Supă de rață cu varză – reconstituire

Printre amintirile mele din copilărie, există și unele foarte… gustoase. Așa cum mirosurile sau sunetele îmi aduc aminte de momente din viața mea, există feluri de mîncare care îmi aduc aminte de evenimente la care am participat, oameni pe care i-am cunoscut și stări pe care le-am avut cîndva. Un gust pe care nu îl regăsisem de mult, dar după care tînjeam, aducîndu-mi deodată aminte de el, a fost cel al unei supe de rață pe care o făcea bunica mea. Ținînd cont de faptul că bunica mea s-a dus cînd eu aveam pînă în 10 ani, și că experiențele mele în bucătărie au început mult mai tîrziu, am încercat să scot ceva de la mama în legătură cu supa asta, să văd dacă își aduce aminte de ea, pentru că după moartea bunicii ea nu a mai făcut-o niciodată. Și din lipsă de rață, creșterea păsărilor de toate felurile fiind marea pasiune a bunicii, dar probabil și pentru că uitase că există acest fel de mîncare, cum și eu mai uit de cîte unul. Îi zic supă pentru că după amintirile mele nu era acrită în niciun fel, ba chiar îmi aduc aminte că era cumva dulceagă față de ciorbele acre pe care le făceau mama și bunica în general. Ei, mama nu cred că a citit vreo rețetă de mîncare în viața ei, dacă o întrebi cum face ceva începe să explice într-un limbaj plin mai mult de prepoziții și interjecții decît de verbe și substantive, așa că, neaflînd nimic relevant, am deschis subiectul cu sora mea, bazîndu-mă pe memoria ei, pe inventivitate și creativitate, precum și pe cunoștințele de fizică și chimie pe care le deține. Ce i-am descris: ”mă, era o zeamă grasă cu rață și multă varză, dar varza era așaaa… nu știu cum…”, iar ea mi-a spus plină de siguranță: ”prăjea varza înainte și-i punea bulion!”. Wow! Atît de simplu! Cum de nu m-am gîndit?!

Continue reading

Varză și Vărzărie

Varza n-a fost niciodată printre mîncărurile mele preferate, ba chiar dimpotrivă, a fost singura mîncare pe care, cînd eram mică, îmi propusesem să n-o fac niciodată cînd o să cresc și o să fiu ”la casa mea”. O vreme m-am și ținut de promisiune, nu am făcut și, deci, nici nu am mai mîncat. Dar, după un timp, cînd am refăcut după propriile mele gusturi multe din preparatele clasice din casa părintească, am decis că merită să încerc să-mi creez și propria rețetă de mîncare de varză, varză călită sau cum s-o numi acea mîncare de varză cu carne de porc pe care o făcea și mama. Am făcut-o, și de data asta mi-a plăcut. Apoi, după ce am reabilitat varza, m-am pus pe diversificarea rețetelor. După descoperirea site-urilor culinare, am aflat și de varza a la Cluj și chiar am făcut-o o dată, dar nu m-a impresionat foarte tare, mi s-a părut banală, drept pentru care n-am mai repetat-o.

Continue reading