About Carmen

http://www.gardaculinara.ro/eu-sint/

Pulpă de berbec în aluat

Sîntem în preajma sărbătorilor pascale, aceasta fiind una dintre puținele perioade din an cînd românii pun pe masa lor preparate din carne de oaie, de fapt din miel. Nu prea se consumă carne de oaie pe la noi în restul anului. E suficient să începi să povestești cuiva despre un preparat în care se folosește oaie, că imediat te oprește: ”a, nu, NOI nu mîncăm oaie!”. În ceea ce mă privește, am scris în multe rînduri despre aprecierea deosebită pe care o am pentru carnea de ovine, fie că e vorba despre miel, berbec sau oaie. E o carne foarte gustoasă, mai slabă și mai ușoară decît cea de porc, dacă este bine pregătită și îi arăți interes în valorificare. Are unele particularități în gătire, dar odată aflate secretele, nu ai cum să mai spui că nu-ți place carnea de oaie.

Domnul tradițiilor culinare românești, Radu Anton Roman, scria că ”în Dobrogea, berbecul și cu doamna sa, oaia, împărățesc fără concurență: o singură vară de arșiță pe dealurile sterpe ale Casimcei ar metamorfoza orice vacă-ntr-o mîță costelivă și orice cal în măgar însetat”. E o descriere plină de umor, nu în totalitate reală, dar e adevărat că oile și caprele pe dealuri sînt cel mai popular peisaj ale unei călătorii prin Dobrogea, de cînd dă primul fir al ierbii, pînă toamna foarte tîrziu.

Continue reading

Plăcintă australiană cu carne (Aussie meat pie)

E o plăcintă inspirată de Jamie (Oliver), inspirat de plăcinta australiană, executată în stilul lui, iar de către mine, pe a mea, în stilul meu. Fraza asta ar trebui desfășurată, ca să vedeți că are logică, dar mai importantă e, acum, plăcinta. Stilul lui e să alerge prin bucătărie, să fie zgomotos, să toace repede, să vorbească mult… Stilul meu este: ”ia, ce mai e prin frigiderul ăsta? A, niște carne rămasă de la friptura de ieri, niște untură, niște bere, niște brînză Cheddar, niște ciuperci? Hai să facem o plăcintă!”. Hehe, nu chiar așa, nu aveam nici brînză Cheddar, nici ciuperci, dar le-am luat ca să reciclez carnea, o bucată destul de mare care nu s-a mîncat toată la masa din ziua anterioară, iar a doua zi nici atît nu s-ar fi mîncat, că nu mai avea nici sos, nici garnitură. Știam că Jamie are niște rețete de reciclare a resturilor de carne, am căutat, am găsit rețeta de plăcintă australiană (aussie meat pie, pe limba lui), nu era cu resturi, dar nici nu trebuia să fie ca să-mi placă mie s-o fac, așa că iat-o și așa cum am făcut-o eu.

Continue reading

Sarmale comune și banale cu o Fetească de Străoane

Am tot amînat postarea rețetei de sarmale pe blogul meu, pentru că mi s-a părut extrem de comună și banală, față de sofisticata și spectaculoasa rețetă de sarmale în cuib, de exemplu.

Am pornit la începuturile mele de gospodină de la rețeta din cartea de bucate a Sandei Marin, și am rămas, în linii mari, la această rețetă. Probabil că variantele de condimentare ”personalizează” orice sarma, în funcție de gusturile casei.

Așadar, sarmale!

Continue reading

Tort baclava cu ciocolată

După postarea despre plăcinta dobrogeană, cu care am dat startul seriei de rețete legate de specificul local al zonei mele, Dobrogea, în proiectul derulat anul acesta de Selgros Romania cu pasionații de tradiții culinare din toată țara, m-am tot gîndit care să fie cea de-a doua rețetă propusă. Am atît de multe lucruri în minte pe care aș vrea să le povestesc, încît nici nu știu ce să aleg mai întîi. Îmi propusesem să aleg ceva care ține și de sezonul acesta, ceva ce răsare sau se coace numai acum, dar fiind încă iarnă, nu am găsit nimic specific.

