Verde crud, fiert

Acum vreo săptămînă am trecut prin piață și, pentru prima dată anul asta, chiar am crezut că a venit primăvara. Am găsit tarabele pline de ierburi, unele mai verzi ca altele. Speram să fie așa, adică să găsesc verdețuri, dar cînd m-am văzut cu toate în fața mea, nu mai știam ce să aleg. Ștevie, urzici, leurdă, leuștean verde, de toate aș fi luat. Am eliminat totuși leurda care era cam veștedă și udă, dar la celelalte nu m-am putut abține. Nu m-am gîndit decît că le vreau, nu și cînd o să le fac și cît o să dureze. Am ajuns acasă pe la 6 și jumătate seara. Și m-am trezit cu toate astea pe masă…

Am făcut niște calcule rapide și mi-am zis că trebuie să încep cu ciorba de ștevie, dacă vreau să manînc ceva în următoarea oră.

Am pus într-o oală niște costiță afumată, o ceapă, un ardei roșu, unul verde și un morcov și le-am lăsat să se călească pînă am spălat ștevia, asta fiind prima operație mare mîncătoare de timp dar, în compensație, generatoare de dureri de șale.

Peste astea am mai turnat vreo doi litri de apă, un litru de borș fiert separat și o lingură de bulion, am potrivit de sare, iar cînd a început din nou să fiarbă am adăugat ștevia spălată frunză cu frunză și tăiată fîșii late de-un deget, un deget jumate (să bat în lemn, parcă n-am mai auzit de unitatea de măsură ”deget” cu fracțiuni…). În timp ce fierbea ștevia am bătut cu furculița 2 ouă și, exact înainte de-a opri focul, le-am turnat într-un fir subțire în oală, amestecînd ca să se formeze niște zdrențe. Odată oprit focul am pus și cele fix 3 fire de leuștean pe care am dat fix 3 lei, rezultînd un preț de 1 leu/fir. Scump. Tocate.

În farfurie, dreasă cu smîntînă.

După ce mi-am pus burta la cale cu ciorba asta acrișoară, m-am apucat de cea de-a doua operațiune cronofagă, curățarea urzicilor, care mi-a luat vreo 2 ore și vreun metru cub de apă. Alege, rupe cozi, curăță de paie, spală și de la capăt. Cu mănuși, că altfel…

Într-un final le-am văzut aruncate în oala cu apă clocotită:

După cîteva minute de fiert, ajunse la punctul în care am decis că sînt gata, adică suficient de moi și blînde cu papilele noastre, le-am scos, rînd pe rînd, cu o paletă din apă și le-am pus pe un tocător.

…și le-am tocat mărunt-mărunt, trecînd cu cuțitul pe toate direcțiile și axele:

Dintr-o pungă ”de 1 leu” plină cu vîrf, am rămas cu o farfurie adîncă de urzici curățate și tocate.

Am pus într-o cratiță cu fundul gros aproximativ 75 grame de unt, l-am încălzit puțin și am adăugat imediat 2 linguri de făină de năut. Obișnuiam să pun făină normală, de grîu, dar de la un timp nu mai fac lucruri normale.

Am pus un polonic și jumătate din apa în care au fiert urzicile și am amestecat bine, apoi am pus în cratiță urzicile tocate, amestecînd continuu și urmărind cînd ”înghit” lichidul ca să le mai torn altul, pentru că încep să se umfle.

Am decis că sînt gata după încă vreo 5-6 minute de fierbere din momentul în care nu am mai adaugat deloc apă, atunci mi s-au părut ”legate” ca un piure.

Poza finală:

Sau, la alegere, asta mai luminoasă, de la blitz…

Bune, cu gust de clorofilă și de primăvară. Niciun condiment și niciun alt ingredient care să le schimbe în vreun fel gustul. Este singurul fel în care fac și consum urzicile.

Asta a fost acum o săptămînă, între timp a nins de două ori, sper ca asta să nu afecteze producțiile / culturile de ștevie, urzici și alte verzituri. Și sper să vină mai repede primăvara aia adevărată, care-ți umple nările de parfum de flori și sufletul de căldură.