Vizită, vorbe și drob

Cu puțin timp în urmă, eu și prietenul meu cel mai bun, blogul, am fost onorați să primim propunerea de a colabora cu Selgros într-o campanie frumoasă, ale cărei detalii le veți afla în perioada următoare, deci stați pe-aproape. Plăcîndu-mi provocările, am acceptat propunerea cu mult entuziasm, lăsînd pentru mai tîrziu analiza în legătură cu ”și acum ce fac?”. Eu fiind doar un pasionat de bucătărie, nicidecum un profesionist.

Și am luat-o metodic: ce știm noi despre Selgros? Am fost de multe ori în magazin, dar l-am văzut mereu numai dintre rafturile cu produse, deși curiozitatea m-ar fi împins să aflu mai mult. Ca și la restaurante, lucrurile interesante se petrec în bucătărie, nu neapărat la masă, în fața produsului finit. M-am gîndit că dacă o să fac tot așa, adică să mă plimb printre rafturi, n-o să aflu mare lucru. Rezolvarea a venit mai repede decît mă așteptam: am primit invitația de a vizita magazinul și am profitat de ocazie să văd și ce e în ”culise”, în zona unde se întîmplă ”magiile”.

Mi-am programat o întîlnire la unul dintre magazinele din Constanța și, înarmată cu aparatul de fotografiat, am pornit la documentare. Am fost întîmpinată de cei doi directori ai magazinelor din Constanța, Cristi și Andrei: unul pasionat de gatit, cam ca mine, unul pasionat de mîncat, tot cam ca mine. De fapt sînt pasionați de mult mai multe lucruri, unul dintre ele fiind munca lor. Mi-am dat seama de asta din discuțiile pe care le-am purtat cu ei în excursia noastră prin magazin, oprindu-ne la fiecare raion iar ei povestindu-mi despre tendințele actuale în bucătăriile restaurantelor, în consumul populației, despre rigorile normelor sanitar veterinare și despre certificările pe care le dețin, despre tot ceea ce înseamnă satisfacția clientului, fie că e vorba de un client mare, de exemplu un restaurant, fie că e vorba de un client mic, casnic, cum sîntem noi, cei care ne ducem să ne facem cumpărăturile o dată pe săptămînă sau cei care gătim din plăcere.

Dar hai să vedem ce nu se vede într-un hipermarket, adică laboratoarele, în mod special cel de carmangerie. Legătura mea cu acest departament mi-a făcut-o un domn pe care îl remarcasem că se apropie de noi cu un buchet de mărar în mînă, ținut asemenea unui buchet din cele mai delicate flori, iar eu mă sensibilizez mai repede în fața unui buchet de mărar decît în fața unuia de trandafiri. Din păcate, sau din fericire, mărarul nu era pentru mine, era pentru drobul care se pregătea în mica făbricuță de mezeluri pe care o deține Selgros. După părerea mea nu e chiar mică, dar raportat la altele, probabil că e. Am intrat în fiecare cameră, un adevărat labirint: pe o linie intră carcasele de animale, vita intră într-o cameră, porcul în alta.

Apoi un laborator pentru tocat carnea și făcut micii, o cameră pentru afumare, una pentru ”pastramizare” – unde produsele se țin în saramuri cu diverse condimente, la temperaturi potrivite – camera pentru afumare, camere separate pentru condimente, pentru mațe, pentru detergenți, camere pentru răcire, camere pentru ambalaje, cîntărire și etichetare și alte camere și cămăruțe, așa cum descriu cele mai exigente norme sanitar-veterinare.

Iaca masa de lucru unde se pregătea drobul, mi-a dat senzația de familiar, de bucătăria bunicii unde se pregătește ceva bun pentru masa de Paște, drob cu ouă adevărate și mărar pentru decor.

La final toate produsele ajung în rafturile din raionul de carmangerie proprie, frumos așezate, așteptînd clienții.

Probabil că toată lumea cunoaște micii și cîrnații de Selgros, nu e  zi de 1 mai sau altă sărbătoare cu specific de grătar la care să nu stai la coadă să prinzi o caserolă de mici, am pentru voi o poză cu linia unde se fabrică aceștia. Mi-a plăcut mașinăria, dar și dexteritatea lucrătorului care îi pune pe rînd în caserole. Chiar și negrătăriți încă, aveau un miros grozav. Hmm, mi-am făcut-o cu mîna mea, acum chiar stau cu gîndul la niște mici sfîrîind pe grătar…

Mai puțin cunoscute și pentru mine, recunosc, sînt salamurile, cremwurștii și parizerul făcute de Selgros chiar acolo, în acea fabrică. Și recunosc și reținerea mea de a cumpăra, deși îmi plac, acest gen de produse, pentru că… știți și voi, toată lumea invocă faptul că în acestea se pun tot felul de rebuturi, gen șorici și altele. Mi-am exprimat și eu curiozitatea în legătură cu acest aspect, iar din discuție, degustare și din cele văzute în această vizită,  mi s-au infirmat o mare parte din temerile pe care le aveam, măcar în ceea ce privește produsele făcute la ei, nu pot să spun  asta la modul general, despre orice parizer sau cremwurști. Am aflat că în fabrica Selgros șoriciul, de exemplu, nu este încorporat în niciunul dintre produsele lor.

