Alviță – O rețetă lipicioasă

Rețetă lipicioasă atît la propriu, cît și la figurat, alvița – unul dintre iubitele dulciurile ale copilăriei noastre, în acea incertă stare de agregare: solidă, devenind lipicioasă la atingere, greu de manevrat, de depozitat, dar atît de ușor de mîncat. Or fi și unii cărora alvița nu le-o plăcea, mai ales cei care nu agreează dulciurile prea dulci, acest preparat fiind făcut aproape numai din zahăr cu miere de albine, dar sper că voi nu faceți parte din această categorie, ci din cea care abia așteaptă să afle o rețetă așa de simplă de alviță.

În copilăria mea, în cofetării încă se mai găsea alviță cu arahide (le spuneam ”alune americane”), o raritate, ce e drept. Niciodată nu erau suficiente, după gustul meu, ci numai un fel de pulbere amestecată în masa alviței, dar tot îi dădeau un gust minunat. Apoi arahidele au dispărut, și mai tîrziu a dispărut chiar și alvița. Din păcate nimeni nu știa cum ar fi putut fi reprodusă în bucătăriile noastre de acasă, deși, aveam să aflu după ani și ani, ar fi fost chiar foarte simplu. A revenit în magazine cînd eram deja adult, iar prima muscătură dintr-un baton de alviță, după atîta timp, m-a transportat direct în anii copilăriei.

Alvița este și unul dintre dulciurile care fac obiectul unui joc de familie, sau între prieteni, ”baterea alviței”, care are loc în ziua de Lăsata Secului, ultima seară înainte de intrarea în post, care, în cazul postului Crăciunului, se întîmplă pe 13 noiembrie. În unele zone din țară, în această zi ”se lasă secul” printr-o mică sărbătoare în familie, rude de sînge, sau nașii și finii, iar jocul este așa: o bucată mare de alviță lipicioasă (ăsta e chiar un pleonasm, nu există alviță nelipicioasă!) se agață de o sfoară, de o grindă, de un cui din tavan sau de tocul unei uși, dacă nu e posibil altfel, i se imprimă o mișcare circulară, iar participanții la acest joc trebuie să prindă doar cu gura cîte o bucată din alviță. Nu cred mai este cazul să spun ce înseamnă asta, și ce prilej de amuzament poate fi o bilă din ceva gustos dar tare mobil și lipicios, plimbîndu-se într-o mișcare aleatoare în mijlocul unui cerc creat de guri pofticioase. E o joacă atît de copii, cît și de oameni mari, un motiv de rîs și veselie, de a doua zi toată lumea creștină trecînd la lucruri serioase, intrîndu-se în post. Se vor spăla oalele de orice urmă de mîncare ”de dulce”, se vor face focuri purificatoare, nu vor avea loc nunți, petreceri, totul pînă la Crăciun sau la Paște.

Rețeta de alviță o am de mult timp, am găsit-o undeva pe net și am scris-o pe un colț de hîrtie, o am și acum într-o pungă unde păstrez ”comorile” mele culinare, rupturi din reviste, ziare sau notițe ca aceasta. Nu mi-a venit să cred cît e de simplă, și, neîncrezătoare, am făcut-o chiar atunci cînd am găsit-o. A ieșit o alviță perfectă! Am repetat-o de cîteva ori, de dragul gustului de demult, al copilăriei și al jocului cu textura aceea lipicioasă. Cred că importantă la un preparat culinar, mai ales la un ”dulce”, este și textura, poate chiar mai mult decît gustul. Marshmalow, jeleuri, bomboane gumate, caramele, spume, înghețate, bezele, toate sînt preferatele noastre pentru că ne creează experiențe tactile deosebite, gustul nediferențiindu-le esențial.

Față de această rețetă am făcut următoarele modificări: în loc de 2 linguri de apă am pus 2 linguri de apă de trandafiri, iar în loc de 320 g de migdale prăjite am pus 150 g de arahide prăjite, nesărate. Au fost mai mult decît suficiente, dar, în funcție de gusturi, se poate pune o cantitate dublă. Nu am folosit nici foi de napolitană, ci foi de orez, folosite în bucătăria asiatică la prepararea pachețelelor cu diverse umpluturi.

Ingredinte:

  • 175 g miere de albine;
  • 300 g zahăr tos;
  • 2 linguri apă de trandafiri (eu am pus și pentru aromă, pentru că îmi place mult aroma de trandafiri, dar, în lipsă, se poate pune apă simplă sau suc de lămîie);
  • un albuș de ou;
  • 150 g arahide prăjite, nesărate;
  • 3 foi din făină de orez (sau foi de napolitană).

Mod de preparare:

Într-un vas se pune mierea de albine cu zahărul tos și cele 2 linguri de apă de trandafiri. Se pune pe foc și se amestecă pînă la dizolvarea zahărului.

Se ține pe foc 5 minute din momentul în care începe să fiarbă cu bule în toată masa siropului, așa:

După cele 5 minute de fiert se dă la o parte de pe foc vasul și se lasă 2 minute să se reașeze, rezultînd un sirop foarte gros.

Între timp se bate albușul cu mixerul, pînă cînd se văd urmele paletei în spuma formată. Deși pare o cantitate infimă de albuș, este suficientă pentru cantitatea de sirop rezultat.

Cînd albușul este bătut spumă, se începe turnarea într-un fir subțire a siropului din miere cu zahăr, amestecînd continuu cu mixerul. Se va bate din ce în ce mai greu, pentru că siropul fierbinte se va răci și se va întări împreună cu albușul, rezultînd o spumă albă, din ce în ce mai vîscoasă. Bine ar fi să aveți un ajutor la această operațiune, dar să aveți și mare atenție pentru că siropul acela fierbinte poate frige foarte rău dacă pică unde nu trebuie.

După mixarea celor 2 componente – albuș și sirop – se adaugă arahidele prăjite și se amestecă foarte bine, ca să se distribuie uniform în masa alviței.

Într-o tavă micuță, de aproximativ 20 x 12 cm, se pune o hîrtie de copt cu o suprafață suficient de mare ca să se poată împacheta complet alvița. Se formează o bază din hîrtia de orez decupată la dimensiunea potrivită, și se toarnă deasupra acesteia alvița încă moale.

Se nivelează cu o spatulă și se acoperă cu o altă foaie de orez, presîndu-se ușor cu degetele ca să se lipească de alviță. Se petrec marginile hîrtiei de copt pe deasupra, iar deasupra se pune un obiect plat, dar și greu, preferabil, care să ajute la presare.

Se lasă la loc rece (frigider) cîteva zile, preferabil, sau măcar 24 de ore, pentru a se întări.

Se scoate din hîrtia de copt, se pune pe un fund și se taie cu ajutorul unui cuțit cu lama zimțată în cuburi potrivite, de aproximativ 3 x 3 cm.

Înarmați-vă cu multă tărie pentru a rezista tentației de a le consuma pe toate în primele minute după porționare. Sînt delicioase!

Decorul este din petale de trandafiri uscate dintr-un ceai de flori, rehidratate în apă de trandafiri. În afara petei de culoare aduse, aroma de trandafiri învăluie delicat farfuria pe care vom așeza aceste minunate pătrățele dulci.

Sper că v-am făcut o bucurie aducînd această rețetă în colecția Selgros Caută Pasiunea, proiectul de redescoperire a rețetelor vechi și dragi nouă, desfășurat în acest an de Selgros România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *