Bucatareala, Deserturi, Selgros, Tradiționale, Vizite

”Minuni” și tradiții tătărești

Anunț pentru toți pasionați de tradiții și pofticioși de orice fel: cu acest articol încep un nou capitol al colaborării mele cu Selgros România!

După o scurtă pauză de reîmprospătare a inspirației, reiau seria articolelor care-mi sînt atît de dragi, cele care pun în valoare mozaicul etnic și gastronomic dobrogean. Inspirația nu va avea cum să lipsească, cu siguranță, avem de unde alege, Dobrogea fiind locul unde conviețuiesc de sute de ani 18 dintre cele 20 de minorități din România.

Nu pot fi foarte misterioasă, pentru că deja v-am spus din titlu că voi face ”minuni”, acesta fiind un desert tătăresc, dar prezent în toate bucătăriile orientale cu diverse denumiri, una dintre cele mai cunoscute fiind tulumba. Pentru că m-am axat atît de tare pe bucătăria tătărească, mi s-a pus de multe ori întrebarea ”tu ești tătăroaică?”. Ei bine, nu, nu sînt tătăroaică, dar nu am cum să ignor această bucătărie etnică, pentru că tătarii sînt foarte dornici să-și păstreze și să-și popularizeze propriile tradiții, inclusiv culinare. În Constanța există un restaurant tătăresc, pe litoral sînt alte cîteva locuri unde se pot mînca delicatese din bucătăria tătărească, într-un decor specific caselor tătărești, tot felul de activități ale comunității tătărești organizate cu ocazia sărbătorilor lor ne implică și pe noi, numai să nu vrei nu afli cum se fac unul sau altul dintre preparatele lor. Din păcate, cu toată popularizarea acestor obiceiuri și tradiții chiar la nivel național, am avut surpriza să constat că, în unele zone, oamenii nu știu că tătarii încă trăiesc la noi în țară, nu sînt doar o poveste de istorie de demult.

În acest context al promovării tradițiilor lor, în perioada Ramadanului, postul dinaintea Bayramului, una dintre marile sărbători musulmane, am fost invitată împreună cu familia mea la o cină de Iftar. Aceasta este masa pe care musulmanii o iau în timpul postului odată cu apusul soarelui, pe perioada zilei abținîndu-se de la consumul de alimente, dar și de băuturi, inclusiv apă. De obicei aceste cine se iau în grup, împreună cu familia sau cu prietenii, sau chiar alături de persoane străine, deoarece se organizează și în cadrul moscheilor sau alte locuri publice. Invitația am primit-o din partea Asociației Cultural Umaniste DUA, și am onorat-o cu mare bucurie.

Fiind vorba despre o cină, a avut loc și o pregătire a acesteia, la care organizatorii mi-au dat ocazia de asemenea să particip. Gătitul a început undeva după-amiaza, pentru ca totul să fie gata la ora la care soarele apune, iar hogea de la geamia din apropiere va spune cîteva cuvinte să vestească lumea că se poate așeza la masă. Mesele organizate la sediul acestei asociații sînt făcute din donații de produse ale membrilor comunității. Unii participanți la cină vin cu ceva gata preparat, alții aduc materie primă, folosită în zilele următoare pentru preparare, sau aduc produse semipreparate, dar în propriile bucătării, cum au fost în acea zi tatar așî, un fel de tortellini fabricați manual, cu care se face o delicioasă ciorbă.

Atunci cînd am ajuns eu, femeile din comunitate erau deja în toiul pregătirilor: foile de alaut pentru geantîk se întindeau bucată cu bucată…

…carnea de oaie era pusă la înnăbușit cu condimente frumos mirositoare într-un ceaun uriaș, fasolea fierbea separat în alt ceaun, oala de ciorbă fierbea pe aragaz, iar undeva într-un alt vas cu ulei încins pus pe foc se prăjeau aceste minuni. O doamnă mînuia cu îndemînare un poș din care scotea un tub stelat de aluat pe care-l tăia și-l lăsa să cadă în ulei. Mi s-a părut fascinantă operațiunea, iar cînd am și gustat acest desert, m-am gîndit că trebuie să-l încerc și eu. Mai gustasem și altă dată, dar fără să-mi fac nici cea mai mică idee de ce acele ”minuni” dulci și aromate au exteriorul ușor crocant, iar interiorul moale și pufos. Abia atunci, într-o discuție cu doamna care le făcea, care aflasem că era patiser, am aflat că sînt făcute din aluat identic cu cel de eclere. După prăjire minunile se pun la însiropat într-un sirop din apă și zahăr, și acesta identic cu siropul folosit la baclavale, adică mult zahăr la puțină apă, aromat cu mirodenii, puțin acrit cu zeamă de lămîie sau doar puse felii de lămîie între aceste gogoșele.

Doar una dintre multele tăvi cu minuni pregătite ca desert pentru cină. A fost așezată undeva sus, alături de celelalte, tocmai pentru a fi ferită de gurițele pofticioase ale copiilor care alergau prin casă în așteptarea mesei.

Pînă la ora apusului soarelui, în timp ce gospodinele definitivau preparatele, am stat de vorbă cu cei care m-au invitat despre postul lor și semnificația acestuia, dar și despre semnificația cinei de Iftar. Am aflat că postul presupune să nu consumi absolut nimic pe durata zilei, nici mîncare, dar nici apă, nici gumă de mestecat, nimic. Asta poate fi foarte greu, mai ales în anotimpul cald, cînd hidratarea e foarte importantă, de aceea persoanele bolnave, cei care fac munci grele sau cei cu necesități speciale sînt scutiți de acest post. Musulmanii fac acest exercițiu al postului pentru a înțelege cum este pentru cei care ori nu au posibilitatea materială să se hrănească, ori din cauze medicale nu pot s-o facă, dar și un gest prin care își afirmă disciplina spirituală. Deoarece Luna Ramadan este luna în care Coranul i-a fost revelat lui Mahomed, acum au loc lecturări sau recitări din cartea sfîntă.

Între timp, povestind, casa s-a umplut de lume, ne-am așezat cu toții la masă, toate preparatele au fost aduse, alături de castroane cu curmale din care fiecare mesean gustă odată cu încetarea bruscă a postului și începerea mesei.

Am mai aflat că în timpul Ramadanului din donațiilor celor cu posibilități materiale mai bune se fac daruri celor identificați ca fiind în nevoie, astfel ca de sărbătoarea Bayramului fiecare casă să aibă ceea ce trebuie pe masă. Am vorbit mult despre istoria lor pe aceste meleaguri, despre cultura lor și felul în care încearcă să și-o conserve, ne-am bucurat de o atmosferă deosebit de caldă și de primitoare, ca într-o familie.

După această povestire lungă, dar care sper că v-a plăcut și că v-a făcut să cunoașteți ceva mai multe despre această etnie, o să trec și la detalii despre rețea minunilor, de o simplitate extremă. Și un copil ar putea să o facă, așa cum de fapt s-a și întîmplat la un mic atelier de gătit unde au participat și copiii, iar eu am avut curajul să prepar minuni pentru prima dată.

Ingrediente minuni:

Pentru sirop

  • 300 ml apă;
  • 500 g zahăr;
  • arome – eu am preferat să adaug la sirop cuișoare și un baton de scorțișoară, apă de trandafiri și zeama de la o lămîie și jumătate. Se mai pot adăuga vanilie, rom, coajă de lămîie etc.

Pentru aluat:

  • 200 ml apă;
  • 100 ml ulei de floarea soarelui;
  • 150 g făină albă;
  • 3 ouă;
  • un praf de sare.

Pentru prăjit: aproximativ 300-400 ml de ulei de floarea soarelui.

 

Modalitate de preparare:

Se începe cu prepararea siropului. Apa se pune la fiert cu zahărul, se lasă să fiarbă aproximativ 5 minute, se adaugă cuișoarele, scorțișoara, zeama de lămîie și apa de trandafiri și se mai lasă aproximativ 1 minut să fiarbă. Se strecoară siropul într-un vas întins, unde se lasă la răcit.

Preparare aluat:

Într-un vas se pun apa, uleiul și puțină sare și se aduc la fierbere. După un minut de fierbere se toarnă toată făina deodată și se amestecă cu un tel pînă cînd aluatul se desprinde de pe pereții vasului. Se dă la o parte de pe foc, se lasă să se răcorească puțin, apoi se începe încorporarea ouălor, unul cîte unul, amestecînd foarte bine. Aluatul va fi moale, maleabil, ca o plastilină.

Aluatul se pune într-un poș cu un dui sub formă de stea.

Un vas cu ulei se pune la încălzit pe un ochi cu flacără potrivită. Nu e necesar să fie foarte încins uleiul atunci cînd se pun în el minunile.

Se formează bastonașe potrivite ca lungime chiar deasupra uleiului și se taie cu foarfeca sau cu un vîrf de cuțit. Se pun la prăjit cîte încap, în funcție de mărimea vasului. Nu trebuie să fie prea multe, pentru a se putea întoarce pe toate părțile ca să se prăjească încet, dar bine. Nu se dă focul foarte tare, se vor coace pe-afară, dar în interior pot rămîne crude.

Cînd sînt bine rumenite, se scot din ulei cu o paletă, se lasă foarte puțin la scurs uleiul, apoi se pun în siropul deja răcit.

Se lasă 3-4 minute, apoi se scot pe un platou sau tavă pentru a fi servite. Se vede de departe diferența față de cele preparate de o specialistă, cum sînt cele din prima fotografie, dar vă asigur că gustul e la fel de bun, iar plăcerea de a le prepara la mine acasă a fost maximă.

O rețetă foarte simplă și foarte iubită. Cum le descriam și la început, dulci, crocante pe-afară și moi în interior, aromate. Un deliciu!

După cum vă anunțam inițial, urmează o serie de articole în acest proiect minunat, Selgros Caută Pasiunea, în care voi scrie despre bogăția culturală și gastronomică a Dobrogei, dar și despre un alt subiect surpriză, la fel de drag mie, așa că stați pe-aproape.

Tagged , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.