Midii în sos de smîntînă cu ciuperci

Am aflat o rețetă de midii interesantă și total necunoscută mie pînă acum. În prima fază am zis ”cee? midii cu ciuperci??”, dar ideea mi s-a cuibărit undeva în minte, a încolțit bine, ulterior mi s-a părut că are un mare potențial de gust și arome și iată-mă căutînd midii să o fac, că nu mai rezistam curiozității. N-am căutat prea mult, m-am gîndit că la Selgros pot găsi tot ce-mi trebuie, așa că am anunțat familia: ”mă duc la Selgros că le găsesc acolo pe toate, vin repede!”. Am venit după vreo 2 ore. Nu m-am putut abține să nu trec iar pe la fiecare raion dintre cele dragi mie, să văd ce a mai apărut nou. De la farfuriuțe și accesorii de servit, la verdețuri, lactate și brînzeturi, vinuri, apoi la raionul de pește, după midii, scopul declarat al drumului meu la Selgros Constanța. Îmi venea să mai iau cîteva feluri de pește, așa de bine arătau și așa de frumos erau expuse. Am rezistat tentației de data asta, gîndindu-mă că e păcat să le iau și să nu le fac chiar atunci, cînd sînt proaspete, așa că m-am decis să merg iar în zilele următoare, pentru că mereu e ceva interesant de găsit aici, care te inspiră să gătești.

Continue reading

Savoarea stă în lucruri mici… (Hrean cu sfeclă roșie)

..mici, mici, dar importante. Pe lîngă vedetele meselor, fripturi, ciorbe, sufleuri etc., există cîte un flecușteț fără de care nici n-ai putea concepe să te apuci să consumi ”vedeta”. Cum e muștarul pentru mici, mujdeiul pentru ciorba de burtă sau ketchup-ul pentru pizza. (Ups! asta o să doară)

Așa e pentru mine hreanul cu sfeclă roșie de Paște. Nu se poate ou roșu fără hrean, drob fără hrean, friptură fără hrean, și cîteodată chiar sarmaua nu se poate fără hrean. Adică hrean crud dat pe răzătoare, amestecat cu sfeclă roșie coaptă sau fiartă dată pe răzătoare și ea. Apoi sare, oțet (simplu și balsamic) și, pentru echilibrarea gusturilor, niște zahăr brun sau miere de albine.

Continue reading

Sos de mentă și lămîie

Pe ultima sută de metri înainte de Paște, mi-am adus aminte că tare aș vrea să popularizez un genial sosuleț de mentă cu lămîie, lime, sau ce altă lămîie ciudată mai știți pe lumea asta.

Sosulețul e dedicat mielului, mielului făcut friptură, adică, dar merge excelent și peste orice garnitură cartofoasă, bulguroasă, orezoasă, cous-cous-oasă, adică de-astea carbohidrante. E răcoritor și aduce o notă de prospețime preparatelor grăsuț-fin-unsuroase, cum e fripturica asta de miel. Pe lîngă sosul tradițional al fripturii, realizat în diverse feluri, după preferințe.

Se cere mentă, sare de mare grunjoasă, zeamă de lămîie și ulei de măsline.

Menta mea e proaspăt culeasă de prin grădină, o folosesc destul de des în diverse preparate, așa că o cultiv cu drag. Se întinde și repede, nu am făcut niciun efort s-o înmulțesc.

O mînă de mentă bine spălată. Poză.

Continue reading

Vizită, vorbe și drob

Cu puțin timp în urmă, eu și prietenul meu cel mai bun, blogul, am fost onorați să primim propunerea de a colabora cu Selgros într-o campanie frumoasă, ale cărei detalii le veți afla în perioada următoare, deci stați pe-aproape. Plăcîndu-mi provocările, am acceptat propunerea cu mult entuziasm, lăsînd pentru mai tîrziu analiza în legătură cu ”și acum ce fac?”. Eu fiind doar un pasionat de bucătărie, nicidecum un profesionist.

Și am luat-o metodic: ce știm noi despre Selgros? Am fost de multe ori în magazin, dar l-am văzut mereu numai dintre rafturile cu produse, deși curiozitatea m-ar fi împins să aflu mai mult. Ca și la restaurante, lucrurile interesante se petrec în bucătărie, nu neapărat la masă, în fața produsului finit. M-am gîndit că dacă o să fac tot așa, adică să mă plimb printre rafturi, n-o să aflu mare lucru. Rezolvarea a venit mai repede decît mă așteptam: am primit invitația de a vizita magazinul și am profitat de ocazie să văd și ce e în ”culise”, în zona unde se întîmplă ”magiile”.

Continue reading

Album literar gastronomic tătăresc

Un eveniment deosebit petrecut în lumea culturală, multiculturală și gastronomică a Constanței a avut loc zilele trecute prin apariția Albumului literar gastronomic tătăresc, o lucrare de suflet a doamnei Leila Kerim Wilson. Fiică a scriitorului și jurnalistului Altay Kerim, căruia i se datorează numeroase materiale dedicate comunității tătare din România, dar și două valoroase dicționare, român-tătar și tătar-român, autoarea a dus la bun sfîrșit, prin lansarea acestui album, un proiect început împreună cu tatăl ei.

Continue reading

Pateu de ficat de rață/iepure cu hribi

Unul dintre produsele alimentare care-mi place foarte mult dar pe care nu mai pot să-l cumpăr decît foarte rar din comerț este pateul. De ce? Pentru că dacă citești eticheta cu ingrediente ale unui pateu de rață, de exemplu, o să vezi că are niște urme de ficat de rață, plus, în cel mai bun caz, niște ficat de porc, apoi șorici, proteină din nu-mai-știu ce și tot așa pînă la final, cînd începe enumerarea E-urilor pentru aromă, culoare. Mai găsesc în unele supermarketuri niște sortimente de pateu sau spume de pateu acceptabile, care poate chiar conțin și ficat, dar sînt tare (spre “extrem de”) scumpe. Așa că de mai mult timp m-am apucat să îmi fac propriul meu pateu de casă. Îl fac din ficat de pasăre, pui sau rață, dar în rețeta de față am folosit, pentru prima dată, ficat de iepure. Continue reading

Arnavut Ciğeri – Ficat albanez, rețetă turcească

Se vede din titlu cît de complicat e să definești ce e asta: o rețetă turcească de ficat prăjit, care se numește ”ficat albanez”.

Am făcut-o azi și mi-a plăcut, NE-A plăcut, mai exact, deși ficatul de animale mari cum ar fi vaca, porcul, nu face parte dintre preferatele familiei mele, asta fiind, deci, o mică victorie de-a mea că i-am făcut să-l mănînce cu multă plăcere, deși le-am zis de la început ce e. Așa că vreau să scriu aici rețeta, ca să îmi aduc aminte și s-o mai fac, și cum s-o fac.

Am făcut cu ficat de vită. Care se taie cubulețe. Continue reading

Supă de țelină

Așa e că și vouă vă plac rețetele de supe care nu depășesc un rînd? Așa e că vă place să aveți gata făcută o supă delicioasă în 15-20 de minute, cu minim de efort? E ziua voastră norocoasă, ați găsit aici, acum, soluția: supa de țelină. Am mîncat una la Londra într-o zi friguroasă de februarie, mi-a plăcut și am făcut-o și eu de mai multe ori, de fiecare dată în niște variante extrem de minimaliste, ingredientele fiind reduse la două: țelină și brînză. Prima dată cu brînză Stilton topită în ea, așa cum o mîncasem la Londra, cu crutoane de pîine pe deasupra, a doua oară cu brînză mărunțită în bolul cu supă fierbinte etc.

Astăzi inspirația a fost asta:

Continue reading

Somon Gravlax

Somonul gravlax este prima mea încercare de a conserva carnea de… ceva, orice, cu metoda deshidratării prin contactul cu sarea și zahărul. Rețeta e foarte răspîndită, eu am fost inspirată s-o fac de pe același forum care apare în postările mele, artaculinara.com.

Ce iese din somonul astfel pregătit este, normal, altceva decît somonul afumat, care se găsește mai pe toate drumurile din supermarketuri. Textura este mai fermă, este mai sărat și mai aromat. Într-o variantă acceptabilă se găsește în restaurantul Ikea și la magazinul lor cu alimente, în rest nu am văzut prin magazine, neînsemnînd, însă, că le știu eu pe toate. Mult mai mult decît la restaurantul Ikea, unde îmi iau o porție de somon de fiecare dată cînd merg, îmi place varianta făcută de mine, așa cum explic mai jos.

Continue reading