Bucatareala, Internaționale, Mincaruri gatite, Rețete, Selgros, Vizite, Vorbe

Tartiflette… și micile bucurii ale pasiunii

Se apropie finalul de an, motiv de bilanțuri ale anului care a trecut și de planuri pentru anul care vine. Deocamdată o să-mi fac un mic bilanț culinar al lunii noiembrie, pentru că am trăit una dintre cele mai mari bucurii ale unui bucătar amator: participarea la finala concursului de gastronomie ”Arena Bucătarilor”, organizat de Selgros România, precum și la gala de premiere a cîștigătorilor acestui concurs.

Am mai căutat și în trecut, de una singură, diverse ocazii de a intra în lumea asta a specialiștilor din domeniul culinar, am asistat la orice demonstrație de gătit am găsit, la tîrgurile de profil, la restaurante intru cît pot de mult în viața de dincolo de ușa bucătăriei, de asemenea concursul Chef pentru o zi mi-a adus o mare satisfacție prin faptul că am putut fi alături de cîștigătorul din Constanța în ziua prestației lui în bucătăria unui restaurant de 4 stele, dar aceste două zile petrecute într-o lume în care toți eram din același film al pasionaților, mi-au mers la inimă.

I-am cunoscut cu această ocazie pe oamenii din toată țara care scriu despre pasiunea lor pe blogul selgroscautapasiunea.ro, pe cei care au participat la finala concursului Arena Bucătarilor, chefi deja consacrați în restaurantele din țară dar cărora, prin participarea la acest concurs, li s-a oferit șansa de a fi cunoscuți și a participa la concursuri internaționale, pe cei care i-au jurizat și mulți alți profesioniști din acest domeniu. Pe lîngă tot ce s-a întîmplat frumos acolo, cîștigul meu cel mare din această experiență este că m-a făcut să îmi doresc să aflu și mai multe despre acest domeniu, pentru că urmărind la lucru profesioniștii îți dai seama cît de puține știi atunci cînd ți se pare că știi destul. Important nu e să îi depășim pe alții, important pentru evoluția noastră este să ne depășim pe noi, fie ca profesioniști, fie doar ca pasionați de un domeniu. Cu siguranță toate achizițiile acestea se vor materializa în unele creații ale mele din perioada următoare și le voi împărtăși cu voi la timpul potrivit.

Las puțin amintirile și bilanțurile la o parte și trec la treabă cu o rețetă excelentă pentru zilele răcoroase de iarnă. Se numește Tartiflette, are la bază o brînză cremoasă, Reblochon pe numele ei, povești multe și interesante s-au născut pe baza acesteia și ale preparatului, poate le vom depăna la ușa sobei savurînd acest preparat consistent, care te reconfortează imediat ce-i simți aroma și guști din el, dar mai ales la final, cînd vei bea și un pahar de vin potrivit cu preparatul.

Ingredientele pentru acest preparat sînt:

  • O rotiță de Reblochon de 450 g;
  • 1 kg cartofi;
  • 200 g de… ceva afumat. Unii spun piept, alții bacon, alții costiță, eu am folosit o bucată de ciolan de pe care am scos șoriciul;
  • 200 ml smîntînă pentru gătit cu 32% grăsime;
  • 50 g unt;
  • 2 cepe;
  • 2 căței de usturoi;
  • sare, piper, cimbru;
  • O sticlă de vin e bine să fie ținută pe-aproape, poate vă trebuie… de fapt sigur vă trebuie măcar o jumătate de pahar.

Mod de preparare:

Cartofii se fierb în coajă aproximativ 20 de minute sau, altfel zis, doar pe jumătate. Se curăță de coajă, se taie rondele și se așază într-o tavă unsă cu unt. Se presară fin cu sare, piper proaspăt măcinat și un praf de cimbru uscat.

Afumătura se taie bastonașe subțiri.

Ceapa se toacă cubulețe, usturoiul se toacă foarte fin.

Într-o tigaie se pune la călit într-un cub de unt usturoiul… și cînd am făcut asta, nu am putut să mă abțin să nu filmez combinația asta sfîrîitoare, care miroase de-a dreptul minunat! Dacă n-ați încercat-o încă, insist s-o faceți, o să vă îndrăgostiți de aroma asta.

Bun, deci se pune usturoiul, se lasă cîteva secunde singur, să-și lase aroma, se adaugă ceapa, apoi bucățelele de carne afumată și se lasă la prăjit.

Cînd a fost gata am vrut să opresc focul pur și simplu, dar ce rămăsese pe tigaie m-a făcut să mă răzgîndesc, așa că am scos doar conținutul într-un castron, am pus puțin vin în tigaie și am curățat bine ce a rămas pe pereții tigăii.

Am adăugat din nou bucățelele de afumătură în tigaie, ca să se bucure și ele de ceea ce s-a recuperat din arome și am condimentat cu puțin piper și cimbru.

Peste cartofii tăiați rondele din tavă se pune amestecul de afumătură prăjită cu ceapă.

Bucata de brînză Reblochon se taie pe din două, rezultînd două cercuri. Este o brînză foarte cremoasă, învelită într-o crustă acoperită de mucegai alb.

Se pun cele două bucăți de brînză peste cartofii din tavă, cu coaja în sus. Ca să fie mai bine distribuită, se pot tăia mai multe bucăți. Peste feliile de brînză se pun bucățele de unt și se toarnă pe deasupra smîntîna pentru gătit.

Se dă la cuptor la aproximativ 180 de grade Celsius pentru, teoretic, o jumătate de oră. Practic eu am ținut-o o oră, după jumătate de oră arăta așa.

Eu am vrut-o mai rumenă, așa că am mai lăsat-o pînă cînd a arătat așa.

Ce miros îmbietor!

Am scos o porție imediat, nu poți rezista lîngă tavă mai mult de cîteva minute, așa că dacă aveți de gînd să mai încăpeți în costumul sau rochia de Revelion, nu faceți așa ceva la voi acasă, veți goli toată tava, așa cum se plîngea și prietenul meu, Alex, de la care am aflat rețeta. Hei, glumesc, faceți, că de-asta v-am scris rețeta, dar mîncați responsabil. Și tot responsabil beți un pahar de vin după ce savurați o porție de Tartiflette caldă.

Brînza se topește și se amestecă într-o minunată cremă cu smîntîna, cartofii se topesc în gură, aroma de afumătură, crusta de deasupra cu o textură ușor crocantă, toate fac o combinație excelentă pentru un fel de mîncare pe care să-l savurezi într-o seară rece de iarnă.

 

Acest articol a fost publicat și pe site-ul selgroscautapasiunea.ro

Tagged , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *