Omagiul Toamnei

Dintre toate cele 4 anotimpuri, toamna e cel mai aproape de sufletul meu. Poate și pentru că e anotimpul în care m-am născut și fiecare aniversare a mea e cumva primul pas în intrarea în acest anotimp. De ce-mi place? Pentru culori, pentru mirosuri, pentru lumină, pentru aerul dintr-o dată schimbat, pentru covoarele de frunze de pe străzi, pentru furtunile și ploile pe care le aduce, pentru copiii cu ghiozdane în spate mergînd spre școli. Lipsește ceva de aici, așa e?

Da, îmi place și pentru toate roadele pămîntului care acum sînt mai multe, mai diverse și mai gustoase ca oricînd. Pentru gutui și struguri, pentru gogoșari și nuci, pentru ierburi uscate și prune, toate parcă sînt făcute să încununeze frumusețea și bogăția acestui anotimp.

Mi-a plăcut și m-a binedispus dintotdeauna melodia populară, pe superbe ritmuri de geampara dobrogeană, care începe cu versurile ”de-aș mai duce-o pîn’ la toamnă…”. Anul ăsta am făcut o obsesie pentru ea. De pe la mijlocul lunii august, de cînd strugurii din via mea au dat semne că se vor coace frumos și că-mi vor da pentru prima dată o recoltă bogată, am tot fredonat-o, amuzîndu-mă la fiecare vers prin a-i da cîte o replică autorului (necunoscut, pentru mine) al acestor versuri.

De-aș mai duce-o pîn’ la toamnă…
Ei, da, eu o duc sigur pîn’ la toamnă, mai greu ar fi cu strugurii, pe care anul trecut mi i-au mîncat graurii…

Drept pentru care am pus o plasă frumoasă peste toată via, iar graurii au putut doar să se uite de la distanță la strugureii mei copți, dulci și parfumați.

-Să mă duc din cramă-n cramă, să beau vin, să mînc pastramă…
-O, da! Dar asta se poate și fără să te duci din cramă-n cramă, doar de-aia vrem să ne facem vinul în casă.

Adevărul e că puține lucruri sînt așa de potrivite ca vinul sau mustul cu pastrama. Cum să nu-ți placă toamna cînd ți le aduce pe amîndouă deodată?

Ca s-o scurtăm puțin: pe la mijlocul lui septembrie m-am apucat de operațiunea recoltare și vinificare. Am cules via: aproximativ jumătate struguri albi (Muscat Ottonel și Sauvignon Blanc), jumătate struguri negri (Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră).

-Nu știu viei ce i-oi face…
-Of! Multe, lasă că îți zic eu, nu e acum momentul…

Via asta e un fel de joacă de-a mea, care a început mai mult în glumă, dar care de-a lungul celor 5 ani de cînd am plantat-o a devenit o pasiune, o provocare, dar și o evadare din ce înseamnă oraș, dus la piață sau la supermarket și băgat în coș niște fructe sau o sticlă de vin. Am vrut să văd pe pielea mea (și pe buzunarul meu), ce înseamnă cultivarea strugurilor, cum arată și ce gust au strugurii cultivați de mine, cum se face și ce gust are un vin pe care numai tu ai pus mîna, fără tehnologii sofisticate, la fel ca vinul pe care îl făcea bunicul meu cu 80 de ani în urmă. Îmi propun totuși ca acest subiect, vinul, să-l abordez pe larg atunci cînd se va finaliza procesul de producție, subiectul de azi este despre toamnă în general. Nu pot, însă, să nu pun măcar 2 poze din timpul fabricării mustului, poze care și acum mă fac să simt în nări aroma de strugure zdrobit.

 
 

Am avut de cumpărat tot felul de materiale necesare procesului de vinificație, pentru care bine-nțeles că am făcut testări de piață foarte drastice, în cele din urmă m-am întors în primul loc în care fusesem, și anume Selgros. Erau și cele mai ieftine damigene, și cele mai bune, după părerea mea.

… plus multe alte accesorii. Pentru că e și perioada ”borcaniadei”, adică sezonul de pus murături și alte conserve, vă atrag atenția că găsiți și unele dintre cele mai simple dar mai utile lucruri pentru borcane sau butoaie cu murături: dispozitive pentru presare. De la cel mai mic borcănaș, pînă la butoiul uriaș de varză. Acum sînt chiar în ofertă specială, am luat și eu și sînt extraordinare, nu mă mai obosesc să găsesc lemnișoare, tije de plante sau mai știu eu ce dispozitive care să țină gogoneaua în borcan.

Fiind ocupată timp de aproximativ 5 zile de dimineața pînă seara cu acest proces, e lesne de înțeles că nu prea am mai dat drumul la aragaz ca să mai gătesc cîte ceva, noroc că există pe lume brînzeturi și ouă, care te salvează cînd nu poți sau n-ai chef de gătit elaborat. Personal pot aduce un omagiu și pizzeriilor sau fast-food-urilor care, cîteodată pe nedrept, sînt spaima gurmanzilor și a celor care promovează mîncatul sănătos.

După ce și ultima picătură de must a fost scursă și pusă în damigeană, am avut brusc revelația că vreau să ”mînc” și eu o pastramă, ca să savurez minunatul must pe care tocmai ce-l făcusem. Știind că la Selgros găsesc carne de oaie tare bună, am plecat într-acolo, cu gîndul să găsesc o metodă rapidă de a face ceva care să semene cu pastrama, metoda clasică necesitînd cîteva zile în care carnea trebuie să stea într-un baiț cu sare și mirodenii. Ajunsă în fața rafturilor cu carne am avut o surpriză de proporții: pastrama se găsea gata făcută! Am luat un pachet, l-am mirosit, era așa cum îmi place mie la miros, în plus era deja scursă de toată zeama în care a stat, nu mă încărca nici la preț.

Mi-am călcat pe inima mea de ”producător artizanal de vin” și m-am dus și la raionul de vinuri de unde am luat o sticlă de vin roșu, din amintirile mele fiind unul pe care îl recomandase prietenul George Mitea în articolul de aici pentru preparatele cărnoase rustice. El a zis Purpuriu, eu mi-am adus aminte că era ceva cu ”roșu”, am luat Rubin. Pastrama are nevoie și la preparare de vin, mustul meu fiind încă doar un suc de struguri, dar și, mai ales, la final.

Ingrediente, mai mult opționale, dacă aveți vin și pastramă, aveți tot ce vă trebuie. În plus boia și cimbru.

Ce să vă zic de preparare? Simplu de tot: se pune pastrama într-o oală de lut, se toarnă vin roșu, se presară cimbru uscat și boia dulce sau iute, după gust. Repet, toate astea mai mult pentru a te simți bine că ai făcut și tu ceva, ea are deja aromă, iar boiaua pentru culoare.

Se pune capacul etanș și se dă la cuptor pentru aproximativ o oră și jumătate, la o temperatură de 160 de grade, poate la început, pînă se încinge, la o temperatură ceva mai ridicată, 180 de grade.

Pastrama lasă o zeamă care e foarte bună de pus peste bucățelele de carne în farfurie, nu cumva s-o aruncați.

Se feliază / porționează după dorință. Se vede în poză cît e de minunată? Poate doar cît e de fragedă și suculentă, păcat că nu i se simte și mirosul.

Se servește cu mămăligă (obligatoriu!) și cu o lingură din zeama lăsată în oală. Eu mi-am făcut-o cubulețe și mi-am pus-o într-un castron, peste mămăligă.

Și cu, alternativ, un pahar de must, unul de vin, iar unul de must… și atît.

– Da’ m-am jurat că n-oi mai bé…
– Ei, da’ de ce? Nu-i mai simplu să bem cu măsură? Una ca damigeana… 

Tot ce-ți trebuie la sfîrșitul unei zile de muncă, toamna: simplu, bun, parfumat, colorat, ca toamna însăși.

 

Acest articol a fost publicat și pe site-ul SelgrosCautaPasiunea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *