Omagiul Toamnei

Dintre toate cele 4 anotimpuri, toamna e cel mai aproape de sufletul meu. Poate și pentru că e anotimpul în care m-am născut și fiecare aniversare a mea e cumva primul pas în intrarea în acest anotimp. De ce-mi place? Pentru culori, pentru mirosuri, pentru lumină, pentru aerul dintr-o dată schimbat, pentru covoarele de frunze de pe străzi, pentru furtunile și ploile pe care le aduce, pentru copiii cu ghiozdane în spate mergînd spre școli. Lipsește ceva de aici, așa e?

Da, îmi place și pentru toate roadele pămîntului care acum sînt mai multe, mai diverse și mai gustoase ca oricînd. Pentru gutui și struguri, pentru gogoșari și nuci, pentru ierburi uscate și prune, toate parcă sînt făcute să încununeze frumusețea și bogăția acestui anotimp.

Mi-a plăcut și m-a binedispus dintotdeauna melodia populară, pe superbe ritmuri de geampara dobrogeană, care începe cu versurile ”de-aș mai duce-o pîn’ la toamnă…”. Anul ăsta am făcut o obsesie pentru ea. De pe la mijlocul lunii august, de cînd strugurii din via mea au dat semne că se vor coace frumos și că-mi vor da pentru prima dată o recoltă bogată, am tot fredonat-o, amuzîndu-mă la fiecare vers prin a-i da cîte o replică autorului (necunoscut, pentru mine) al acestor versuri.

De-aș mai duce-o pîn’ la toamnă…
Ei, da, eu o duc sigur pîn’ la toamnă, mai greu ar fi cu strugurii, pe care anul trecut mi i-au mîncat graurii…

Drept pentru care am pus o plasă frumoasă peste toată via, iar graurii au putut doar să se uite de la distanță la strugureii mei copți, dulci și parfumați.

Continue reading