Supă de rață cu varză – reconstituire

Printre amintirile mele din copilărie, există și unele foarte… gustoase. Așa cum mirosurile sau sunetele îmi aduc aminte de momente din viața mea, există feluri de mîncare care îmi aduc aminte de evenimente la care am participat, oameni pe care i-am cunoscut și stări pe care le-am avut cîndva. Un gust pe care nu îl regăsisem de mult, dar după care tînjeam, aducîndu-mi deodată aminte de el, a fost cel al unei supe de rață pe care o făcea bunica mea. Ținînd cont de faptul că bunica mea s-a dus cînd eu aveam pînă în 10 ani, și că experiențele mele în bucătărie au început mult mai tîrziu, am încercat să scot ceva de la mama în legătură cu supa asta, să văd dacă își aduce aminte de ea, pentru că după moartea bunicii ea nu a mai făcut-o niciodată. Și din lipsă de rață, creșterea păsărilor de toate felurile fiind marea pasiune a bunicii, dar probabil și pentru că uitase că există acest fel de mîncare, cum și eu mai uit de cîte unul. Îi zic supă pentru că după amintirile mele nu era acrită în niciun fel, ba chiar îmi aduc aminte că era cumva dulceagă față de ciorbele acre pe care le făceau mama și bunica în general. Ei, mama nu cred că a citit vreo rețetă de mîncare în viața ei, dacă o întrebi cum face ceva începe să explice într-un limbaj plin mai mult de prepoziții și interjecții decît de verbe și substantive, așa că, neaflînd nimic relevant, am deschis subiectul cu sora mea, bazîndu-mă pe memoria ei, pe inventivitate și creativitate, precum și pe cunoștințele de fizică și chimie pe care le deține. Ce i-am descris: ”mă, era o zeamă grasă cu rață și multă varză, dar varza era așaaa… nu știu cum…”, iar ea mi-a spus plină de siguranță: ”prăjea varza înainte și-i punea bulion!”. Wow! Atît de simplu! Cum de nu m-am gîndit?!

Să faci zeamă grasă de rață nu e greu, orice rață, oricît de slabă, e de fapt grasă. (Parcă aș vorbi despre mine.)

Am căutat rață bună de ciorbă, nu se găsesc tacîmuri, dar am găsit niște ”aripi superioare” care sînt cam cît un copănel de pui. Am luat un pachet cu 4 bucăți, chiar și ele aveau grăsime, dar pentru că aveam ceva diabolic în plan pentru ”reconstituire”, am luat și 3 pulpe de rață cu și mai multă grăsime.

Ca să spun și despre rețetă, are următoarele ingrediente:

  • Carne de rață, bunica folosea o rață întreagă tranșată, dar eu am luat doar 4 aripi superioare;
  • Legume: morcov, păstîrnac, pătrunjel rădăcină, ceapă – cîte o bucată frumoasă din fiecare, sau cîteva mai urîțele, ca ale mele. Fiind de părere că risipa de alimente nu e bună, oricît de ieftine ar fi, am folosit ce am găsit pe fundul coșului de legume, și chiar îndrăznesc să pun poze cu ele, pentru că nu cred că e vreo rușine, ci dimpotrivă;
  • O felie de varză dulce;
  • 2 linguri de bulion;
  • Sare și piper.

Cum am făcut-o:

Am pus la fiert aripile de rață, apoi am tocat toate legumele în afară de varză și le-am adăugat și pe ele după vreo jumătate de oră la fiert peste aripi.

 

De fapt am tocat și varza, dar n-am pus-o la fiert, mai întîi am frecat-o cu puțină sare, ca să se înmoaie, apoi am stors-o bine în mîini. Uite-așa:

Am zis mai sus că am luat și niște pulpe ca să le folosesc pentru un alt fel de mîncare, dar cum prima operațiune a fost să le prăjesc, am oprit grăsimea de la ele în tigaia în care le-am prăjit, și în ea am pus la călit varza tocată, frecată și bine stoarsă. Pentru a strînge untura de rață, se pun pulpele în tigaia rece, neunsă cu nimic, și se lasă la început la foc potrivit spre mic, pentru a nu se ”sigila” grăsimea, ci a se topi lent, pulpele urmînd să se prăjească în propria grăsime.

Cînd varza s-a rumenit bine, am pus niște piper negru proaspăt măcinat și cele 2 linguri de bulion. Am mai lăsat la pătruns și colorat varza, apoi am turnat-o peste supă. Am potrivit de sare, am mai lăsat să fiarbă împreună vreo 5 minute și am oprit focul.

Am pus-o în farfurie și, emoționată, am luat prima gură de supă de rață după mai bine de 35 de ani, iar efectul a fost că… mi-au dat lacrimile, era exact așa cum mi-o aduceam aminte: dulceagă dar ușor picantă, peste măsură de gustoasă de la carnea și grăsimea de rață, tăițeii subțiri de varză care se topesc în gură, totul era exact așa cum îmi aduceam aminte. Chiar și stratul de grăsime de deasupra a fost așa cum mi-l aduceam aminte, bunica nefiind vreo nutriționistă, dar probabil știa ea de pe atunci că grăsimea de rață face partea din categoria grăsimilor bune pentru organism.

Poate nu e mare lucru și n-o fi pe gustul altora, dar e zama copilăriei mele și eu sînt bucuroasă că am reconstituit rețeta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *