi că nu se depozitează cum trebuie, alta- că nu place consumatorilor, alta- că nici nu se culege de pe cîmp pentru că nu arată atît de bine cît să poată fi consumată. Asta la legume. Eu îmi recunosc din start vina în această cauză. Nu cred că arunc chiar jumătate din ce cumpăr, probabil că doar vreun sfert, și nu arunc ci… redau naturii. Continue reading