Pentru că tot veni vorba despre drob, dacă îl vreți pe masa de Paște, acum știți de unde să-l luați gata făcut, dar dacă vreți să îl faceți în casă, vă invit să urmați rețeta de mai jos, este rezultatul numeroaselor mele încercări de-a lungul anilor, aceasta fiind varianta care îmi place cel mai mult.

Drob de miel

Ingrediente:

• Organele de la un miel: ficat, rinichi, plămîni, inimă, splină, sau măcar o parte dintre ele, din care să nu lipsească ficatul, care e cel mai important în drob;
• Cîteva bucățele de carne, unele mai slabe, altele mai grăsuțe;
• Un prapur de miel;
• Ceapă uscată – 2-3 bucăți mari;
• Verdețuri: mărar, pătrunjel, leuștean – în cantități foarte mari. Bine-nțeles că e după gustul fiecăruia, dar după gustul meu mărarul nu trebuie să lipsească. De obicei pun cam 3 legături de mărar, una de pătrunjel și una de leuștean;
• Ceapă verde, usturoi verde – cîte 2 legături din fiecare;
• 4-5 ouă;
• 200 ml de smîntînă pentru gătit cu 32% grăsime;
• Sare, piper, alte condimente preferate. Aș zice totuși să nu exagerați cu exotismele în condimentare, piperul este suficient pentru a face drobul un pic picant, altfel, pentru a-i da aromă, vedetele sînt verdețurile.

Preparare:

Organele de miel și bucățelele de carne se taie bucăți potrivite pentru a fi puse la înnăbușit într-o tigaie cu capac, în puțin unt amestecat cu ulei. Se întorc pe toate părțile pînă se pătrund puțin, nu trebuie să fie pe deplin făcute. Vor lăsa și o zeamă care se va pune și ea în compoziția de drob. Bucățile de organe și de carne se toacă mărunt cu satîrul, cuțitul sau cu ajutorul unui tocător electric care taie dar nu strivește, precum mașina de tocat. Pentru că le toc în mai multe reprize, mie îmi place să le las destul de inegale, o tranșă o toc mai mare, una mai măruntă, dă bine și la aspect și la textură. Astfel tocate se pun într-un castron spațios, unde se vor amestecata toate ingredientele.

Verdețurile (mărar, pătrunjel, leuștean, ceapă și usturoi verde) se toacă cu cuțitul, nu e necesar să fie foarte mărunt tocate, la coacere se înmoaie și nu prea mai contează. Ceapa uscată se toacă și ea cubulețe, se pun toate în acel castron mare, se adaugă ouăle crude, smîntîna, sarea, piperul și se amestecă foarte, foarte bine.

Tava se pregătește prin întinderea prapurului pe toată suprafața ei, lăsînd să depășească marginile, pentru a putea acoperi și compoziția din tavă. Se toarnă compoziția în tavă, se acoperă cu marginile prapurului și se dă la cuptor la un foc potrivit (180 grade) pînă cînd se rumenește prapurul, dar îl mai putem încerca prin colțuri cu o furculiță să vedem dacă este copt peste tot.

Din experiența mea, acest prapur fiind, de fapt, grăsime, unge foarte bine tava și are și o aromă deosebită pe care o împrumută drobului pentru că se infiltrează prin coacere în compoziție. Însă în cîteva rînduri am făcut drobul și fără prapur, cu compoziția pusă direct în tava unsă cu unt sau pe hîrtie de copt. Cel mai des, însă, pun toată compoziția în tavă pe hîrtie de copt, și acopăr numai deasupra cu prapurul pe care îl petrec pe margini pînă aproape de fundul tăvii. Asta pentru că deși el este foarte mare, necesită multă îndemînare și răbdare la întins ca să ajungă și deasupra și dedesubt. Prapurul trebuie să ia contact cu compoziția umedă, altfel are tendința să se ridice la copt și să se ardă prea tare.

Cînd este gata se scot cîteva bucățele de pe margini ca să le gustăm sau să le mîncăm de-a binelea, apoi lăsăm drobul să se răcească în tavă ca să-l putem tăia și scoate din tavă mai ușor. Cînd este cald, în timpul mînuirii e mai ușor de fărîmițat, deci nu vă speriați că nu e închegat, aveți doar puțină răbdare.

Cred că nu greșesc cînd spun că e unul dintre preparatele cele mai savurate la sărbătorile de Paște, așa că vă doresc spor la preparat  și poftă bună la mîncat!

(Acest articol a fost publicat și pe pagina Selgroscautapasiunea.ro)