O discuție între mai mulți bloggeri culinari mi-a atras atenția zilele trecute. Este postul Paștelui, dar lumea are totuși unele evenimente de parcurs în această perioadă, așa că s-a ridicat problema realizării unor dulciuri festive de post, și, de ce nu, chiar un tort de post. Ideile cu privire la ingredientele care puteau fi folosite nu lăsau foarte mult loc de întors, dar lăsau foarte mult de dorit în privința calității: ”frișcă” vegetală, margarină, biscuiți pisați, stau și mă întreb ce treabă au aceste ingrediente cu savoarea, care se presupune că nu trebuie să-i lipsească unui tort. M-am gîndit că baclavaua se poate face foarte bine de post, dacă scoatem unele ingrediente pe care le folosim fără probleme în restul timpului. Așa cum am descris și în rețeta tradițională de baclavale, la realizarea foilor în casă se folosesc ouă și iaurt, iar foile pot fi unse apoi cu unt. Dacă le scoatem pe acestea, baclavalele devin 100% de post. Foi de baclavale făcute numai din făină se găsesc de cumpărat, acestea pot fi unse și cu ulei, deci am început să-mi imaginez deja cum aș face un tort baclava. Cu ciocolată! L-am fabricat mintal în toate detaliile lui. Ca orice tort, și acesta trebuia să se remarce prin opulență, așa că nu m-am oprit doar la introducerea ciocolatei în umplutură, ci și în alegerea celorlalte ingrediente. Mi-am propus să folosesc 4 feluri de nuci (și o să numesc așa toate fructele oleaginoase folosite): fistic, alune de pădure, migdale și nuci obișnuite.  Să-l însiropez cu sirop aromatizat cu cuișoare, vanilie și apă de tarndafiri. Să-l ornez cît mai bogat și interesant, cu fructe uscate, fructe oleaginoase (nuci) și petale de trandafiri. Am căutat, m-am documentat, am găsit idei de decorare și m-am pus pe treabă, adică am reinterpretat celebrele baclavale într-un nou preparat: tortul baclava cu ciocolată!

Continue reading

Pork Wellington (sau porc, fie…)

Acum vreo 3 ani am făcut experimentul meu de mare curaj, cum îl vedeam atunci, de a pregăti ceea ce mi se părea culmea preparatelor acasă, și anume Beef Wellington. De atunci l-am făcut destul de des, pentru că am realizat că, pe lîngă că e foarte bun, e și foarte ușor de făcut. Sînt cîteva etape de care trebuie să ții cont, dar nu e nimic prea complicat, care ar putea să îți creeze mari dificultăți. Poate doar asamblarea, dar dacă ați făcut vreodată plăcintă cu umplutură, sarmale, găluște cu prune sau alte chestii umplute, sigur o să puteți face față și acestei încercări.

De curînd am încercat pentru prima dată și realizarea cu mușchi de porc, e varianta mai de toată ziua, mușchiul de porc fiind cam de 4 ori mai ieftin decît cel de vită. Bine, la vită am folosit mereu mușchiulețul, ca să fiu sigură că iese fraged, iar acum am folosit mușchi file de porc, care nu ridică mari probleme, adică mai mereu iese fraged cînd este făcut la cuptor.

Continue reading

Împletirea artelor: expoziție fotografică & degustare vinuri Crama Hamangia

De vineri, 16 februarie 2018, pînă pe 16 martie 2018 Constanța găzduiește una dintre cele mai mari expoziții foto internaționale, INstantes, desfășurată simultan în 3 orașe din lume, celelalte două orașe fiind Avintes, Portugalia și Vila do Conde, Brazilia.

Vineri a avut loc vernisajul, la Muzeul de Artă Constanța, iar lucrările celor 24 de artiști fotografi din 12 țări sînt expuse atît la muzeu, cît și la Biblioteca Județeană Ioan N.Roman, la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski și la bistro galeria Arterria. Din păcate o răceală m-a ținut acasă chiar în ziua vernisajului, dar duminică am ieșit la colindat și vizitat. Nu trebuie să vă mai vorbesc despre bucuria mea că acest eveniment se petrece în Constanța, locul în care prea puține lucruri de acest fel se mai întîmplă, vă invit să vizitați expozițiile, veți avea foarte multe lucruri frumoase de văzut.

 

Organizatoarea expoziției, neobosita Rodica (Rodica Tănase, artist fotograf cu numeroare premii și expoziții naționale și internaționale), a vrut să le ofere participanților sosiți din toate zonele lumii o experiență locală unică, prin vizitarea orașului, a celor mai frumoase zone ale acestuia, sau, chiar dacă mai puțin frumoase, cu siguranță foarte pitorești: Cazinoul, zona istorică (parcursă cu ghid local în persoana autorului ”Poveștilor Mării Negre”, Cristian Cealera), portul și bricul Mircea. Toate acestea urmate de o retragere la căldură, într-un restaurant, în compania unui vin bun.

Continue reading

Garda Culinară luată la întrebări – interviu în IQads

Am fost onorată de redacția IQads să fiu luată la întrebări despre cine sînt și ce fac cu blogul meu. Am răspuns cu mult zel, abia așteptam să mă întrebe cineva toate detaliile astea, altfel nu știu dacă mă scotoceam așa de tare prin memorie să le fi pus în cuvinte.

Mulțumindu-vă pentru faptul că voi, cititorii mei, sînteți parte din acest proiect minunat al meu care se numește Garda Culinară, vă invit să citiți interviul prin click pe link-ul de mai jos sau pe fotografie.

[Gustul pasiunii] Carmen Paraschivescu (Garda Culinară): În aprecierile lor, cititorii mei fac referire la stilul meu de a scrie mai mult decât la rețetele postate

 

Plăcintă dobrogeană

Constanța pare să fie metropola unei mulțimi de mici meserii care nu necesită o muncă serioasă. Negustorii de pepeni stau așezați cu nonșalanță în fața tejghelelor lor, lustruitorii de pantofi, vînzătorii de alimente neverosimile cum ar fi semințele de dovleac și boabele de fistic, de dulciuri, de monede grecești, de relicve antice colectate de pe malul mării, negustorii de pește, etc. Mulți rămîn toată ziua în colțul unei case așteptînd cumpărătorii. În căldura sufocantă a verii, sub soarele care face să dogorească casele albe, nimic nu este mai caraghios decît să mergi și să faci semne pentru a atrage clientul.

În aer plutesc mirosuri de ulei încins, de piper, de roșii coapte și ceapă prăjită. Toată gama picantă a bucătăriei orientale ne pătrunde în nări. Toate prăvăliile dau spre stradă. Se vede cum se coace pîinea, cum se rumenește puiul, cum se prăjește ardeiul sau peștele. Acest fapt nu doar provoacă apetitul, dar este și foarte pitoresc și animă în mod unic orașul.

Cuvintele de mai sus sînt scrise de Eugene Pittard, un antropolog elvețian care a elaborat un studiu de o mare însemnătate despre Dobrogea românească în lucrarea La Roumanie; Valachie, Moldavie, Dobroudja, după cercetările desfășurate în România la sfîrșitul secolului XIX.

Continue reading

Lecții de la maeștri – Cotlet de berbecuț cu sos de fructe de pădure

Aminteam într-un subiect anterior despre necesitatea de a învăța continuu și de a încerca să ne depășim pe noi înșine, pentru că atunci cînd nu mai învățăm nu înseamnă că stagnăm, ci că, de fapt, regresăm. E un motiv de bucurie pentru mine, și puțină mîndrie, să apreciez că în anul care tocmai a trecut am evoluat foarte mult, nu atît din punctul de vedere al rezultatelor mele culinare, deși am făcut multe lucruri gustoase și frumoase, cît mai ales din punctul de vedere al achizițiilor dobîndite în domeniul artei culinare. Am avut nevoie de un stimulent, iar acesta a venit sub forma propunerii de colaborare cu Selgros România, propunere care m-a onorat și m-a responsabilizat. Pasiunea e bună și frumoasă, dar cînd postezi pe același site cu nume mari ale bloggingului culinar din România, începi să te gîndești că trebuie să te ridici cumva la același nivel. Am citit anul acesta multă teorie despre gătit, despre chimie alimentară și tehnici, despre igiena alimentelor, organizare sau prezentare. Toate au rămas acolo undeva și, chiar dacă nu le-am folosit pe moment, așteaptă timpul potrivit să fie valorificate. Am urmărit zeci de rețete video de pe canalul YouTube al Selgros România executate de chefi renumiți și explicate în detaliu, astfel că și un amator pasionat, așa ca mine, le-ar putea reproduce destul de aproape de original. Nu o să-mi exprim preferința pentru unul sau altul dintre acești profesioniști, toți fac lucrurile impecabil, dar ca femeie am fost absolut încîntată de stilul de a găti și de a povesti despre ce face al doamnei Cornelia Ghișoi, maestru în artă culinară. Mi-am propus ca pentru Crăciun să încerc una dintre rețetele dumneaei, cotlete de berbecuț gătite sous vide, pe care să o adaptez la gusturile și posibilitățile mele tehnice. Mi-am propus ca garnitura să fie un piure de păstîrnac, iar sosul să fie din fructe de pădure cu ghimbir.

Un nume complet al rețetei mele ar fi Cotlet de berbecuț gătit la temperatură joasă, cu piure de păstîrnac, sos de fructe de pădure cu ghimbir și vin rose, salată de fenicul cu mandarine și ceapă roșie.

Continue reading

Supă de linte

Nu m-am întrebat foarte des de ce ar alege cineva care intră pe blogul meu să facă o rețetă așa cum o descriu eu. Niciuna dintre rețetele mele nu este ”ca la carte” sau ”așa cum trebuie să se facă”, ci așa cum o fac eu. În afara cîtorva feluri de mîncare care poartă un nume anume al unui creator, nicio altă mîncare nu are un fel în care trebuie să se facă. Oricîte rețete ai citi, nu e una la fel cu alta, fiecare aduce nota ei proprie, de fapt a celui care a scris-o, numai că unii țin la varianta lor ca fiind originalul, numaiașaseface! etc. M-am ferit mereu de afirmații de acest gen, deși uneori le mai fac și eu (exemplu – ”drobul făcut din altceva decît măruntaie de miel nu e drob!”).

Continue reading